După ce, la ediţia din luna octombrie a Clubului de Lectură am discutat despre romanul lui Parionush Saniee, Tatăl celuilalt copil, o poveste despre dramele provocate de lipsa comunicării emoţionale în familie, publicul cititor a ales, pentru luna noiembrie o carte semnată tot de o scriitoare femeie, de data aceasta rusoaică şi nu iraniană: Ludmila Uliţkaia şi al ei volum de povestiri, apărut recent la Editura Humanitas – Fetiţele. Rude sărmane.

Este o carte alcătuită din peste 10 proze scurte împărţite în două cicluri tematice, spaţiale, temporale: primul ciclu – Fetiţele este o incursiune în lumea copilăriei, în Rusia sovietică stalinistă postbelică, în vreme ce Rudele sărmane surprinde câteva fragmente din viaţa unor oameni simpli adulţi într-o perioadă mai târzie a URSS-ului. Ce au în comun toate cele 14 proze care abordează capetele de segment temporal ale destinului biologic universal? Toate au drept protagoniste exclusiv personaje feminine.

Primul ciclu, Fetiţele alcătuieşte de fapt, prin poveştile evocate, un portret subtil al copilăriei, însă nu o copilărie privită în dimensiunea ei pur idealistă, paradisiacă, ci mai degrabă o vârstă a confruntării cu necunoscutul, a inconştienţei, a inocenţei şi naivităţii dublate de cruzime, în acea stare particular[ de imponderabilitate morală. Povestea lui Viktoria şi a lui Gayaneh, gemenele născute după îndelungi strădanii care o marchează pe viaţă pe mama lor şi pe tatăl care nu poate scăpa de suspiciunea infidelităţii consoartei, dezvăluie dinamica unei relaţii interesante între surori: de la alianţă necondiţionată, la rivalitate şi luptă de afirmare, o rivalitate care atinge proporţii nebănuite şi antrenează mijloace de-a dreptul diabolice (una dintre surori construieşte o naraţiune convingătoare despre sora ei cum că ar fi fost găsită şi adoptată, inventând chiar o mamă imaginară denaturată). Povestea lui Lilecika invită cititorii la o reflecţie pe marginea felului în care comportamentele imitative, esenţiale pentru învăţare, ajung să dea naştere la tragedii: Bodrik, un elev de şcoală imită antisemitismul încă răspândit în epocă şi o chinuie zilnic pe Lilecika, o fată de 12 ani nevoită să se confrunte nu doar cu prejudecăţile sociale ci şi cu transformările adolescenţei. Chinul (o formă obscură şi echivocă de exprimare a unui dispreţ inconştient sau a unei atracţii primitve) durează până când Lilecika va riposta şi va da naştere unei drame, chiar înainte de dispariţia lui Stalin. Tot în perimetrul reflecţiei pe marginea rolului şi dimensiunii imitaţiei este şi povestea copiilor care se joacă de-a căsătoria şi naşterea şi care caută să dea o dimensiune cât se poate de realistă acestui joc, amestecând curiozitate cu erotismul, până când acestea sunt intrerupte de o boală, cum altfel, decât a copilăriei. Despre puritatea şi naivitatea trăirilor amoroase este povestea Taniei, eleva îndrăgostită care, pentru a strânge bani pentru un buchet de flori pe care să îl dăruiască profesoarei de germană, e gata să renunţe la feciorie. Experienţele surprinse de Ludmila Uliţkaia în acest prim ciclu de povestiri recuperează curajos şi onest ceea ce puţin autori reuşesc să recupereze ca trăsătură definitorie a copilăriei: caracterul ei bizar, senzaţia unui timp în care totul e posibil şi nimeni nu e dumirit pe deplin dar în care copii caută şi explorează neobosit, fără teamă de consecinţe sau de semnificaţia unor fapte şi obiceiuri – poate tocmai de aceea cruzimea şi desfăşurările erotice destul de explicite din unele povestiri par totuşi să-şi găsească locul potrivit în prozele lui Uliţkaia

Celălalt ciclu de povestiri, Rude sărmane surprinde fragmente inedite din viaţa câtorva rusoaice, fragmente care concentrează elemente esenţiale ale experienţei feminine: devotamentul pentru iubit (povestea Bronkăi, adolescenta de 14 ani care face copil după copil, înfruntând oprobiul social, doar pentru a proteja identitatea tatălui), generozitatea (povestea cerşetoarei Zineida protejată de Katia cea roşcată), dragostea de mamă (povestea mamei aflate pe moarte care caută un îngrijitor pentru fiica ei suferindă de Sindromul Down), sexualitatea etc.

Construcţia volumului este interesantă: fără să fie legate în totalitate dar nici separate definitiv (unele din personaje sunt recurente în câteva naraţiuni), prozele scriitoarei ruse amestecă ingenios bizarul, grotescul, sensibilitatea, luciditatea pentru a întregi un tablou nu neapărat sistematizat al vârstelor femeii. Personajele Ludmilei Uliţkaia nu au nimic glorios, nimic strălucitor, sunt aproape toate stăpânite de slăbiciuni şi lovite de soarta (apar frecvent personaje suferind de boli cronice şi afecţiuni psihice, săraci şi marginali ai societăţii) şi, cu toate acestea, poveştile în care ele sunt antrenate devin generice, universale în sensul în care capturează un set de experienţe fundamentale ale destinului feminin şi infantil în general.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro