Farmecul si singularitatea povestirilor raman intacte la schimbarea perspectivei de lectura de dupa 1989, dar la prima publicare in Romania, in 1990, a Bisericii negre, aceasta carte-mit, cu puternicul ei mesaj subversiv, e recuperata ca document al unei realitati presupus defuncte, ca reper absolute in istoria unui gen literar la noi – utopia neagra – si abia apoi ii sunt evaluate implinirile sau ratarile estetice. Cu o „melancolie exasperata“ ori doar cu rece inteligenta detectivistica, cititorul postdecembrist poate stabili analogiile: puzderia dulapurilor rosii face trimitere la culoarea partidului unic, limbajul cersetorilor e facut din stereotipiile imbracate in haina pretiozitatii, care au asfixiat relatiile umane cateva decenii, cartea mica de buzunar pe care oamenii sunt fortati sa o accepte nu prea ascunde carnetul de partid, mizeria vestimentara si alimentele pe care groparii le aduc de-acasa, „felii mari de mamaliga rece cu marmelada de dovleac“, vorbesc despre o lume careia i-a fost furata demnitatea, „bustul unui batran cu mustati enorme“, adulat in cele mai desantate forme, n-are cum sa nu aminteasca de cultul lui Stalin, finalul, ce pare al unui Caragiale tragic - modificare fara sa se schimbe nimic -, nu poate sa nu evoce schimbul generatiilor comuniste Dej-Ceausescu.

CRINA BUD