Annika este studenta in ultimul an la Litere. Nelinistita si tensionata in situatiile sociale, unde comportamentul majoritatii oamenilor i se pare de neinteles, prefera sa fie inconjurata de ordinea si disciplina cartilor sau de singuratatea tacuta din timpul partidelor de sah. Jonathan se inscrie in clubul de sah frecventat de Annika si pierde prima lui partida - si inima - in fata timidei si stangacei si in acelasi timp inteligentei si frumoasei tinere. Ii admira abilitatea de a fi sincera cu sine, cu bizarerii cu tot, si accepta provocarile pe care le implica o relatie cu ea. Jonathan si Annika scot la iveala ce e mai bun unul in celalalt, gasind in ei insisi curajul si increderea pentru a planui un viitor impreuna. Ceea ce urmeaza este o dragoste unica, dar plina de tandrete, care rezista tuturor incercarilor, mai putin tragediei neprevazute care ii sileste sa se separe, taindu-le legaturile si lasandu-i sa navigheze singuri prin viata. Dupa zece ani, soarta ii aduce din nou impreuna. Ea duce viata pe care si-a dorit-o, ca bibliotecara. El lucreaza in domeniul financiar, revenindu-si dupa un divort si cautand un nou inceput. Atractia si sentimentele puternice pe care le impartaseau odinioara se reaprind imediat, dar, daca nu-si infrunta anxietatile si temerile care i-au despartit, ar putea rata a doua sansa de a-si uni destinele. 

 

 

Fragment din cartea “Fata pe care el o stia” de Tracey Garvis Graves:

 

“- O sa plec de-aici imediat dupa cursurile de vineri, mi-a spus Jonathan in ziua in care m-au externat.

- Unde te duci?

- La tine acasa. Vreau sa fiu langa tine. 

- OK. 

Eram inca obosita si slabita si nu-mi doream decat ca, odata ajunsa acasa, sa ma culc, dar tot ma bucuram sa-l am langa mine.

Au ajuns si parintii mei. In timp ce asteptam documentele de externare, Jonathan a intrebat: 

- E in regula sa o vizitez pe Annika weekendul asta?

- Sigur, a raspuns mama.

Cand asistenta mi-a spus ca puteam pleca, tata a iesit sa aduca masina in fata spitalului.

- O sa te astept pe hol, a zis mama.

Jonathan m-a strans la piept, strivindu-ma intr-o imbratisare.

Cand s-a desprins de mine, m-a sarutat pe frunte.

- Te iubesc. Totul o sa fie bine.

- Si eu te iubesc, i-am raspuns.

N-am zis nimic despre restul afirmatiei lui, pentru ca nu credeam ca situatia avea sa se imbunatateasca vreodata.

Am urcat pe bancheta din spate a masinii parintilor mei, m-am intins acolo si am adormit. 

 

- Ce sa-ti aduc? m-a intrebat mama dupa ce m-a bagat in pat, ca pe un copil.

Ochii mi-au poposit pe sticluta de parfum daruita de Jonathan, pe care o abandonasem fara remuscari, pe masuta. Am rugat-o sa mi-o dea.

Am strans sticluta in mana si am plans pana am adormit, de tristete pentru faptele mele si pentru copilul pe care il facusem cu Jonathan si pe care-l pierdusem.

 

Jonathan a ajuns la noi vineri, asa cum promisese, si l-am gasit langa mine cand m-am trezit dintr-un pui de somn. Mi-a dat la o parte parul de pe fata si mi l-a aranjat.

- Ce face frumoasa mea din padurea adormita?”