• Autor distins cu Booker Prize pentru literatura in 2018

Un roman cu impact remarcabil inca de la aparitie, Laptarul impresioneaza atit prin dimensiunea personala, subiectiva, cit si prin deschiderea istorica si originalitatea radicala a vocii care isi spune povestea. Naratoarea este o tinara ce se straduieste sa traiasca o viata normala intr-o epoca tulbure si intr-o comunitate inchisa si tematoare. La un moment dat se vede asaltata de insistentele unui barbat mai in virsta, numit "laptarul", unul dintre liderii gruparilor paramilitare ce luptau pentru desprinderea Irlandei de Nord de Marea Britanie. Scris din perspectiva unei femei care si-a trait adolescenta in perioada conflictului dintre comunitatea separatista catolica si cea protestanta, "loialista", sustinuta de autoritatile britanice, Laptarul ofera o imagine tulburatoare a unei societati framintate. Aici conflictele nationaliste si religioase, teama, moartea si conformismul constituie normalitatea, iar libertatea e mereu o aparenta. Umorul si ironia ce se simt in vocea naratoarei confera un farmec suplimentar unei povesti in care viata cotidiana este marcata de absurdul interdictiilor, regulilor si spaimelor.

 

 

Vocea naratoarei este fascinanta, amuzanta, patrunzatoare... Asemenea tuturor cartilor mari, si Laptarul isi inventeaza propriul context, devine propriul univers. - The Irish Times

 

Laptarul clocoteste de umor negru si furie adolescentina la adresa lumii adulte si a brutalelor ei absurditati... Avind ca subiect traiul supus feluritelor forme de control totalitar - politic, de gen, sectar, comunitar -, acest roman etaleaza un sarcasm fermecator. - The New Yorker
 

Fragment din volumul "Laptarul" de Anna Burns:

 

"Pana atunci imi inchipuisem ca expresia de pe chipul meu, expresia pe care o adoptam cu buna stiinta, felul in care ma infatisam in exterior, era la latitudinea mea, sub controlul meu, al acelui "Eu sunt" ascuns in sala de consiliu. Imi inchipuiam ca acest eu adevarat era acolo, la butoane, ascuns vederii lor, dar dirijand lucrurile din umbra. Imi inchipuiam si ca-mi alesesem un subordonat care sa ma ajute, nu un razvratit care sa dea totul peste cap si sa treaca peste vointa mea. Dar asta mi s-a intamplat si mi s-a intamplat mai intai la chip.

Mi-a impietrit. Imi inchipuiam ca articularea atenta a lui „Nu stiu", combinata cu un chip impenetrabil - nimic afisat pe el, nimic indaratul lui, un nimic bine pus la punct - o sa-i uluiasca pe mahalagii, o sa-i zapaceasca, o sa contravina asteptarilor lor, asa incat intr-un final, frustrati si obositi, o sa inceteze cu persecutiile, o sa renunte cu totii si o sa plece acasa. Speram ca absoluta mea lipsa de insemnatate o sa-i determine sa se indoiasca de scornelile si convingerile lor, ba chiar si de banuiala ca un repudiator - si cu atat mai mult Barbatul acela intre Barbati, Razboinicul intre Razboinici, eroul faimos al comunitatii noastre locale - ar fi putut vreodata sa tanjeasca dupa o fiinta atat de molaie si de stearsa cum eram eu. Nici macar nu ma gandeam ca o sa ma creada proasta sau ca o sa inceteze sa ma creada proasta, ci ca o sa mearga si mai departe si o sa ajunga la concluzia ca, din cate se vedea, nu intelegeam vorbirea intr-un sens predominant, fundamental, de cod social. Chestia era ca nu reuseam sa pricep ce mi se cerea, fiindca mai mult ca sigur imi scapa toata chestia asta ce tinea de comunicarea emotionala si psihologica. Le paream un manual, un soi de tabel logaritmic - deci corect, dar nu tocmai exact. Asta speram eu ca o sa gandeasca, ca prefacatoria si utilizarea expresiilor faciale o sa dea roade, iar eu o sa fiu libera si la adapost - cel putin fata de ei, daca nu si fata de laptar. Totusi atat laptarul, cat si barfele pe seama relatiei dintre mine si laptar s-au vadit a fi o lectie ce trebuia prinsa din zbor. Nu premeditasem lucrul asta. Nu avusesem timp sa premeditez si, oricum, mintea mea nu excela cand era vorba sa premediteze, sa planifice, sa faca legaturi si sa anticipeze lucruri. In loc de asta, cand era nevoie sa reactionez, ma bazam pe instinct, pe retragerea brusca in laturi, pe o receptivitate sporita fata de ce era acolo si nu pe o precizie cazona lucida, deliberata. Mi-am dat seama, numai ca prea tarziu, ca probabil asa stateau lucrurile si cu informatorii locali. La inceput le fac jocul politistilor care ii supravegheaza, iar ulterior, adoptand pozitia prefacuta de genul „Nu sunt informator, asa ca nu ma luati drept informator, fiindca nu sunt informator", le fac jocul repudiatorilor - si eu, la randul meu, incepeam sa-mi pierd puterea de a rationa, capacitatea de a vedea legaturi evidente si de a-mi mentine si cel mai elementar simt al supravietuirii in locul asta."