Jurnal de la saisprezece ani si Adolescentul sunt doua dintre cele mai cunoscute scrieri autobiografice ale lui Yasunari Kawabata. Fie ca e vorba de agonia bunicului, evocata deopotriva cu compasiune si exasperare, fie ca e rememorata iubirea interzisa, platonica pentru un coleg de liceu, regasim in aceste pagini cateva dintre temele care l-au urmarit pe Kawabata de-a lungul vietii: sentimentul pierderii ireversibile a celor dragi, singuratatea, dificultatea de a surprinde adevarurile ultime, fragilitatea dragostei.

„Ceea ce mi s-a parut cel mai straniu cand am descoperit jurnalul a fost faptul ca nu-mi aminteam deloc de viata de zi cu zi povestita aici. Daca nici eu nu-mi amintesc de zilele astea, oare unde s-or fi dus? Unde-or fi disparut? M-am uitat in urma dupa amintirile vechi si m-am gandit la ce pierd oamenii odata cu trecutul lor.
si acum mi se pare straniu faptul ca am trait zilele astea si nu-mi amintesc de ele – prima dintre problemele pe care le prezinta Jurnalul. Chiar daca nu-mi aduc aminte de zilele astea, nu-mi vine sa cred ca pur si simplu au disparut, ori s-au pierdut undeva in trecut. Dar Jurnalul nu este o lucrare despre memorie sau lipsa ei. Nu e nici un comentariu asupra semnificatiei timpului si a vietii. Am certitudinea, insa, ca pentru mine este un punct de reper, un indiciu.“ (Yasunari KAWABATA)



YASUNARI KAWABATA s-a nascut la Osaka, in 1899. In 1924 a absolvit Universitatea Imperiala din Tokyo. A debutat in 1925, si doi ani mai tarziu a devenit cunoscut prin nuvela Dansatoarea din Izu (Izu no odoriko; Humanitas Fiction, 2008), iar in 1948 si-a castigat definitiv notorietatea cu romanul Tara zapezilor (Yukiguni; Humanitas, 2007). Este primul scriitor japonez care primeste Premiul Nobel, in 1968, motivatia juriului fiind „maiestria lui literara, care exprima cu mare sensibilitate esenta spiritului japonez". S-a sinucis in aprilie 1972, la mai putin de doi ani dupa moartea prietenului sau, scriitorul Yukio Mishima. Printre cele mai cunoscute carti ale sale se numara O mie de cocori (Sembazuru, 1952; Humanitas, 2000), Maestrul de go (Meijin, 1954; Humanitas Fiction, 2007; 2014), Lacul (Mizuumi, 1954; Humanitas Fiction, 2012), Sunetul muntelui (Yama no oto, 1954; Humanitas, 2010), Frumoasele adormite (Nemureru bijo, 1961; Humanitas, 2006; 2009), Vechiul oras imperial (Koto, 1962; Humanitas Fiction, 2009), Frumusete si intristare (Utsukushisa to kanashimi to, 1964; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2013) si romanul aparut postum Tanpopo (Papadii, 1972).