transport gratuit dec21 desk

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

transport gratuit dec21 mob

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

TRANSPORT GRATUIT

la orice comanda, prin curier rapid,

oriunde în România!

Pregateste cadourile pentru cei dragi!
Close

Oare chiar m-am intors de la Athos?

De (autor): Dan C. Mihailescu

Oare chiar m-am intors de la Athos? - Dan C. Mihailescu
Rasfoieste

Recenzie blog.libris.ro

LIBRIS.RO: Sunteţi bibliofil? Cum arată biblioteca dumneavoastră? Câte volume conţine? Care este cea mai valoroasă carte pe care o aveţi în bibliotecă? Care este cartea, din biblioteca personală, pe care o îndrăgiţi cel mai mult? De ce?

DAN. C MIHAILESCU: Sunt bibliofil doar la figurat, adică în sensul afectiv, nu în cel tehnic al cuvântului. Mare iubitor şi nesăţios devorator al cărţilor, dar nicidecum un mandarin avar, expert cu lupa de legături preţioase, cotoare savante, firoscoase corpuri de literă şi preţăluitor cu seifurile bucşite. Cred că mai avem vreo cinci mii de bucoavne, pe şapte pereţi, în casa din Bucureşti şi cea de la ţară, după ce i-am dat fiicei noastre cam tot atâtea, când s-a măritat. Am donat în Basarabia peste o mie de cărţi de poezie, mănăstirii Nicula i-am oferit câteva sute de cărţi doxate pe când trăia ÎPS Bartolomeu Anania, încă pe-atâtea am trimis la mânăstirea Ciolanu, apoi la biblioteca din Stroieşti-Vâlcea, la biblioteca „Sadoveanu” din Bucureşti ş.a. Primind în medie, de ani şi ani, câteva zeci de cărţi pe lună, fireşte că dăruiesc pe ruptelea. Reţin memorialistica de orice gen, interbelicii şi lucrările de referinţă, după care nu ştiu cum să ofer mai iute altora beletristica, artele, filosofia, religia, cărţile motivaţionale, de călătorie etc. Cartea, ca orice marfă care se respectă, este bine să circule, să fie cât mai degrabă în ograda cui are mai multă nevoie de ea. Eu unul, nu am avut niciodată mania tezaurizării. Sunt, dimpotrivă, un campion al risipirii.

Ştiu că sunt tot mai puţine case noi care-şi permit luxul bibliotecii, la noi, ca şi pretutindeni în lume. Mai ales minimalismul descurajant al mobilierului tip Ikea aproape că desfide din start ideea rafturilor cu cărţi. Pe de altă parte, când poţi înmagazina zece mii de titluri într-o chestiuţă IT de câţiva centimetri, la ce bun să-ţi cumperi scară ca să te cocoţi sub tavan şi să extragi o carte plină de praf ? Sper totuşi ca, în viitor, cartea pe suport de hârtie să aibă măcar soarta de azi a maşinilor de colecţie. Cea mai dragă carte mi-a rămas ediţia de Teatru Shakespeare, ELU, 1964, cu dedicaţia maică-mii când am împlinit 12 ani. Cea mai preţioasă, după vechime, ar trebui să fie culegerea Journal des Chasseurs pe 1855. Mai importantă, însă, este colecţia celor câteva mii de dedicaţii, scrisori şi manuscrise de la autorii pe care i-am cunoscut din 1970 încoace. Când faci sistematic, decenii de-a rândul, ziaristică şi critică literară, când răspunzi de rubrici, iei interviuri, faci anchete şi dosare de istorie literară etc. fireşte că aduni, deliberat sau întâmplător, valori cu nemiluita, una mai picantă şi mai surprinzătoare ca altele. Nu vă spun ce delicii (sau tristeţi, sau furii, după caz) te cuprind atunci când treci prin dedicaţiile şi scrisorile date de un autor de-a lungul anilor şi vezi cum ai evoluat/involuat de la „marele”, „minunatul” şi „cel mai”, la „obraznicului”, deci cum apari şi dispari din orizontul megalomaniei auctoriale, potrivit epitetelor folosite în verdicte.

LIBRIS.RO: Cât timp alocaţi zilnic lecturii? Ce vă place să citiţi? Ce cărţi v-aţi propus să citiţi în perioada următoare?

