Yu Hua este primul scriitor chinez caruia i s-a decernat in 2002 James Joyce Award. Romanul In viata, aparut in 1993 si interzis initial de autoritatile chineze, este considerat una dintre cele mai influente zece carti ale ultimelor trei decenii in China. S-a vandut de-a lungul anilor in peste sase milioane de exemplare si a devenit un adevarat fenomen editorial. A fost recompensat in 1998 cu Premiul Grinzane Cavour si in 2014 cu Premiul Giuseppe Acerbi. Ecranizarea in regia lui Zhang Yimou a castigat Marele Premiu al Juriului la Festivalul International de Film de la Cannes din 1994. Fragment din carte:

"Degeaba imi tot striga mama sa am grija, era treaba multa si trebuia facuta repede, asa ca nu aveam cum sa nu-mi dau cu sapa in picior sau sa nu ma tai cu secera la mana. Cand imi dadea sangele din mana sau din picior, sangera si inima mamei care venea in fuga pe picioarele ei legate, framanta intre degete un bulgaras de pamant si-l punea pe rana in timp de ma bodoganea. Si cand se punea pe bodoganit ii lua ceva vreme, iar eu nu puteam zice nimic pentru ca altfel incepea sa planga.

Mama imi spunea ca pamantul de pe ogor este cel mai bun pentru om, nu numai pentru da roade, e bun si de leac. Dupa atatia ani, si acum, cand ma lovesc, pun peste rana un strat de pamant. Avea dreptate mama, pamantul nu trebuie dispretuit, poate vindeca o suta de boli.

Cand omul trudeste o zi intreaga pana nu mai poate, nu se mai gandeste la toate prostiile. Dupa ce-am luat pamant de la Long'er, abia ma intindeam in pat, ca adormeam bustean, nu mai aveam vreme sa ma mai gandesc la altele. S-o spun pe aia dreapta, cu cat o duceam mai greu si eram mai obosit cu atat eram mai linistit. Ma gandeam ca, desi familia Xu nu avea acum decat un puisor, daca lucram tot asa, in cativa ani, puiul urma sa se faca gasca si avea sa vina o zi in care familia Xu sa se imbogateasca iar.

De-atunci incolo, n-am mai pus pe mine haine din matase, numai haine de panza grosolana facute de mana mamei. Cand le-am pus prima data nu mi-au placut, ma zgariau, dar cu timpul m-am obisnuit. Nu dupa mult timp a murit Wang Xi. Fusese ani de zile dijmasul nostru, era cu doi ani mai mare ca mine, si inainte sa moara ii spusese baiatului sau sa-mi dea mie toate hainele lui vechi de matase. Nu uitase ca eu fusesem tanarul lui stapan si se gandea ca inainte sa mor sa ma mai pot imbraca in haine de matase ca sa ma falesc. Dar eu l-am dezamagit si n-am putut sa-i fac pe plac: numai ce-am pus hainele alea pe mine, ca le-am dat imediat jos, nu le puteam suporta asa alunecoase cum erau, de parca pusesem pe mine haine facute din muci!"