Jurnalul diavolului este o captivanta intriga politista despre disparitia jurnalului intim al lui Alfred Rosenberg, filosoful „de curte" al lui Adolf Hitler, strabatand culoarele ascunse ale istoriei pentru a oferi o istorisire deopotriva originala si socanta a ascensiunii nazistilor la putere si a originilor Holocaustului. Personaj influent inca de la bun inceput in „camarila" lui Hitler, Alfred Rosenberg si-a castigat reputatia raspandind idei otravite despre evreimea germana. Jurnalul lui Rosenberg a fost descoperit la sfarsitul razboiului intr-un castel bavarez. Procurorii l-au studiat pe durata proceselor de la Nurnberg, insa acesta a disparut in mod misterios dupa judecarea, condamnarea si executia lui Rosenberg. Robert K. Wittman a aflat de existenta jurnalului in 2001, pe cand lucra ca agent F.B.I. si consultant privat specializat in recuperarea obiectelor cu valoare istorica. La acea data a fost contactat de arhivistul-sef al Muzeului Holocaustului din SUA, care l-a informat ca cineva incerca sa vanda jurnalul pe mai bine de-un milion de dolari. Telefonul a declansat o vanatoare pe parcursul a zece ani, purtandu-i pe cei doi pe carari intortocheate, pe care au intalnit doua secretare octogenare, un profesor excentric si un gunoier oportunist.

     Fragment din volumul "Jurnalul diavolului" de Robert K. Wittman si David Kinney:

    „Adolf Hitler si Alfred Rosenberg aveau multe in comun. Desi copilarisera in afara tarii, amandoi erau patrunsi de mitologia eroica a Germaniei. Amandoi ramasesera orfani de tineri. Amandoi pareau mai interesati de desen, lectura reverii in miezul zilei decat sa-si urmeze carierele in arhitectura. In tinerete, amandoi fusesera nevoiti sa apeleze la cantine sociale pentru a-si potoli foamea. La scurta vreme dupa ce s-au cunoscut, si-au dat seama ca impartasesc aceleasi viziuni despre problemele presante ale societatii germane: caracterul distructiv al bisericii, pericolul comunismului si amenintarea evreiasca.
    Hitler s-a nascut in Braunau, Austria, si a copilarit la periferia orasului Linz. Era cu patru ani mai in varsta decat Rosenberg. S-a mutat la Viena, unde a incercat sa intre la Academia Vieneza de Arte Frumoase, insa fara succes. („Proba la desen nesatisfacatoare. Prea putine capete", a fost concluzia examinatorului.) A inceput sa duca o existenta boema. Spre sfarsitul lui 1909, Hitler locuia intr-un adapost pentru nevoiasi, slabit si murdar. Cu ajutorul unor bani primiti de la matusa lui si al veniturilor modeste facute din vanzarea tablourilor prin birturile vieneze, Hitler a reusit sa se intretina pana a intrat in posesia averii tatalui sau in 1913, la varsta de 24 de ani.
    In acea primavara, Hitler a plecat la Munchen, unde a inchiriat o odaie deasupra unei pravalii de la marginea de vest a cartierului artistilor si a trecut la vanzarea picturilor reprezentand principalele puncte de atractie ale orasului: beraria Hofbrauhaus, catedrala gotica Frauenkirche, sau Alter Hof, resedinta din urma cu secole a imparatilor Sfantului Imperiu Roman. S-a indragostit de patria sa adoptiva. „Orasul mi-era atat de familiar, de parca traisem acolo de ani de zile", scria Hitler mai tarziu.
    Prejudecatile sale de ordin comun nu luasera inca forma ideologiei care avea sa schimbe la fata intreaga Europa. Inca de pe vremea cand locuia in Tinz, Hitler imbratisase nationalismul antisemit si anticatolic propovaduit de politicianul austriac Georg Ritter von Schnerer. Saracia in care traise la Viena, un oras cosmopolit, nu facuse decat sa-i intareasca aceste convingeri. Primarul din Munchen, Karl Lueger, era un antisemit sadea, iar chioscurile de presa erau ticsite cu ziare extremiste ce prezentau evreii drept corupti si depravati. Adeziunea sa la propaganda antisemita nu l-a impiedicat insa sa-si vanda picturile negustorilor evrei si nici sa-i ofere un tablou doctorului evreu care s-a ingrijit de mama sa aflata pe patul de moarte. Reinhold Hanisch, care l-a cunoscut pe Hitler in adapostul din Viena si l-a ajutat sa-si vanda picturile pe strada, avea sa scrie mai tarziu in scurtele sale memorii ca Hitler se intelegea de minune cu evreii din Viena. Vorbise apreciativ despre poporul evreu si laudase contributiile acestuia la cultura mondiala.
    Hitler reusise sa se sustraga de la serviciul militar austriac, care era obligatoriu. Dimpotriva, la izbucnirea Marelui Razboi s-a inrolat din proprie initiativa in armata bavareza. In frenezia ce-a precedat confruntarile, autoritatile germane nu au reusit sa-i determine nationalitatea. Pe durata razboiului, Hitler a facut curierat intre comandament si front, unde macelul generalizat l-a obisnuit cu moartea si suferinta. De doua ori a fost decorat cu Crucea de Fier si tot de doua ori a fost ranit. Isi indragea camarazii de lupta, care-l poreclisera „Artistul" si se minunau de ciudateniile sale: nu bea si nu fuma, nu primea scrisori si isi petrecea mai tot timpul adancit in lectura.
    In octombrie 1918 a fost ranit la ochi in urma unui asalt cu iperita, in apropiere de Ypres, Belgia, si apoi a fost internat la un spital din Pasewalk, la 136 de kilometri de Berlin, unde a petrecut ultimele luni ale razboiului. Hitler s-a intors la Munchen pe 21 noiembrie, cu doua saptamani inaintea lui Rosenberg.”