Iata o carte cu totul aparte, in care Poetul pare ca se joaca tocmai pentru a se familiariza cu ceva infricosator precum Moartea; inventeaza cuvinte dulci precum dumbra, linare, iertuire, vrajnita, lutnic/ lutnica – poemele sale gatuite sunt adancate; e un rasfat al limbii careia ii cedeaza neconditionat…; inregistreaza cu o sfiala infinita dublata de o luciditate feroce mortile unora si altora – oameni dragi, animale nevinovate; insereaza momente revelatorii din copilaria ingropata in nisipurile Dobrogei... Subtile, infiorate, bine strunite liniile sale, inspirate, ingenioase, evocatoare – par a fi rupte dintr-o clipa gravida de intelesuri – o minunatie de carte! - Mircea Petean
Fragment din volum:

"VIII

   Cantecul cucului, prevestitor, precum
privirea naindurator de semeata si porumbaca a
soimului. El m-a vestit si ca Moartea intrase deja in
sora mea, Traianca. Ma privea incremenit si temator.
N-a fost nevoie de alte cuvinte. Era ora vecerniei si
toata lumea traia doar din firimiturile rugaciunii.

...

XXIX

   Toamna musca din zi, infometata ca
o vietate speriata de Moarte. Lumina de miere
incinsa imi aminteste ca toamna clujeana a fost cea
care m-a determinat, pana la urma, sa raman la Cluj.
Am fost si sunt indragostit de toamnele Clujului
meu. Candva, oare, si de Moarte? Este toamna
pseudonimul Mortii? "