Lumea lui Langdon se transforma in haos si se vede nevoit sa fuga prin Florenta impreuna cu Sienna Brooks, o tanara a carei prezenta de spirit ii salveaza viata. Profesorul isi da repede seama ca se afla in posesia unei serii de coduri ingrijoratoare create de un om de stiinta sclipitor - un geniu a carui obsesie legata de sfarsitul lumii e egalata doar de pasiunea pentru una dintre cele mai influente capodopere care s-au scris vreodata - poemul epic "Infernul" al lui Dante Alighieri.

    Palazzo Vecchio, Gradinile Boboli si Il Duomo sunt locuri istorice care le ofera lui Langdon si Siennei sansa de a descoperi o retea de pasaje ascunse si de secrete vechi, dar ai o paradigma stiintifica terifianta care va fi folosita fie pentru a imbunatati substantial viata de pe pamant, fie pentru a o distruge. 

 

    “Astazi, Biserica lui Dante a devenit un altar la care se inchina cei cu inima zdrobita in urma unei iubiri neimpartasite. In interior se afla mormantul tinerei Beatrice, lespedea ei simpla fiind loc de pelerinaj deopotriva pentru admiratorii lui Dante si suferinzii din dragoste.

    In dimineata aceasta, Langdon si Sienna continuau sa strabata stradutele tot mai inguste ale centrului vechi al Florentei, multe dintre ele devenind treptat doar niste simple alei pietonale. Din cand in cand isi facea aparitia cate o masina, inaintand cu greu si obligand trecatorii sa se lipeasca de ziduri pentru a o lasa sa treaca.

    — Biserica este imediat dupa colt, ii spuse Langdon Siennei, sperand ca turistii din interior le vor putea da o mana de ajutor.

    Stia ca sansele de a intalni vreun bun samaritean erau mai mari, ca Sienna isi luase inapoi peruca blonda si-i daduse lui sacoul, rockerul redevenind profesor universitar, iar fetiscana skinhead transformandu-se iarasi intr-o tanara cu aspect ingrijit. Putea rasufla usurat, simtindu-se din nou el insusi.

    Cand intrara pe o alee si mai ingusta, Via del Presto, Langdon studie cladirile din jur. Intrarea in biserica era intotdeauna dificil de identificat, deoarece lacasul in sine era foarte mic, fara decoratiuni si inghesuit intre alte doua constructii. Puteai trece usor de el fara sa-l observi. Si in mod ciudat, bisericuta era intotdeauna mai usor de localizat folosindu-ti nu ochii, ci urechile.

    La Chiesa di Santa Margherita dei Cerchi gazduia frecvent concerte, iar cand nu era in desfasurare nicio astfel de manifestare, erau redate inregistrari audio ale concertelor anterioare pentru ca vizitatorii sa se poata bucura de muzica oricand.

    Asa cum anticipase, pe masura ce inaintau pe alee, Langdon incepu sa auda acorduri muzicale, mai intai vagi, apoi din ce in ce mai sonore, pana ce ajunsera chiar in fata intrarii."