Iarta-ma, tacere! vol.1
Cat se poate vorbi din cat se tace.
Deopotriva cu valoare confesiva, memorialistica si fictionala, cartea Iarta-ma in tacere! este un exercitiu dintre cele rare in literatura romana in care femininul renunta la autocenzura si se lanseaza cu harnicie pe drumul unui epic amplu care aureoleaza viata. Este un punct pe drumul vietii cand se simte nevoia spunerii povestii pentru ca toate intamplarile anterioare impletite cu imaginarul creaza acea continuitate cu sens care se numeste destin. Constienta ca a ajuns in acest punct de rascruce Ela Nicolau a creat o carte a destinului care poarta in ea valoarea vietii individuale si prin extindere valoarea unei epoci pe care personajul principal al cartii o traverseaza.
Un castig remarcabil pentru literatura romana contemporana este acela al unei voci de scriitoare care creaza o expresie armonioasa si limpede pe ample suprafete epice. Limpezimea discursului, felul natural si direct al adresarii,lasa cititorul sa dea pagina dupa pagina, fara efort, in folosul avansariiintr-o poveste care prinde fascinantul univers al copilariei, fragilitatea tineretii, problemele maturitatii, pana la formele tarzii ale intrebarilor filosofice asupra sensului vietii. - Alexandru Uiuiu
Gunter Grass in „Toba de tinichea”, romanul care a socat Germania, iar mai tarziu intreaga lume, devenind un bestseller international, spune ca nimeni nu are dreptul sa-si descrie propria viata daca nu are destula rabdare ca sa-si aminteasca, macar de o jumatate din bunicii sai.
Naratoarea subiectiva a trilogoei nu numai ca are suficienta rabdare sa-si aminteasca de ei, dar si cu o maiestrie rar intalnita, zugraveste precum un pictor iscusit portretele lor, care se transforma in icoanele sfinte ale fermecatoarei copilarii si minunatei tinereti, deoarece omul traieste de doua ori in viata: odata in copilarie, iar a doua oara in amintirile despre ea. „Am purtat cu mine urmele trecutului oricat de departe am fugit de el!”, spune incercand sa reconstruiasca din franturi drumul care i-a fost dat sa-l strabata prin glodul destinului: „Voi trada tacerea, dezgropand radacinile ei adanc infipte in timp. Iarta-ma tacere!”
Ela Nicolau reuseste prin prisma cuvintelor si a unei scriituri elaborate sa recreeze nu doar trecutul eroinei sale, ci si pe cel al contemporanilor sai, pentru ca citind trilogia inevitabil retraiesti propria-ti copilarie, propria-ti tinerete si te gandesti la propriu-ti destin pe care, mai mult sau mai putin, il compari cu destinele personajelor cartii, ceea te face sa ramai suspendat undeva intre bucurie si tristete.
Inca din primele pagini se poate observa stilul atractiv, firesc si natural, linistit si generos care ofera cititorului o lectura placuta, pentru ca Ela Nicolau are simtul unei fraze cursive si al dialogului bine construit.
Dupa o copilarie si adolescenta nefericite, pe eroina romanului o asteapta o casnicie la fel de nefericita, in care intalnim scene parca decupate din romanele lui Vladimir Sorokin, Iurii Andruhovici sau Benedict Erofeev.
Trilogia Iarta-ma tacere! este scrisa intr-un stil atractiv, firesc si natural, linistit si generos care ofera cititorului o lectura placuta, cu aceeasi fraza cursiva, cu dialoguri bineconstruite, cu portretele personajelor literare bine creionate, cu fizionomii si mentalitati proprii. Astfel naratorea deruleaza in fata cititorilor destinele personajelor, ca pe niste cai intortocheate a fiecaruia, de la primul si pana la ultimul pas. „Toate cararile ratacite de pasii nostri marunti, prin hatisuri salbatice sau pe aride poteci, ne poarta pe toti, spre acelasi vesnic popas.”
Problemele pe care le atinge Ela Nicolau sunt variate: cea a moralitatii si a imoralitatii, problema valorilor si a nonvalorilor, problema dobandirii fericirii si a pericolului de a o pierde in valtoarea vietii de zi cu zi. Desigur Ela Nicolau putea aborda orice stil sau orice gen literar, insa ea a ales proza, considerand-o cel mai bun mijloc pentru a-si exprima gandurile, punctele de vedere si convingerile. Scriind proza, Ela Nicolau se simte, as spune eu, nu numai sigura pe sine, ci si confortabil, fiind constienta ca scrie o proza de factura romantica si realista, considerandu-se un reprezentant al orientarii existentialiste care acorda prioritate dominantei psihologice personajelor sale. - Mihai Traista
Descrierea produsului
Cat se poate vorbi din cat se tace.
