Ultimul roman al lui Aldous Huxley, Insula este povestea societatii palaneze ideale. Creata de mai bine de 100 de ani, prin dorinta celor doi fondatori ai sai de a reuni tot ce e mai bun in lumile cunoscute, Pala moderna este cladita pe stiinta si tehnologie facute pentru om, pe o filosofie de viata utilitarista, pacifista, pe democratie si mai ales pe atentia fata de pericolele ce i-ar putea intrerupe buna functionare. Dar, cind totul merge bine, cursul lucrurilor se schimba radical din pricina unei conspiratii. Prins de bunavoie in ea, cinicul jurnalist Will Farnaby ajunge printr-un naufragiu pe insula interzisa; aici traieste revelatia unei lumi pe care n-o credea posibila si care ii reda speranta. Chiar daca Farnaby nu mai contribuie cu entuziasm la distrugerea Palei, complotul se incheaga treptat, pentru a culmina odata cu finalul romanului. Prin tot ceea ce o alcatuieste, Insula este o carte despre o utopica disciplina a existentei, dar si despre multiplele manifestari ale mortii.


Fragment din cartea "Insula" de Aldous Huxley:

"Pe cit de succint putu, Will ii spuse si restul povestii. Acum ca Babs isi facuse aparitia, era aceeasi poveste cum fusese si inainte - aceeasi, insa mult mai intensa. Babs fusese o Rachel ridicata, ca sa spunem asa, la o putere mai mare - Rachel la patrat, Rachel la puterea n. Iar nefericirea pe care, din cauza lui Babs, Will o aruncase asupra lui Molly era proportional mai mare decit orice altceva avusese ea de suferit din cauza lui Rachel. Proportional mai mare fusese de asemenea si exasperarea lui, sentimentul neplacut de a fi santajat de iubirea si suferinta ei, propria-i remuscare si mila, hotarirea, in ciuda remuscarilor si a milei, de a continua sa obtina ceea ce-si dorea, lucrul pentru care se ura pentru ca-l voia, lucrul de care refuza cu hotarire sa se lipseasca. Si, intre timp, Babs devenise mai pretentioasa, cerind din ce in ce mai mult din timpul sau, timp nu numai pentru alcovul roz-capsuna, ci si pentru afara, pentru restaurante si cluburi de noapte, pentru cocktailurile oribile ale prietenilor ei, pentru weekenduri la tara. „Doar tu si cu mine, dragule", spunea ea, „singuri amindoi". Singuri amindoi izolare care-i dadea ocazia de a sonda adincurile aproape fara fund ale prostiei si vulgaritatii ei. Dar dincolo de toata plictiseala si dezgustul, de toata repulsia morala si intelectuala, persista dorinta. Dupa unul din acele sfirsituri de saptamina ingrozitoare, era la fel de iremediabil dependent de Babs cum fusese si inainte. Si, la rindul ei, la nivelul ei de Mama a Ranitilor, Molly ramasese, in ciuda tuturor lucrurilor, la fel de iremediabil dependenta de Will Farnaby. Iremediabil in ceea ce-l privea pe el - pentru ca singura lui dorinta era ca ea sa-l iubeasca mai putin si sa-l lase sa se duca linistit la dracu'. Dar in ceea ce-o privea pe Molly, dependenta era pentru totdeauna si iremediabil plina de speranta."