Se stie despre Olanda ca este "Tara lalelelor".
Este evident ca, pentru a pune o emblema, locuitorii acestei tari, aflata sub nivelul marii, trebuia sa vina cu o descoperire, care sa aduca faima si prestigiul.
Acolo, oamenii se calauzeau dupa un principiu: "A dispretui florile inseamna a-L jigni pe Dumnezeu". Astfel ca, un pasionat cinstit in ceea ce insemna cultivarea lalelelor a descoperit secretul.
El putea face, prin descoperirile sale, o minune: Sa apara Laleaua neagra!
Pana la deznodamantul fericit, exista o lectura dinamica, in care orice cititor sensibil descopera legatura dintre o femeie si o floare.
Personajul principal, datorinta perseverentei, va reusi sa aiba langa el si o femeie, si o floare!

Fragment:

"Era aproape noapte, cand sarmanul Van Baerle a fost zavorat in inchisoarea din Buytenhoff. Ceea ce prevazuse Roza se intamplase. Ga-sind camera lui Cornelius goala, furia po-porului crescuse si, daca Grifus s-ar fi gasit la indemana furiosilor, ar fi platit desigur pentru prizonierul sau. Aceasta furie insa s-a descarcat asupra celor doi frati care au fost ajunsi de asasini, gratie precautiei luate de Wilhelm, omul precautiunilor, de a inchide poarta orasului.
A sosit deci momentul cand inchisoarea era goala complet si in care tacerea a urmat inspaimantatorului potop de urlete care urca pe scari. Roza profitase de acest moment si iesise din ascunzatoare, ajutandu-l pe tatal sau sa iasa si el.
Inchisoarea era complet goala. La ce bun sa mai ramana in celula, de vreme ce la Tol-Hek se sugruma? Grifus iesi, tremurand, dupa curajoasa fata. Ei alergara sa-nchida, de bine, de rau, marea poarta a inchisorii, care era pe jumatate sfaramata. Se vedea ca torentul unei put-ernice furii trecuse pe acolo. Catre ora patru se auzi zgomotul care revenea, insa acest zgomot nu avea nimic nelinistitor pentru Grifus si fiica sa. Acest zgomot era al cadavrelor tarate, care urma sa fie spanzurate in piata destinata executiilor.
Roza se ascunsese si de data aceasta, fapt ce o facuse sa nu vada teribilul spectacol. La miezul noptii, se batea la poarta Buytenhoff-ului sau mai bine zis la baricada care o inlocuia. il aduceau pe Cornelius van Baerle. Cand tem-nicerul Grifus primi pe acest nou oaspete si cand vazu pe mandatul de arestare calitatea lui, murmura cu surasul sau de temnicer:
Finul lui Cornelius de Witt. Ah, tinere om, noi avem aici o camera a familiei. ti-o vom pune la dispozitie.
si incantat de gluma sa, lua felinarul si cheile pentru a-l conduce pe Cornelius in celula care, in aceeasi dimineata, fusese parasita de Cornelius de Witt pentru un exil, astfel cum il intelegeau in timpul revolutiei marii moralisti care repetau o axioma de lnalta „Numai mortii nu revin niciodata..."
Grifus se pregatise sa conduca finul in camera nasului. in drumul pe care trebuia sa-l parcurga spre aceasta ca-mera, floristul, disperat, nu auzi nimic decat latratul unui caine, nu vazu nimic decat fata unei tinere fete. Cainele iesise dintr-o scobitura a zidului, scuturandu-si lantul si mirosindu-l pe Cornelius ca pentru a-l recunoaste in cazul cand i se va da ordinul sa-l devoreze.
Tanara fata, cand auzi geamatul prizonierului pe scara, intredeschise fereastra unei camere pe care o locuia ln adancitura acestei scari. Cu lampa in mana dreapta, ea lumina in acelasi timp si fata ei fermecatoare, roza si incadrata de un admirabil par blond, impletit in cozi groase si impodobit cu o diadema aurita, in timp ce cu mana stanga isi strangea la piept camasa de noapte, caci fusese trezita din primul ei somn de sosirea neasteptata a lui Cornelius."