Un drum nesfarsit, prafuit si pustiu, prin inima Anatoliei, pe care marsaluieste in pas de voie o brigada-fantoma de ofiteri greci scapati din Razboiul Balcanic. Sub comanda batranului general Nestor, dependent de opiu si de mitologie clasica, in brigada mocneste nebunia. Maiorul Porfirio distribuie clandestin manifeste comuniste, parintele Simeon isi cauta vocatia pierduta, intrerupand linistea noptii cu versete citite la megafon, aviatorul Kimon ramane fidel clasei sale privilegiate, doctorul vorbeste in somn cu Louis Pasteur, bucatarul vinde scump viermii gasiti in mancare, iar un caporal isi pregateste dezertarea. Ce se va intampla cand Labirintul isi va gasi capatul intr-un orasel pasnic, neatins de rumoarea razboiului, in care bacanul, hamam-ul, primarul corupt, directorul de scoala amorezat, curva frantuzoaica si biserica parasita par netulburate de secole? Cum va arata retragerea spre coasta, cine i se va alatura si, mai ales, cine va ramane in urma?

 

Panos Karnezis nu vrea sa surprinda, sa condamne sau sa uimeasca cu orice pret, si nici nu face demonstratii ideologice, fie ele si pacifiste; absurdul unor situatii nu e cautat, nu depaseste nivelul de firesc si veridicitate. Autorul spune o poveste, dar o face foarte atent la autenticitate si la nuante. Fiindca din nuante se construieste aici starea de spirit specifica retragerii dintr-un razboi incheiat cu infrangerea. si, cu toate ca povestea pare clasica, precum clasic e si cadrul ei, cititorul se poate trezi furat de intorsaturile de fraza si de povestea vie care i se va instala fara sa bage de seama, asa cum se intampla cu toate marile povesti, in minte.