"In furtuni de otel este incontestabil cea mai frumoasa carte de razboi pe care am citit-o; de o buna credinta, o veracitate si o onestitate perfecte." - ANDRE GIDE, 1942
    „Junger este un soldat innascut, un tip splendid de mercenar care poseda un remarcabil talent descriptiv. Cartile sale exercita cred o influenta mai pacifista decat toate celelalte. Se vede la el razboiul absolut nud, placerea cruda a uciderii." - ERICH MARIA REMARQUE, 1929
    „Jurnalele de razboi ale lui Ernst Junger ofera poate exemplul cel mai bun si mai onest al dificultatilor imense la care se expune individul cand vrea sa-si conserve intact sistemul de valori si conceptul sau de adevar lume in care adevarul si morala au pierdut orice forma identificabila de expresie." - HANNAH ARENDT, 1950

    „Nu mai sunt de mult un om al razboiului, ci doar un om gata sa se bata fara gres impotriva oricarei violente sau injustitii." - ERNST JUNGER, 1992
    „Am fost impins spre eroism de Orlando furioso de Ariosto. Cuvintele lui, rimele lui citite in timpul ragazurilor dintre o lupta si alta m-au motivat. Si nu retorica si ideologia razboinica dezvoltate dupa victoria din razboiul franco-prusac de la 1870-1871, a carei importanta a fost supraestimata de parintii nostri." - ERNST JUNGER, 1995

    Fragment din volumul "In furtuni de otel" de Ernst Junger:

    „Capitolul 13. Regnieville

    Pe 4 august 1917 am coborat din tren in vestitul Mars-la-Tour. Compania a 7-a si a 8-a au fost incartiruite in Doncourt, unde am dus cateva zile o viata perfect contemplativa. Doar hrana neindestulatoare m-a pus in oarecare incurcatura. Era strict interzis sa ne luam hrana de pe camp; cu toate astea, jandarmii militari imi raportau aproape in fiecare dimineata numele catorva oameni pe care ii gasisera scotand cartofi din pamant si pe care nu puteam sa nu-i pedepsesc - „fiindca se lasasera prinsi", cum suna justificarea mea, desigur neoficiala.
    In aceste zile a trebuit sa constat si eu ca bunul pe nedrept dobandit nu prieste. Tebbe si cu mine luasem dintr-un castel flamand parasit o trasura princiara inchisa si ne-am priceput s-o sustragem pe durata calatoriei privirilor iscoditoare. Planuiam o excursie magnifica la Metz ca sa ne mai bucuram o data, din plin, de viata. Intr-o dupa-amiaza am inhamat caii si am pornit. Din pacate, trasura nu avea frana, era facuta pentru campia flamanda, nu pentru zona muntoasa din Lorena. Inca din sat am inceput s-o luam la vale si in scurt timp ne-am pomenit intr-o cursa vajaitoare care nu se putea sfarsi decat rau. Primul a sarit din trasura vizitiul, apoi Tebbe care, intr-o stare jalnica, a aterizat pe un morman de unelte agricole. Am ramas singur pe pernele de matase si ma simteam foarte inconfortabil. S-a deschis una din usi care a fost apoi smulsa fara dificultate de un stalp de telegraf. In cele din urma, trasura s-a rostogolit pe un drum povarnit si s-a sfaramat de zidul unei case. Spre uimirea mea am constatat, in timp ce paraseam printr-o fereastra trasura sfaramata, ca ramasesem teafar.
    Pe 9 august compania a fost inspectata de comandantul diviziunii, general maiorul von Busse, care i-a adus elogii pentru buna conduita in lupta. In dupa-amiaza urmatoare am fost imbarcati in tren si dusi pana aproape de Thiancourt. De-acolo am marsaluit spre noua noastra pozitie care se intindea pe inaltimile bogat impadurite din Cote Lorraine, in fata satului distrus de bombardamente si cunoscut din unele ordine de zi.
    In prima dimineata mi-am inspectat sectorul care mi s-a parut foarte lung pentru o companie si care consta dintr-un talmes-balmes inextricabil de transee, partial ruinate. Linia din fata fusese in multe locuri distrusa de minele tripode cu aripi, curente aici. Galeria mea se afla la o suta de metri in spate, in asa-numita transee de comunicatie, aproape de soseaua care iesea din Regnieville. Pentru prima oara, dupa mult timp, ne aflam din nou fata in fata cu francezii.”