Volum de convorbiri realizat de Romeo Petrasciuc
Prefata, Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula


Fiti ingaduitori cu neputintele oamenilor se vrea, in primul rand, o marturie-reper a unor adevaruri, a unor trairi de echipa care, coagulate, dau fizionomia unei personalitati duhovnicesti cu totul providentiale: Parintele Arsenie Boca.
Toti cei cuprinsi in aceasta carte – oameni care i-au fost apropiati si care l-au cautat cu vreme si fara de vreme – se recunosc pe sine doar in masura in care isi revendica dependenta de Dumnezeu prin acest „Sfant al Ardealului”, in fapt, al intregului Neam romanesc. De aceea, istorisirile lor au vocatia unor apoftegme-crucix, ce cheama la recurs de sens, de valorizare.
Sunt multi cei care l-au cunoscut pe Parintele Arsenie Boca. Insa extrem de putini care s-au si intalnit, efectiv, cu Sfintia Sa. Cu duhul sau, cu felul sau de vietuire, cu lumina izvorata din tampla de Prislop...
Pentru toti cei care se afla in cautarea Parintelui Arsenie, aceasta carte poate fi inca un reper spre intalnirea cu Sfintia Sa...

Romeo Petrasciuc

Cartea continua seria de marturii initiata de Editura Agnos (alaturi de volumele: Pr. Arsenie Boca. Sfantul Ardealului si Pr. Arsenie Boca. Fost-a om trimis de Dumnezeu) si vine cu o noua colectie de convorbiri cu o parte din cei care l-au cunoscut pe Parintele Arsenie si dau marturie despre cat bine le-a facut lor Dumnezeu, prin acest Sfant al Ardealului si al intregului Neam romanesc...