Deopotriva cu valoare confesiva, memorialistica si fictionala, cartea Iarta-ma in tacere! este un exercitiu dintre cele rare in literatura romana in care femininul renunta la autocenzura si se lanseaza cu harnicie pe drumul unui epic amplu care aureoleaza viata. Este un punct pe drumul vietii cand se simte nevoia spunerii povestii pentru ca toate intamplarile anterioare impletite cu imaginarul creaza acea continuitate cu sens care se numeste destin. Constienta ca a ajuns in acest punct de rascruce Ela Nicolau a creat o carte a destinului care poarta in ea valoarea vietii individuale si prin extindere valoarea unei epoci pe care personajul principal al cartii o traverseaza.
Un castig remarcabil pentru literatura romana contemporana este acela al unei voci de scriitoare care creaza o expresie armonioasa si limpede pe ample suprafete epice. Limpezimea discursului, felul natural si direct al adresarii,lasa cititorul sa dea pagina dupa pagina, fara efort, in folosul avansariiintr-o poveste care prinde fascinantul univers al copilariei, fragilitatea tineretii, problemele maturitatii, pana la formele tarzii ale intrebarilor filosofice asupra sensului vietii. - Alexandru Uiuiu
Gunter Grass in „Toba de tinichea”, romanul care a socat Germania, iar mai tarziu intreaga lume, devenind un bestseller international, spune ca nimeni nu are dreptul sa-si descrie propria viata daca nu are destula rabdare ca sa-si aminteasca, macar de o jumatate din bunicii sai.
Naratoarea subiectiva a trilogoei nu numai ca are suficienta rabdare sa-si aminteasca de ei, dar si cu o maiestrie rar intalnita, zugraveste precum un pictor iscusit portretele lor, care se transforma in icoanele sfinte ale fermecatoarei copilarii si minunatei tinereti, deoarece omul traieste de doua ori in viata: odata in copilarie, iar a doua oara in amintirile despre ea. „Am purtat cu mine urmele trecutului oricat de departe am fugit de el!”, spune incercand sa reconstruiasca din franturi drumul care i-a fost dat sa-l strabata prin glodul destinului: „Voi trada tacerea, dezgropand radacinile ei adanc infipte in timp. Iarta-ma tacere!”
Ela Nicolau reuseste prin prisma cuvintelor si a unei scriituri elaborate sa recreeze nu doar trecutul eroinei sale, ci si pe cel al contemporanilor sai, pentru ca citind trilogia inevitabil retraiesti propria-ti copilarie, propria-ti tinerete si te gandesti la propriu-ti destin pe care, mai mult sau mai putin, il compari cu destinele personajelor cartii, ceea te face sa ramai suspendat undeva intre bucurie si tristete.
Inca din primele pagini se poate observa stilul atractiv, firesc si natural, linistit si generos care ofera cititorului o lectura placuta, pentru ca Ela Nicolau are simtul unei fraze cursive si al dialogului bine construit.
Dupa o copilarie si adolescenta nefericite, pe eroina romanului o asteapta o casnicie la fel de nefericita, in care intalnim scene parca decupate din romanele lui Vladimir Sorokin, Iurii Andruhovici sau Benedict Erofeev.
Trilogia Iarta-ma tacere! este scrisa intr-un stil atractiv, firesc si natural, linistit si generos care ofera cititorului o lectura placuta, cu aceeasi fraza cursiva, cu dialoguri bineconstruite, cu portretele personajelor literare bine creionate, cu fizionomii si mentalitati proprii. Astfel naratorea deruleaza in fata cititorilor destinele personajelor, ca pe niste cai intortocheate a fiecaruia, de la primul si pana la ultimul pas. „Toate cararile ratacite de pasii nostri marunti, prin hatisuri salbatice sau pe aride poteci, ne poarta pe toti, spre acelasi vesnic popas.”
Problemele pe care le atinge Ela Nicolau sunt variate: cea a moralitatii si a imoralitatii, problema valorilor si a nonvalorilor, problema dobandirii fericirii si a pericolului de a o pierde in valtoarea vietii de zi cu zi. Desigur Ela Nicolau putea aborda orice stil sau orice gen literar, insa ea a ales proza, considerand-o cel mai bun mijloc pentru a-si exprima gandurile, punctele de vedere si convingerile. Scriind proza, Ela Nicolau se simte, as spune eu, nu numai sigura pe sine, ci si confortabil, fiind constienta ca scrie o proza de factura romantica si realista, considerandu-se un reprezentant al orientarii existentialiste care acorda prioritate dominantei psihologice personajelor sale. - Mihai Traista
Detaliile produsului