Imaginea Celuilalt. Negri, evrei, musulmani si tigani in arta occidentala in zorii epocii moderne, 1453–1600

„Diferenta exista, alteritatea se construieste. Iata primul postulat pe care se intemeiaza aceasta carte. Celalalt nu exista in absenta Aceluiasi si termenii sunt, evident, reversibili.
Scopul acestor pagini este de a aborda Intalnirea asa cum are ea loc sub semnul vizibilului. Ele se plaseaza in prelungirea unei cercetari asupra imaginarului, ale carei mize se cuvine sa le definim. Evrei, tigani, negri, musulmani. Iata cele patru figuri ale alteritatii care vor face obiectul reflectiei mele. E vorba, mai degraba decat de o alegere libera, de o necesitate impusa de formarea in zorii Timpurilor Moderne a ceea ce as dori sa desemnez ca «iconosfera diferentei», iconosfera a carei constructie are loc in stransa relatie cu prospectiunile unei Europe in cautarea propriei sale identitati. Toti acesti Ceilalti («interiori» sau «exteriori»), misteriosi, amenintatori, interzisi, fascinanti, suscita reactii multiple, uneori negative, aproape intotdeauna amestecate: curiozitate, teama, dorinta, respingere… Dat fiind caracterul insolit al Celuilalt, locul sau in iconosfera pe cale sa se cristalizeze in conformitate cu reguli precise nu poate fi decat problematic. Nu mai putin, in pofida dificultatilor si reticentelor, «Diferitul» si «Neasemanatorul» sfarsesc prin a accede la vizibilitate.
In ce fel? Intrebarea e desigur de ordin antropologic, dar istoricul imaginilor ii poate furniza cateva raspunsuri. (VICTOR IERONIM STOICHITA)

Pe coperta: Hieronymus Bosch, Inchinarea magilor (detaliu) si Albrecht Durer, Trei otomani (detaliu)
Fragment din carte:

"CHIPURI ALE LUI IUDA
In arta crestina, evreul nu se reveleaza ca atare decat incepand din momentul in care-si afirma rezistenta fata de mesajul cristic (fig. 7). Profetii si stramosii care populeaza imaginarul legat de Vechiul Testament nu-si dezvaluie adevarata identitate in raport cu versantul alteritatii, ci cu cel al continuitatii sau prefigurarii tipologice. Pe de alta parte, Maria, Iosif, Ana, Ioachim, Elisabeta sau Zaharia erau „evrei", dar si rudele viitorului Mesia. Evreul devine Celalalt abia atunci cand se distinge de Acelasi (de Sine), ignorind si negand sosirea lui Mesia. Pentru a putea contura exact caracterul fantasmatic al acestui Celalalt, el trebuie problematizat in contextul unui imaginar particular, indeosebi prin intermediul dialecticii dintre continuitate si ruptura. Este vorba insa de o dialectica care, la nivelul vietii sociale, a fost multa vreme constant supusa unui ansamblu de presiuni. Avand in vedere ca evreii nu se diferentiau de restul populatiei prin nici o trasatura vizibila (culoarea pielii, statura, alura etc.), Biserica, puterea seculara, dar si cea rabinica i-au obligat, incepand cu veacul al XIII-lea, sa poarte semne vestimentare specifice, mai precis rota - o bucata de stofa rotunda, in general galbena, ce se fixa pe haine apoi palaria tuguiata si caftanul galben; si, mai semnificativ, se observa aparitia unui numar de stereotipuri fizionomice, ca nasul coroiat si parul roscat. Asa cum au demonstrat studiile recente consacrate istoriei sociale a aparentelor, „diferenta" iudaica s-a conturat in cursul Evului Mediu, la capand unui proces lent si laborios, pe care imaginea picturala nu l-a asimilat decat cu mare dificultate si intr-o maniera contrastanta.
Acest proces se observa incepand cu sfarsitul Evului Mediu in opera primului artist pe care izvoarele nu ezita sa-l califice drept „modern". Este vorba de Giotto, descris de Cennino Cennini in Libro dell'arte cu urmatoarele cuvinte, devenite celebre: „Giotto schimba arta picturii, aducand-o de la forma greaca la cea latina, moderna; el stapani arta cea mai desavarsita pe care a avut-o vreodata cineva."
Sa ne oprim pentru o clipa la decoratia bisericii Arena din Padova, opera fundamentala a acestei revolutii. Alteritatea iudaica nu constituie, desigur, prioritatea lui Giotto, dar ea este investita cu o complexitate ce justifica atentia noastra.
Capela, consacrata Fecioarei Annunziata (Bunei Vestiri), a fost construita intre 1303 si 1305, la comanda lui Enrico Scrovegni, bancherul care se intampla sa fie cel mai bogat locuitor din Padova. Intre 1303 si 1306, Giotto — despre care numeroase surse sustin ca ar fi fost si arhitectul ei — a impodobit-o cu un ciclu de fresce foarte complex. Viata Mariei, Copilaria lui Isus, Patimile sunt reprezentate in trei registre suprapuse, iar compozitia din arcul estic — ce separa corul de restul capelei — figureaza printre cele mai dezbatute aspecte iconografice ale acestor fresce (fig. 32). In partea superioara se poate vedea primul act al misiunii celeste ce va conduce la Intruparea Verbului in sanul Fecioarei; imediat deasupra este reprezentata dogma centrala a credintei crestine, Buna Vestire. "