Lucrarea rugaciunii este pe primul loc in viata crestina. Rugaciunea e respiratia duhului. Daca exista rugaciune, duhul traieste; daca nu, duhul nu are viata.

A sta in fata icoanei si a bate metanii nu este inca rugaciune, ci doar o latura a rugaciunii; a spune rugaciuni pe dinafara, sau a le citi din carte, sau a le asculta nu este inca rugaciune, ci numai o unealta pentru rugaciune sau un mijloc de intetire a ei. Rugaciunea este, ca atare, ivirea pe rand in inima noastra a simtamintelor evlavioase fata de Dumnezeu – a simtamantului defaimarii de sine, devotamentului, recunostintei, slavoslovirii, cererii, strapungerii inimii, supunerii fata de voia lui Dumnezeu, caderii cu osardie la picioarele Lui.

Toata grija noastra trebuie sa fie aceea ca in timpul rugaciunii noastre aceste simtaminte si altele asemanatoare sa ne umple sufletul, ca inima sa nu fie pustie. Atunci cand in ea se afla toate aceste simtaminte sau vreunul dintre ele, rugaciunea noastra este rugaciune adevarata; daca nu, nu este inca adevarata. - Sfantul Teofan Zavoratul