DAN C. MIHĂILESCU: Din 1980, când am avut şansa enormă de-a mă angaja la Institutul „G. Călinescu”, şi până astăzi, citesc zilnic cam cât lucrează un om „în câmpul muncii” : opt ore. Bineînţeles, sunt zile cu trei ore şi zile cu zece. Foarte rar fără nici una, adică numai în săptămânile de vacanţă, când urcăm toată ziua pe munte, ori batem muzeele prin Europa.

Mă-nnebunesc după tot ce ţine de memorialistică : jurnale, memorii, corespondenţă, note de drum etc. Apoi culegerile de documente, cărţi de istorie, arhivistică. Odată intrat în clubul sexagenarilor, simt că a sunat ceasul relecturilor. Deja am replonjat recent în Nietzsche, La Bruyère, La Rochefoucauld, Chamfort, am recitit aproape toate cărţile lui Mircea Eliade, iar acum presimt că mă voi avânta către Stendhal, Balzac, Dickens, Duiliu Zamfirescu, Nicolae Filimon, Byron şi Mateiu Caragiale. Plus corespondenţa lui Odobescu, Ion Ghica, Bălcescu şi mai ales Kogălniceanu (dacă s-o îndura prietenul Andrei Nestorescu s-o editeze cumsecade, ceea ce tot amână de un sfert de veac).

LIBRIS.RO: Cum vedeţi autorii români în contextul literaturii universale?

DAN C. MIHĂILESCU: Timizi. Complexaţi. Plăpânzi. Cu respiraţie scurtă, fără tupeu, fără osatură, fără proiecte pentru construcţii de anvergură şi descurajaţi ireversibil de mocirla din ţară. Lipsiţi de omnipotenta instituţie care este agentul literar, dar şi de acel extrem de eficient soi de editor care este, în fapt, coautor în toată regula. Deci nu funcţionarul editurii, ca la noi, cel căruia îi duci discheta pentru corectură şi layout, ci expertul în piaţă şi creative writing, cel care taie şi reface manuscrisul, propune scene, scheme, personaje, soluţii, capitole, finaluri, başca reţeta de succes, ba mai are – musai – şi virtuţi de marketing, PR ş.cl.

Dar să ştiţi că nu am deloc de gând să devin un avocat al scriitorului român peste graniţe. Aici rămân ferm de partea Monicăi Lovinescu, care nu înţelegea la ce bun teribilele eforturi ale autorilor noştri de-a se vedea tipăriţi în Apus în câteva exemplare, din care unu la sută vândute, fie şi la edituri de prima mână, în loc să lupte pentru a câştiga piaţa naţională, un potenţial, deci, de câteva milioane de cititori.

Astel încât, deocamdată, i-aş gândi pe scriitorii noştri în context naţional. Asta, în ce priveşte beletristica. În schimb, unde aş lupta masiv la export este la eseistică şi istoria ideilor. Aici, unde suntem în chip flagrant competitivi, aş face totul (ca stat, ca ICR), să traduc în engleză, germană, spaniolă, franceză câteva cărţi semnate de Pleşu, Liiceanu, Patapievici, Culianu, Djuvara…

LIBRIS.RO: Pentru cititorii care încă nu v-au descoperit, ce le puteţi spune pentru a-i determina să vă lectureze cărţile? Cum îl recomandă Dan C. Mihailescu pe Dan C. Mihailescu?

DAN C. MIHĂILESCU: Celor care nu mă ştiu le doresc drum bun pe mai departe. Dacă încă nu au avut nevoie de bietele mele servicii, înseamnă că se simt bine în propria piele, citesc ce le convine şi, deci, nu au vreun handicap sau un deficit sufletesc pe care să-l astupe sau cicatrizeze lectura. Dacă e să mă recomand, totuşi, prin ceva, atunci acel ceva ar fi buna credinţă. Onestitatea, seninătatea, transparenţa şi bucuria histrionică prin care mă livrez cititorului. Asta, fie că vorbim de cărţile despre Eminescu, Cioran, Blaga, sau Caragiale, fie că mergem la Athos, ori în culisele vieţii literare dâmboviţene, fie că pariem pe convingerile lui Jean-François Revel, căruia i-am tradus trei cărţi în româneşte.

Până una, alta, cel mai rotund, penetrant şi convingător traseu înăuntrul destinului meu de cititor îi aparţine lui Daniel Cristea-Enache. Cartea noastră dialogală sper să apară la Humanitas şi s-o lansăm la Bookfest 2013.

LIBRIS.RO: Dacă nu aţi scrie, cum altfel v-aţi elibera de “chemarea muzelor”?

