Islamistii. Cum ne vad ei pe noi
Occidentul tremura. Cine se ascunde in spatele acestor valuri si acestor barbi? Cine sunt acesti musulmani din Pakistan, din Afganistan si din Irak? stiu ei cu adevarat cum traim noi? Cum ne vad ei? Ce stiu ei despre noi in afara de armele, de emisiunile TV si de obiceiurile noastre? Anne Nivat a plecat, singura, sa discute cu molahii din scolile medressah din Pakistan, sa-i insoteasca pe talibanii din Afganistan, sa-i intalneasca pe mujahedinii irakieni. Toti acestia sunt luptatori ai Islamului si „adversari” ai Occidentului. Pe drum, departe de marile hoteluri din Islamabad, din Kabul sau din Bagdad, departe de zonele aparate de armatele ocupante, a zabovit in sanul familiilor, dand la o parte cortina care ascunde cartierul femeilor, inaccesibil si secret.
Aceasta carte este un avertisment la adresa Occidentului care atrage, dar si infricoseaza. Neintelegerea s-a instalat deja, iar prapastia se adanceste tot mai mult: la ei, ca si la noi, oamenii traiesc din stereotipuri, din idei false. Suntem cu totii produsul imaginilor, al discursurilor, al propagandei. Daca nimeni nu ia masuri, „socul civilizatiilor” va invinge pana la urma.
"Pentru ziarist, aceasta „propaganda" si aceasta „demonizare" pe socoteala societatilor islamice, adeseori prezentate de mijloacele de informare drept „islamiste", ar fi pur si simplu o repetare a ceea ce inventasera americanii cu privire la „marele lor dusman din timpul Razboiului Rece, flacara Uniunii Sovietice". Aceasta conceptie gresita despre Islam nu este noua, ci dateaza din anii '60, din momentul in care s-a declansat procesul decolonizarii. Astfel, insista el, „exista o prapastie de comunicare intre voi si noi, caci nici Europa, nici Statele Unite nu au incercat sa se confrunte in mod direct cu Islamul; nu fac acest lucru decat urmand propriile lor scheme si grile de lectura. Rezultatul: fiecare isi pastreaza perceptia si nimeni nu incearca sa initieze un dialog direct."
Abou Bakar este, de asemenea, foarte dezamagit de lipsa de autonomie a Europei fata de Statele Unite in materie de politica: „America este, cu siguranta, responsabila de acest haos, dar Europa, la unison, ii calca pe urme", subliniaza el, neluand in seama pozitia mai nuantata a Frantei, pe care nici macar nu o mentioneaza. „Americanii nu ne cunosc; europenii ne cunosc. Deci, ar fi trebuit sa actioneze diferit."
„Ce-i mai rau," adauga el, „este tocmai atractia noastra pentru acest Occident atat de detestat. Cand un pakistanez isi trimite fiica sa studieze in Europa, nu face asta cu bucurie in suflet: stie ca acolo ea isi va pierde probabil valorile morale si traditiile. Atunci, de ce isi asuma un asemenea risc? Pentru ca stie ca nu va dispune niciodata de asemenea posibilitati pentru educatia ei aici! Noi suntem primii responsabili pentru aceasta stare de lucruri!"
Iesind din cladirea din centrul orasului, remarc, scris in engleza, pe un perete: „Down with the USA!'" "
Descrierea produsului
Occidentul tremura. Cine se ascunde in spatele acestor valuri si acestor barbi? Cine sunt acesti musulmani din Pakistan, din Afganistan si din Irak? stiu ei cu adevarat cum traim noi? Cum ne vad ei? Ce stiu ei despre noi in afara de armele, de emisiunile TV si de obiceiurile noastre? Anne Nivat a plecat, singura, sa discute cu molahii din scolile medressah din Pakistan, sa-i insoteasca pe talibanii din Afganistan, sa-i intalneasca pe mujahedinii irakieni. Toti acestia sunt luptatori ai Islamului si „adversari” ai Occidentului. Pe drum, departe de marile hoteluri din Islamabad, din Kabul sau din Bagdad, departe de zonele aparate de armatele ocupante, a zabovit in sanul familiilor, dand la o parte cortina care ascunde cartierul femeilor, inaccesibil si secret.
Aceasta carte este un avertisment la adresa Occidentului care atrage, dar si infricoseaza. Neintelegerea s-a instalat deja, iar prapastia se adanceste tot mai mult: la ei, ca si la noi, oamenii traiesc din stereotipuri, din idei false. Suntem cu totii produsul imaginilor, al discursurilor, al propagandei. Daca nimeni nu ia masuri, „socul civilizatiilor” va invinge pana la urma.
"Pentru ziarist, aceasta „propaganda" si aceasta „demonizare" pe socoteala societatilor islamice, adeseori prezentate de mijloacele de informare drept „islamiste", ar fi pur si simplu o repetare a ceea ce inventasera americanii cu privire la „marele lor dusman din timpul Razboiului Rece, flacara Uniunii Sovietice". Aceasta conceptie gresita despre Islam nu este noua, ci dateaza din anii '60, din momentul in care s-a declansat procesul decolonizarii. Astfel, insista el, „exista o prapastie de comunicare intre voi si noi, caci nici Europa, nici Statele Unite nu au incercat sa se confrunte in mod direct cu Islamul; nu fac acest lucru decat urmand propriile lor scheme si grile de lectura. Rezultatul: fiecare isi pastreaza perceptia si nimeni nu incearca sa initieze un dialog direct."
Abou Bakar este, de asemenea, foarte dezamagit de lipsa de autonomie a Europei fata de Statele Unite in materie de politica: „America este, cu siguranta, responsabila de acest haos, dar Europa, la unison, ii calca pe urme", subliniaza el, neluand in seama pozitia mai nuantata a Frantei, pe care nici macar nu o mentioneaza. „Americanii nu ne cunosc; europenii ne cunosc. Deci, ar fi trebuit sa actioneze diferit."
„Ce-i mai rau," adauga el, „este tocmai atractia noastra pentru acest Occident atat de detestat. Cand un pakistanez isi trimite fiica sa studieze in Europa, nu face asta cu bucurie in suflet: stie ca acolo ea isi va pierde probabil valorile morale si traditiile. Atunci, de ce isi asuma un asemenea risc? Pentru ca stie ca nu va dispune niciodata de asemenea posibilitati pentru educatia ei aici! Noi suntem primii responsabili pentru aceasta stare de lucruri!"
Iesind din cladirea din centrul orasului, remarc, scris in engleza, pe un perete: „Down with the USA!'" "
Detaliile produsului