„Lirismul pur al acestei poezii – de… “notatie”", cum se spune cu un calificativ cam tocit de prea multa intrebuintare – izvoraste din o precoce si putintel amara autoscopie, din o luciditate de altminteri tipica pentru generatia tanara, dar si dintr-un sentiment al solitudinii, pana la un punct autoimpusa, dar si impusa de imprejurari, provocata. (…) Saltul in metafizic se produce imperceptibil, ca pentru initiati, intrezarit fiind in sintagme revelatoare, semn indubitabil al celor alesi, nevoiasii insetati de azururi, indraznind totusi sa se exprime.” – Ion Rotaru