Aceasta este vara pe care Clio a asteptat-o toata viata ei. Scoala s-a terminat. Are o slujba grozava si tocmai l-a cunoscut pe baiatul visurilor ei. Lucrurile nici ca ar putea sta mai bine. Era si timpul sa i se intample si ei lucruri normale. Botezata dupa cea mai cunoscuta muza din istorie, aproape celebra inca de la varsta de unsprezece ani cand a inventat un joc impreuna cu tatal ei si a strabatut tara ca sa-l promoveze... a avut o calatorie ciudata pana acum. O parte din aceasta calatorie suna bine pe hartie, multe lucruri suna bine pe hartie, dar asta nu inseamna ca sunt chiar asa. Caci acum, la saptesprezece ani, familia ei e destramata, banii s-au terminat, tatal ei, pe vremuri cea mai apropiata persoana a ei, a devenit un ciudat. De multe ori, Clio nici macar nu stie unde e. Asa ca nu e foarte fericita cand apare si planurile ei pentru vara sunt in pericol. Se trezeste insa cu un bilet doar dus pentru Italia, unde trebuie sa-l intalneasca. El nu-i spune decat ca planurile pentru urmatoarele zece saptamani includ o barca.

    Fragment din romanul "Fata si marea" de Maureen Johnson:

    „Laptopul lui Aidan se afla in coltul indepartat, la masuta improvizata. Langa el erau cutii strivite de sucuri. Ecranul era pe jumatate coborat.
    A te uita in laptopul cuiva e o incalcare clara a intimitatii in orice alta circumstanta. Insa, in acest mediu, infractiunea era de zece ori mai mare. Insa, din nou, acestea nu erau niste circumstante normale. Aceasta ar putea fi ocazia. Si-ar putea verifica repede e-mailul si ar putea sa-i trimita un mesaj lui Ollie. Poate unul si lui Jackson, cerandu-i un sfat. Poate ca Jackson o sa fie de acord sa-l supravegheze pe Ollie la magazin. De ce nu se gandise oare mai devreme la asta?
    Ridica grijulie ecranul laptopului. Screen-saverul era pornit. Atinse usor tasta „space", si acesta se trezi la viata. Aidan era intr-un program pe care nu-l mai vazuse niciodata — ceva evident stiintific. Era un grafic pe ecran, niste creste de munti ale caror varfuri urcau si coborau. Avea probabil legatura cu radiolocatorul ultrasonic submarin care fusese coborat in apa. Aproape de baza, era o legenda pe care scria Bell Star si o lista cu ceea ce pareau a fi masuratori. Se intreba repede ce fel de clopote si de stele ar studia Aidan. Chiar in partea de jos a ecranului, erau doua ferestre inchise, una in care era Google si alta cu un sistem de e-mail de la Yale.
    — Oh, Doamne Dumnezeule! isi zise Clio.
    Era chiar trist cat de palpitant putea fi acest lucru. Statea acolo in picioare, nesigura ce anume sa faca. Aceasta era evident lovitura ei — insa, din nou, insemna sa-i invadeze intimitatea lui Aidan. Era posibil ca, daca atingea computerul, sa strice ceva la graficul de pe ecran.
    Tentatia era dureroasa. Cu adevarat dureroasa. Se aseza si se uita fix la ecran, incercand sa-si dea seama ce anume sa faca.
    — Ce faci?
    Clio se rasuci pe calcaie scotand un mic scancet si o descoperi pe Julia in pragul usii.
    — Nu era nimeni aici, spuse Clio.
    — Te rog sa nu te atingi de asta, zise Julia facand semn cu capul inspre computer.
    — Nu atingeam nimic, rosti Clio. Si chiar nu atinsese. Nu am atins.
    Julia nu crezu asta nici macar o clipa.
    — Am coborat sa va spun de pranz, zise Clio. E vremea pranzului.
    Aidan aparu in spatele Juliei, insa se opri cand o vazu pe Clio stand pe scaunul lui.
    — Nu atingeam... spuse Clio din nou.
    — E vremea pranzului, ii zise Julia lui Aidan. Poate ar trebui sa mergem cu totii sus.”