Un alt autor celebru, care lipsește de ani buni de pe piața de carte din România este desigur, nimeni altul decât Isaac Asimov. În ciuda faptului că este considerat un adevărat monstru sacru al literaturii SF, care a avut, spre deosebire de alți scriitori de gen, și un background științfic pe măsură (a fost profesor de biochimie la Boston University), Isaac Asimov a dispărut de ceva vreme din librăriile din România. La un moment dat a fost tradus și publicat de Editura Teora, apoi două romane din seria Fundația au fost publicate la Editura Adevărul, însă e curios cum de, în afara acestor inițiative sporadice, opera lui Asimov nu și-a aflat locul într-o serie de autor respectabilă, mereu prezentă în librării. Iată că a fost nevoie de apariția unei noi edituri care se anunță promițătoare (Editura Paladin e parte din Grupul Editorial Art iar seria SF e coordonată de nimeni altul decât de veteranul Michael Haulică), pentru ca romanele lui Asimov să-și facă intrarea triumfală, în ordine cronologică și pe piața literară din România. Este un proiect de traducere gândit pe termen lung, un proiect din care face parte și prima publicație a editurii: O PIATRĂ PE CER, primul roman din seria consacrată Imperiului Galactic, semnată Isaac Asimov.

Lectura acestei recente apariții a reprezentat și întâia mea familiarizare cu autorul american. Așa cum remarca Michael Haulică pe coperta a 4-a: o editură nouă pe piața de carte F-SF nu poate debuta decât cu Isaac Asimov, iar dacă bunul doctor Asimov a debutat ca romancier cu O piatră pe cer, cine suntem noi să facem altfel? O editură debutantă care traduce un roman de debut pare că se adresează potrivit… cititorilor debutanți (așa cum am fost și eu), cel puțin în ceea ce-l privește pe Isaac Asimov.

Unul din lucrurile care m-au frapat, pe măsură ce am citit cartea este ironia ingenioasă pe care e construit romanul lui Asimov: suntem într-un viitor îndepărtat, cu un univers populat de multe civilizații care, după o lungă perioadă de instabilitate, haos și războaie au ajuns să devină parte dintr-un tot politic unitar, anume Imperiul Galactic, la a cărui construcție pământenii par să fi avut un rol… aproape nul. În cadrul Imperiului, Pământul se dovedește o planetă indezirabilă pe care mulți cetățeni universali o consideră o cocină, o hazna plină de țărănoi leneși. Terra este în fapt o planetă radioactivă, pe care oamenii supraviețuiesc lipsiți de glorie, organizați în cadrul unui sistem aproape tiranic: este condusă de un obscur Consiliu al Bătrânilor, subordonat Guvernatorului Imperial. Datorită resurselor planetare limitate, orice persoană e eutanasiată la vârsta de 60 de ani (momentul în care un individ este considerat incapabil să mai producă ceva pentru susținerea civilizației).

Civilizațiile care populează universul nu sunt însă extratereștri exotici ci sunt tot umanoizi, asemănători din multe puncte de vedere pământenilor. În Imperiul Galactic a crede însă că Terra a fost o vatră a umanității și că pământenii au purtat scânteia vieții în univers pare însă o ipoteză cel puțin dubioasă. Mai degrabă este agreată ideea dezvoltării vieții simultane pe mai multe planete. Imperiul este dominat de un sentiment mai degrabă antiterestru, mai ales datorită rebeliunilor împotriva ordinii universale pe care pământenii le-au derulat, fără rezultat, de câteva ori. Unul din personajele centrale ale romanului lui Asimov pare însă să creadă în ipoteza originii universale a vieții pe Pământ. Arheologul Arvardan sosește pe Terra entuziasmat să își confirme teoria conform căreia a existat o civilizație arhaică, în vremuri foarte îndepărtate (ceea ce am putea numi de fapt… vremurile noastre, ale cititorilor) din cadrul căreia s-au dezvoltat ulterior, în cele mai distante colțuri ale universului și celelalte civilizații. Pentru a-și confirma însă teoria, Arvardan are nevoie de acces pe teritorii ale planetei și are nevoie și de sprijinul oamenilor. Sosirea lui Arvadran și a sa teorie terrocentristă va coincide cu apariția unui personaj misterios, un călător în timp, venit din trecut care va fi supus unor experimente științifice cu rezultate interesante și care se va dovedi chiar veriga lipsa a investigatiei arheologului intergalactic. Doar că doctorul Shekt și fiica sa (cercetătorii care au derulat experimentele respective), Schwartz (călătorul în timp) și Arvadran vor intra în atenția naționaliștilor extremiști de pe Terra care îi vor bănui de spionaj, considerându-i o amenințare pentru planul lor de răsturnare a ordinii galactice.

Așa cum am spus, întreg romanul lui Asimov e străbătut de o mare ironie: pământenii de azi, care se mândresc cu inteligența lor și care visează la explorarea și colonizarea universului, la dezvoltarea unei armonii universale devin, în povestea de față exact cei marginalizați și lipsiți de orice rol și contribuție la arhitectura intergalactică. Șirul întâmplărilor și detaliile care se dezvăluie pe parcursul narațiunii dezvăluie însă că planeta nu este populată doar de extremiști și de frustrați: nu există buni și răi, ci doar oameni care fac alegeri mai mult sau mai puțini discutabile, ale căror consecințe pot influența însă echilibrul galactic… tocmai aceste alegeri sugerează că, în ciuda aparențelor universul lui Asimov nu este totuși fix și predestinat. În fapt, acest roman poate fi considerat și o meditație pe marginea rolului memoriei colective, al dialogului și al toleranței… fără aceste ingrediente, așa cum reiese din roman, nu este exclus ca Pământul să ajungă, la un moment dat, în peisajul cosmic, doar o simplă… piatră pe cer.

O PIATRA PE CER – Isaac Asimov – Editura Paladin (Grupul Editorial Art), 2013

Sever Gulea pentru blog.libris.ro