Renia este o tanara care viseaza sa devina poeta. Dar e 1939, iar Renia este evreica si traieste in Polonia. Cand Rusia si Germania invadeaza tara, lumea Reniei se naruie. Separata de mama sa, se adaposteste la bunici, de unde fuge apoi pentru a scapa de raidurile aeriene nocturne, observa disparitia altor familii de evrei si, in final, este martora la crearea ghetoului.
Insa alaturi de teroarea razboiului, exista si frumusete. Renia isi gaseste vocea de scriitoare si se indragosteste. Ea si Zygmunt se saruta pentru prima data cu cateva ore inainte ca nazistii sa ajunga in orasul ei natal. Si tot Zygmunt va scrie ultima insemnare in jurnalul Reniei.
Redescoperit recent, dupa saptezeci de ani, Jurnalul Reniei este deja considerat o lucrare clasica a literaturii Holocaustului. Scris cu o claritate si o maiestrie care amintesc de Anne Frank, Jurnalul Reniei este o marturie extraordinara atat pentru ororile razboiului, cat si pentru viata care poate exista chiar si in cele mai intunecate vremuri.
 

Renia Spiegel, o tanara cu atata pofta de viata si cu un deosebit talent de a descrie in proza si in versuri frumusetea lumii din jur, a fost lipsita printr-un glont de ceea ce-si dorea ce1 mai mult: un viitor... Cei care au pastrat jurnalul si cei care l-au tiparit au «salvat-o». Nu au putut s-o smulga din mainile destinului ei crud. Si nici nu au putut sa-i dea viitorul pe care si-l dorea atat de mult. Dar au salvat-o de durerea suplimentara de fi uitata. - Deborah E. Lipstadt 
 

Uimitor... O noua contributie inestimabila la literatura Holocaustului. - Smithsonian Magazine 

 

Fragment din cartea “Jurnalul Reniei” de Renia Spiegel:

 

“S-au intamplat atat de multe... Poate sa-ti povestesc pe scurt. Am avut un vis. Se facea ca eram cu mama si parea atat de minunat, de extraordinar, lucrul acesta care pentru altii este minunat si firesc. Dar mama mea este deosebita. Este prietena mea, egala mea. Si acum ca m-am intors in partea cealalta, tanjesc si sufar din nou. Dar asculta, dragul meu Jurnal, asculta, asculta, pentru ca mi se pare ca te rogi pentru mine, iar rugaciunile tale isi gasesc raspuns, dragul meu caiet in care se afla profunzimile sufletului meu. Mama imi scrie scrisori lungi, atat de duioase si de iubitoare, ca-mi vine sa plang. Dar asta nu e ninlic, eu tot mai cred! Cred in Dumnezeu, thie si in Mama. Cred ca va fi asa cum spune Zygus. Vom supravietui cumva razboiului si mai tarziu... chiar va fi asa cum spune el? Oricum, vom vedea amandoi, tu si cu mine, si vom fi fie dezamagiti, fie fericiti, in cele din urma, eu si cu tine. Pentru ca daca eu rad, cum ai putea tu sa fii trist, tu “oglinjoara mea” (asa te-a numit Bulus)? 

 

 

Da, da, asa sunt eu. Sunt una din milioanele de fete care pasesc prin lume - mai urata decat unele, mai frumusica decat altele, dar oricum diferita de toate. Zygus, si el este diferit fata de toti, este asa de bun si de minunat, subtil si sensibil...”