"... fantasticul e o realitate care tulbura, dar nu cutremura si nu dezechilibreaza fiinta. De cele mai multe ori, el trece aproape imperceptibil. O „incurcatura teribila“, cum zice Gavrilescu, din care eroul vrea sa scape, sa revina la normalitate. In fond, elementele care produc sentimentul de fantastic nu sunt, in proza lui Eliade, straine de realitatea normala, fantasticul si realul cresc, evolueaza impreuna. Si cum fantasticul imbraca de obicei haina miticului, putem spune ca personajul care trece prin proba initiatica este un purtator fara sa stie de mituri." - Eugen Simion
Cuprins:
• La tiganci • O fotografie veche de paisprezece ani • Ghicitor in pietre • Un om mare • Fata capitanului • Douasprezece mii de capete de vita • Adio! • Podul • Pe strada Mantuleasa
Fragment din nuvela "La tiganci":
“Din nou cineva, ceva, o fiinta sau un obiect cu neputinta de precizat il atinse pe fata, pe umeri, si atunci incepu sa se apere invartind orbeste salvarii deasupra capului. Ii era din ce in ce mai cald, simtea broboanele de sudoare prelingandu-i-se pe obraji, si gafaia. Intr-o smcitura prea brusca, salvarii ii scapara din mana si disparura undeva, departe, in intuneric. Gavrilescu ramase o clipa cu bratul ridicat, strangandu-si spasmodic pumnul, ca si cum ar fi sperat sa descopere, de la o clipa la alta, ca se inselase, ca salvarii erau inca in puterea lui. Se simti deodata gol si se facu mic, lasandu-se pe vine, proptindu-si mainile pe covor si plecandu-si fruntea, parca ar fi fost gata s-o ia la goana.
Incepu sa inainteze pipaind cu palmele covorul in jurul lui, tot sperand ca si-ar putea gasi salvarii. Descoperea rastimpuri obiecte pe care ii era greu sa le identifice, unele semanau la inceput cu o ladita, dar se dovedeau a fi, pipaite mai bine, dovleci uriasi inveliti in broboade, altele, care pareau la inceput perne sau suluri de divan, deveneau, corect pipaite, mingi, umbrele vechi umplute cu tarate, cosuri de rufe pline cu jurnale, dar nu apuca sa hotarasca ce-ar fi putut fi, pentru ca descoperea necontenit alte obiecte in fata lui si incepea sa le pipaie. Uneori, ii ieseau in fata mobile mari, si Gavrilescu le ocolea prudent, caci nu le cunostea formele si-i era teama sa nu le rastoarne.
Nu-si dadea seama de cand umbla asa, in genunchi sau tarandu-se pe pantec in intuneric. Renuntase la speranta ca si-ar mai putea gasi salvarii. Ceea ce il supara tot mai mult era caldura. Parca ar fi umblat in podul unei case acoperite cu tabla, intr-o dupa-amiaza de mare arsita. Simtea in nari aerul incins, si obiectele deveneau parca tot mai calde. Trupul tot ii era leoarca si trebuia sa se opreasca la rastimpuri ca sa se odihneasca."