Fiinta si timp este una dintre cele mai ambitioase carti ale filozofiei, ea nefiind egalata – prin efortul ei de a intelege si de a explica „totul“ – decat de Critica ratiunii pure a lui Kant si de Fenomenologia spiritului a lui Hegel. Miza acestei carti este totodata imensa si limitata.


Este imensa pentru ca isi propune sa talmaceasca unitar fiinta a tot ceea ce suntem (si aceasta inseamna deopotriva a tot ceea ce ne inconjoara) fara sa stim ca asta suntem. Fiecare pagina a acestei carti reprezinta un formidabil efort de intelegere a subintelesului. Ceea ce face Heidegger aici este o investigatie in caracterul misterios al banalului si familiarului accesibil, si nu in cel inaccesibil al unui exotic „dincolo“ prezumat.


Iata de ce miza acestei carti, fiind imensa, este totodata limitata. Ea nu se ocupa decat de ceea ce se arata fara sa ascunda altceva decat pe sine insusi. In acest sens Fiinta si timp este o carte fara mister. Ceea ce se arata prin sine insusi („fenomenul“) nu ascunde „in spatele“ sau nimic, nici „lucrul in sine“, nici infinitul spiritului absolut. „In spatele“ fenomenului nu este decat partea ascunsa a propriei sale manifestari. Iar cand fenomenul acesta suntem noi insine, tot ce putem spera este sa ajungem, scotand-o din propria ei ascundere, la fiinta „aruncarii“ noastre in lume, la fiinta convietuirii noastre „aici“ sau la fiinta propriului nostru sine. Restul – adica enigma „de unde“–lui si „incotro“–ului nostru – este fenomenologic inabordabil si, ca atare, trebuie sa ramana cu adevarat invaluit in tacere.

Gabriel Liiceanu