Parintele Arsenie Boca, Staretul Bucuriei si Iertarii

Asa a randuit Dumnezeu ca, in timp ce se pregatea de tipar cartea aceasta, a distinsului meu prieten Romeo Petrasciuc, jurnalist si teolog cu aplecare spre fenomenul Arsenie Boca (mai ales sub chipul acesta al marturiei-interviu), un alt Parinte de marca al Ortodoxiei, Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, sa fie prezent in lectura romaneasca duhovniceasca printr-o noua traducere, in seria „Talcuiri si cateheze”, si anume cu volumul Cuvant despre ascultare si priveghere . Las la o parte similitudinile de viata ale Parintilor acestora cu adevarat duhovnicesti si faptul ca au nascut si mentinut o trezire duhovniceasca memorabila in tinerii tarilor lor, ca au folosit forta cuvantului duhovnicesc in marturia lor profetica, ca au coagulat comunitati monahale cu totul remarcabile, ca au inscris manastirile lor de suflet (Ormilia si Prislop) pe harti ale pelerinajului ortodox universal, ca nu se mai poate vorbi despre spiritualitatea Bisericii lor nationale fara aportul lor duhovnicesc. Retin doar, prefata la o carte cu un titlul bogat in semnificatia restaurarii sufletului omului contemporan, Fiti ingaduitori cu neputintele oamenilor, ca cei doi Stareti au lucrat si trait marturia lor in umbra de lumina a Duhului Sfant, tintind la mantuirea lor si a aproapelui nu dupa vreo reteta duhovniceasca sau dicteu tipiconal, ci dupa regula de har a Bisericii, trupul cel Viu al Mantuitorului.
Relatia cea mai ampla pe care o remarci citind lucrarile ori despre lucrurile savarsite de cei doi minunati Parinti este constructia unui realism duhovnicesc viu, cordial si ziditor, axat pe valorile unui staretism activ, care depaseste obstea monahala spre oamenii de rand, care devin monahi dupa ravna si cultura, chiar daca nu si dupa obsteasca asezare. Dincolo de constructia unui limbaj neo-filocalic, descoperi un stil de viata in Hristos care muta manastirea in apartamentul de bloc ori in casa de la tara, o pastorala transmisibila dintr-un ethos monahal intr-unul larg, adresat laicilor ravnitori fara excese. Muta valorile desavarsirii monahale in standardul normalitatii crestine, parte integranta a rodirii Evangheliei in mijlocul poporului credincios ori ba. Marturisitori ai Evangheliei in contexte sociale atinse de epoca post-belica, cu toate greutatile sale, si sub efuziuni politice atinse de comunism ori agravate constant de socialism (cazul Romaniei), Parintii Emilianos si Arsenie raman comparabili in iesirea lor din insularul limbajului de serviciu, determinand un limbaj duhovnicesc viu, salvator demnitatii teologale a vremii.
Cu un limbaj simplu si direct, Avva Arsenie a descoperit intervievatilor prezentati in acest volum, si in cele care constituie deja tezaurul de marturie arseniana a zilelor noastre, voia lui Dumnezeu: fara fasoane, fara duplicitati duhovnicesti, fara incurajari false. Veti remarca, fie ca e vorba de minunatele interlocutoare Zoe Daian (un glas cu infuziuni copilaresti), ori maica preoteasa Emilia span (cu marturii ferme, pe viata si pe moarte), ori Livia Trambitas din Pojorta, fie ca retineti cuvintele barbatilor-monah, preot ori mirean, discursul Parintelui Arsenie este unul viu, atat de viu incat si atunci cand il rostesc ei te cutremuri, cauti sa intelegi si sa schimbi ceva, spre mai bine. Este frisonul de duh pe care il descopera sufletului doritor de Dumnezeu lucrarea mantuitoare a Duhovnicului in lume, constanta descoperire a Mantuitorului Hristos drept Domn si Dumnezeu, fara de care nu exista Imparatie si mantuire.
Indemnul consemnat de titlul cartii acesteia marturisitoare, Fiti ingaduitori cu neputintele oamenilor, nu e nicidecum un indemn la a lasa jos garda lucrarii duhovnicesti, ci un indemn la o lucrare insotita de iubire, de ingaduinta nadajduitoare. Cred ca, pana astazi, cei care urca pe culmea inflorita de Har a Prislopului cauta o astfel de mangaiere. Este limpede ca Dumnezeu, la vremea prigoanei comuniste, fiecarui profil de cautator in credinta a Caii Sale a daruit un profil de duhovnic. Nici unul mai mare decat altul, ci egali cu Harul care tinea o tara la vremuri de crucificare. Pe schelele Draganestiului, ca pe un diafan amvon, Parintele Arsenie picta in fraze picturale limpezi un mesaj de credinta cel putin la fel de catehumenal precum predicile Staretilor Moldovei ori bucuroasa propovaduire a celuilalt Arsenie, de la malul Marii Negre. Iconografia sa, plina de sens in toate contextele de viata, nu suporta tipizare tocmai pentru ca nu tine de tipizare, scotand pe furnirul zidului developarea cuvintelor unor continuturi mistice si ascetice deopotriva. Profetic si sincer cu poporul, Parintele Arsenie Boca ramane o taina, oricat de mult ne-am apleca asupra sa. Bucuria cunoasterii lui personale, dublata de un frison de frica la care toti intervievatii fac apel, este dublata de bucuria cunoasterii lui Dumnezeu. In incercarea de a surprinde cateva caracteristici simple, fara de care nici Sfantul Duh, nici cugetul Staretului, nici viata ucenicului conforma cu cea a Staretului nu pot sa cultive personalitatea crestinului, monahului in principal, Parintele Emilianos consemneaza tocmai linia de forta, conservata in titlul iscusit ales de Romeo Petrasciuc: „Primul lucru este bucuria noastra inaintea Domnului. Bucuria exprima recunostinta noastra fata de Dumnezeu, pentru ca niciun om nu poate spune ca nu este privit neincetat de Dumnezeu, ca nu este inundat de darurile Lui. Asadar, atunci cand nu ma bucur, inseamna ca sunt lipsit de recunostinta fata de Dumnezeu. Bucuria este ingrasarea pamantului, asa incat samanta sa se poata prinde si sa incolteasca. Altfel, nu va odrasli decat neghina. Bucuria ne este rapita de ideologia noastra, aspiratiile noastre, amestecarea in problemele straine de noi, tulburarea legaturii noastre cu Staretul. De asemenea, patimile noastre ne rapesc si ele bucuria. Se poate insa ca cineva sa fie patimas, dar sa-si fi incredintat patimile lui Dumnezeu. Atunci nu mai are nicio urma de intristare, are o nadejde. In general, bucuria noastra ne este rapita atunci cand intra ego-ul in viata noastra. Lipsa bucuriei este un element patologic al omului, o inchidere de bunavoie in sine insusi, si, orice ar vrea sa faca, n-o sa-i reuseasca. Mai intai, trebuie sa-si curateasca gradina sa, sa vada ce se petrece de nu-i bucuros. Dupa aceea, sa urmareasca imbucurarea sinelui sau si apoi pacea cu Dumnezeu sa ia locul bucuriei ”. Tot acest parcurs terapeutic il poti remarca la toti aceia care au dezvoltat o relatie de viata si moarte cu Avva Arsenie. Nu-i greu sa distingi, astfel, in terapia si practica pastoral duhovniceasca a Parintelui Arsenie, emularea gandirii sale pe aceea filocalica si neo-patristica a profundului duhovnic ortodox din toate arealulrile rezistentei la lume, la diavol, la tot felul de nimicuri.
Urmand Parintelui Arsenie Boca, descoperi ca Dumnezeu i-a dat o obste de ascultatori mult mai mare dupa trecerea la Cer decat in vremea starii lui printre muritori. Constati astfel, cu mare bucurie, ca Familia Parintelui este una de Staret, cel putin la modul creionat de celalat mare Avva, Emilianos Simonopetritul. Fundamentul athonit al gandirii Parintilor amintiti trece, fragil, in bucuria noastra. Ca unul ce m-am bucurat de lumina Prislopului si de Lucirea de Har a Ormiliei din crangul cu maslini, cred si marturisesc: minunea Ortodoxiei sta in unitatea de Duh Sfant a Staretilor ei.
Sa ne bucuram, dar, de Ortodoxia Bisericii noastre!

Pr. Constantin NECULA

Cuprins

Parintele Arsenie Boca, Staretul Bucuriei si Iertarii
Amintiri dintr-o copilarie cu oameni (si) sfinti. De vorba cu nepoata Parintelui Arsenie Boca (Zoe Daian)
"Fiti ingaduitori cu neputintele oamenilor..." (Pr. Ghelasie Tepes)
"Parinte, ajuta-ma, ca nu mai pot!..." (Emilia span)
"Cu dragostea si smerenia te mantuiesti" (Gheorghe Morar)
"Tot timpul il simt pe Parintele aproape!..." (Maria Nistor) "Vezi, ma, ca n-ai murit? si n-ai sa mori!... N-ai sa mori!" (Pr. Romul Poparad)
Marturii din Pojorta