Tigrii intrau in arena unul cate unul.
Pasul lor era mladios pe nisip. Moale, catifelat, fara zgomot
Nu ridicau, nici in dreapta, nici in stanga, ochii lor mari, galbeni, de topaz.
Dupa gratii, multimea din staluri privea cu rasuflarea infiorata de teama si de placere.
Dar pentru tigrii de Bengal nu se afla pe lume aceasta multime. Nu merita nici o privire. Pentru dansii, acum, o singura faptura omeneasca era. Femeia din mijlocul arenei, infasurata in rochia cu solzi aurii si cu pietre sclipitoare. Ochii ei luceau tot asa de arzatori ca ochii tigrilor. Numai ca ochii verzi ai femeii erau poruncitori si neindurati; pe cand in ochii fiarelor se citea o mare supunere si istovire. Privirile lor se cautau, se intalneau. Era destul atat ca sa se inteleaga.
Ochii femeii strapungeau; ochii fiarelor coborau in pamant, in mana intinsa se legana un bici cu canaf de matase. Varful biciului arata locul fiecaruia:
— Tu aici!... Tu dincoace!... Tu dincolo!...
Iar tigrii isi luau locul stiut fara impotrivire, inaintand cu pasii lor de guma, balansandu-si cozile grele si lungi. Sase mingi uriase de lemn, deoparte. sase, de cealalta parte.
Tigrul pipaia cu laba rotundul lemnului. Se inalta cu o zvacnire usoara si lina. Se aseza ca o pisica pe varful unui stalp de poarta. Pe urma astepta randul celorlalti. Casca, isi zburlea mustatile tepoase; arata cerul gurii si coltii.
in inima privitorilor tremura un fior. in mintea lor staruia un gand. Toti stiau ca, intr-o singura clipa, dintii aceia taiosi si puternici, labele cu gheare de fier, ar putea sfasia, ca pe-un pui de vrabie, femeia cu rochia de solzi aurii si de pietre sclipitoare. Dar miss Ellian suradea. Asa o chema. Miss Ellian suradea nepasatoare. Numai cu un bici cu sfichi de matase si cu privirea ei. in mijlocul salbaticiunilor se afla singura. Fara nici o arma.