Tocmai când mă gândeam că și pe la noi literatura începe să semene tot mai mult cu matematica (ori publici ceva până la 30 de ani ca să speri măcar să fi luat în seamă, ori poți să-ți iei adio de la orice dorință de a lăsa vreo urmă în domeniu), dat fiind faptul că de la o vreme încoace, piața a fost luată în primire de o mulțime de autori tineri, am dat peste volumul câștigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească. Debutantul din acest an are de două ori vârsta debutantului de anul trecut (Bogdan Coșa, cu romanul Poker) dar el dovedește din plin faptul că mult râvnita calitate de romancier nu se câștigă neapărat la capătul unei opere pregătite din zorii tinereții, a nenumăratelor încercări, ci se poate materializa și la vârste mai înaintate, din prima, atâta timp cât ai suficientă măiestire și imaginație.

Cadrul principal pentru desfășurarea acțiunii este România contemporană (deși acest cadru nu este esențial în receptarea romanului), un spațiu relevant pentru atmosfera lecturii, doar în măsura în care acesta prilejuiește o întâlnire a opozițiilor ireductibile: avem de a face cu o poveste de dragoste destul de improbabilă între două personaje cât se poate de diferite. Andreea lucreaza într-o corporație si tocmai a fost părăsită de iubitul ei Laurențiu, un manager egoist și arogant. Pe cât de versată și de experimentată sexual pare a fi Andreea (relația ei cu Laurențiu a fost cât se poate de imaginativă pe acest plan – veți afla mai multe despre jocuri ca păienjenelul și musculița, oițele pe derdeluș sau mumia și arheologul), pe atât de naivă și de neștiutoare se dovedește în privința relației pe care a încheiat-o: nu poate să își explice de ce a fost părăsită și caută mai degrabă să-și compenseze suferința prin tot felul de metode originale- de la cele cu aer corporate (își face o analiză SWOT a propriei situații și caută să fie proactivă), la cele autentic copilărești (își găsește o ocupație în hrănirea unui animal virtual – Tamagochi) și chiar până la cele eco-ortodoxe (în fond, de ce nu ar încerca să se dumnezeiască puțin prin abstinență pe toate planurile?). Toate acestea măsuri nu o scot pe Andreea din impas, ci, dimptroviă anticipează doar o depresie certă care însă nu are timp să se instaleze, pentru că personajul feminin îl întâlnește pe Vlad, jumătatea masculină a romanului.

Prin contrast cu Andreea, Vlad pare a fi un ins cu un univers imaginativ bogat – un fapt relevat de paginile care explorează biografia personajului, ca un al doilea fir narativ al romanului, un fir care urmărește, în paralel cu întâmplările prezente, pozne și întâmplări hazlii din copilăria lui Vlad (veți descoperi metode originale de păcălit vânzătorii de ciocolată, spectacolul bombelor cu carbid și chiar sportul cu absorbantele feminine folosite pe post de cartușe…). De asemenea, deși a copilărit înainte de 1989, în anii grei ai comunismului, Vlad a primit o educație aleasă și a devenit un afacerist de invidat, imediat după Revoluție. Vlad pare să aibă așadar o stofă de intelectual – bogat dar și rafinat – vorbește trei limbi, are pasiuni gastronomice înalte și adoră muzica clasică. Cu toate acestea, protagonistul e un tip vulnerabil, după ce și-a încheiat a treia relație și după ce s-a săturat de navigările pe siteurile XXX, prin alteregoul său virtual Tzepesh Baglabuci. Așadar, Vlad și Andreea alcătuiesc un cuplu cât se poate de improbabil: ea pare adesea o zeiță rumegătoare, care colecționează ambalaje de bomboane, căreia îi place la mall și pentru care totul e drăgutz (deși știe să anarhizeze bine hormonii și dă dovadă de o perversitate oportună în așternuturi), în vreme ce Vlad visează la o relație mai mult decât sexuală, condimentată cu romantism sofisticat, cu preocupări alese și cu delectări intelectuale. Unde se va ajunge vă rămâne să descoperiți, mai ales că personajele se străduiesc să facă lucrurile funcționale (iar Andreei nu îi va fi dificil să traducă pe plan sexual – un teritoriu pe care îl stăpânește în deplinătatea sa- chiar și… muzica clasică, ale cărei secrete le va dezvălui Vlad).

Romanul lui Andrei Pogorilowski este o experiență de lectură aparte, anunțată chiar de specia în care autorul își integrează creația: cea a telenovelei literare. Această etichetă nu trebuie însă să vă descurajeze –nu aveți de ce să vă așteptați la sentimentalisme clișeice și la senzaționalism ieftin pentru că romanul are mult prea mult umor pentru a cădea în asemenea capcane. Ce e într-adevăr telenovelistic dar cât se poate de binevenit, în romanul lui Pogorilowski este aerul optimist pe care lucrarea îl degajă, prin acea senzație că orice este posibil și că nici un obstacol, fie el istoric sau interrelațional nu pare a fi de nebiruit, în ciuda aparențelor – iată cum o copilărie se poate dovedi aventuroasă și amuzantă chiar și în cei mai negri ani ai comunismului, iar o relație dintre o corporatistă spălată pe creier și un meloman vorbitor în trei limbi poate găsi un numitor comun.

În acest roman de debut Andrei Pogorilowski pare să își valorifice talentele de bucătar și meloman (despre care aflăm pe coperta a doua) prin stăpânirea acelor virtuților comune, necesare atât în ale bucătăritului, ale muzicii și ale literaturii: o artă iscusită a compoziției și o apreciere atentă a dozajelor – ele reușesc să transforme ingredientele obișnuite, acordurile comune, stereotipiile situaționale și de personaj în adevărate… festinuri estetice.

CARTUSE – Andrei Pogorilowski – Editura Cartea Romaneasca, 2012

Sever Gulea pentru blog.libris.ro