Trilogia Iarta-ma in tacere! - un poem al dragostei si tristetii.

Un cistig remarcabil pentru literatura romina contemporana este acela al unei voci de scriitoare care creaza o expresie armonioasa si limpede pe ample suprafete epice. Limpezimea discursului, felul natural si direct al adresarii, lasa cititorul sa dea pagina dupa pagina, fara efort, in folosul avansarii intr-o poveste care prinde fascinantul univers al copilariei, fragilitatea tineretii, problemele maturitatii, pina la formele tirzii ale intrebarilor filosofice asupra sensului vietii.
Tacerea este triumfatoare intotdeauna. Marea tacere a cerului, adinca tacere a pamintului vor acoperii de fiecare data vocile umane. Nu din orgoliu ci cu incredere in vointa divina, creatorul isi rosteste discursul cu discretie si modestie, cerind iertare tacerii si daruind celorlalti intelesuri ale vietii care sa le fie de folos. Din generatie in generatie, val dupa val, umanitatea bate in portile inalte ale tacerii si ritmul acesta hraneste cultura si spiritualitatea, adica ceea ce ramine din viata care trece. Un mare filosof isi incheie tratatul cu propozitia „despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie sa se taca”.

Ela Nicolau si-a facut datoria scriitoriceasca spunind despre un destin si despre lume atita cit s-a putut spune. Speranta, iubire, moarte, durere, pierdere, succes, viata, toate se regasesc in textura volumului. Restul e tacere.

Cartea Elei Nicolau isi asuma de la bun inceput timbrul confesiv al soaptei, anuntind decent dar hotarit ruperea tacerii si inceperea luptei cu timpul si radacinile lui pentru transformarea unei vieti in rostire si destin. - Alexandru Uiuiu
Am purtat in mine prea multa iubire ca pe o povara si am imprastiat-o peste tot pe unde am calcat. In loc sa scap de ea, crestea la loc in mine, dureros. Am dat-o cerului si soarelui, au vrut-o padurile si pasarile. Am dat-o oamenilor care n-au avut nevoie de povara iubirii mele - Ela Nicolau

Naratoarea subiectiva a trilogiei nu numai ca are suficienta rabdare sa-si aminteasca de ei, dar si cu o maiestrie rar intalnita, zugraveste precum un pictor iscusit portretele lor, care se transforma in icoanele sfinte ale fermecatoarei copilarii si minunatei tinereti, deoarece omul traieste de doua ori in viata: odata in copilarie, iar a doua oara in amintirile despre ea. "Am purtat cu mine urmele trecutului oricat de departe am fugit de el!", spune incercand sa reconstituiasca din franturi drumul care i-a fost dat sa-l strabata prin glodul destinului: " voi trada tacerea, dezgropand radacinile ei adanc infipte in timp. Iarta-ma tacere!" - Mihai Traista