Sentimentele sunt dintre cele mai puternice la Eduard Dorneanu. El trece in decupajul poemelor sale fapte si intamplari dramatice ori de-a dreptul tragice, extrase dintre negurile unui timp revolut. Limbajul care realizeaza acest transfer, aceasta codare a istoriei nu este unul din cale-afara de vetust, ci mai curand are vesmantul specific timpului nostru. Si totul se intampla pentru ca la mijloc, sugereaza el, exista ceva care seamana cu o predestinare: "Cu 16 zile inainte de a ma naste am auzit moartea recitand dintr-o carte a tristetii,/ Si vocea ei domolea orice furtuna. Eu incepeam sa imbatranesc./Parintii mei petreceau alaturi de personajele lui Charles Dickens./ Imi cautau un nume printre eroi imaginari,/ in lumea celor inchisi in trecutul apatic." Trecutul devine viu sub privirea intoarsa catre inapoi a lui Eduard Dorneanu. - Radu Voinescu