DAN C. MIHĂILESCU: Dacă nu aş fi scris, m-aş fi sufocat demult, dacă nu cumva deveneam salvamontist. Dar dacă nu aş fi avut parte de publicare, precis m-aş fi avântat către o carieră medicală (pediatru, de preferinţă). Nu cred în amprentarea definitivă a copilăriei, adică în ceva de genul : tu nu poţi să fii decât preot, balerin, pilot sau inginer. Fiecare ajunge exact ceea ce trebuia să fie. („Nu m-ai fi căutat, dacă nu m-ai fi găsit deja”).

Dacă ar fi să dau un sfat celor care vin după noi, apoi chiar asta ar fi: uitaţi-vă bine înlăuntrul vostru şi abia după aceea în afara voastră. Ce este mai bun în voi ? Ce este mai urât în afara voastră ? Faceţi media şi decideţi. Restul…e destin.

Interviu realizat de Loredana Tudor pentru www.libris.ro

Citeste mai mult

Oare chiar m-am intors de la Athos?

De (autor): Dan C. Mihailescu

„«Nu am fost si nu sunt un om inchinat la icoane», se caracterizeaza extrem de sugestiv si exact Dan C. Interesul principal al acestei carti consta tocmai in faptul ca povesteste intalnirea unui astfel de om, in acelasi timp atat de sensibil, cu un spatiu aparte, cum este Muntele Athos. Cu totul alte reguli si criterii de orientare structureaza viata acolo. O randuiala adesea stanjenitoare pentru pelerinul fara voie care este Dan C. Iata-l, de pilda, incapabil sa ingenuncheze, ceea ce-mi aduce aminte de frumoasa Eugenia din Nostalghia lui Tarkovski. Nici ea nu putea face acest lucru, cu toate ca se afla in ea, cum se afla in Dan C., o tanjire secreta, irezistibila, al carei glas nu poate fi inabusit. Nu este atat o carte despre Athos, cat o carte despre Dan C. Despre rasfrangerea (sau frangerea? sau infrangerea?) lui de sine in oglinda Athosului. Chipul din aceasta oglinda este redat cu o sinceritate totala, fara menajamente, fara cosmetizari («Mi s-a parut mai cinstit sa-mi dezvalui necredinta doritoare de har»), lucru rar in lumea culturala de azi. Situarea sa pare sa fi avut ceva din lupta lui Iacob cu ingerul (Facerea, 32, 24-30), cu farmecul aferent... Cum se stie, Ingerul este, de fapt, Dumnezeu Insusi. Iacob s-a luptat ca sa-I smulga binecuvantarea. Pana la urma a obtinut-o, ceea ce-i doresc din inima si dragului de Dan C. Insa pentru el lupta abia daca a inceput...“ (Costion NICOLESCU)
Citeste mai mult

transport gratuit

24.09Lei

Sau 2409 de puncte

!

Fiecare comanda noua reprezinta o investitie pentru viitoarele tale comenzi. Orice comanda plasata de pe un cont de utilizator primeste in schimb un numar de puncte de fidelitate, In conformitate cu regulile de conversiune stabilite. Punctele acumulate sunt incarcate automat in contul tau si pot fi folosite ulterior, pentru plata urmatoarelor comenzi.

Indisponibil

Descrierea produsului

„«Nu am fost si nu sunt un om inchinat la icoane», se caracterizeaza extrem de sugestiv si exact Dan C. Interesul principal al acestei carti consta tocmai in faptul ca povesteste intalnirea unui astfel de om, in acelasi timp atat de sensibil, cu un spatiu aparte, cum este Muntele Athos. Cu totul alte reguli si criterii de orientare structureaza viata acolo. O randuiala adesea stanjenitoare pentru pelerinul fara voie care este Dan C. Iata-l, de pilda, incapabil sa ingenuncheze, ceea ce-mi aduce aminte de frumoasa Eugenia din Nostalghia lui Tarkovski. Nici ea nu putea face acest lucru, cu toate ca se afla in ea, cum se afla in Dan C., o tanjire secreta, irezistibila, al carei glas nu poate fi inabusit. Nu este atat o carte despre Athos, cat o carte despre Dan C. Despre rasfrangerea (sau frangerea? sau infrangerea?) lui de sine in oglinda Athosului. Chipul din aceasta oglinda este redat cu o sinceritate totala, fara menajamente, fara cosmetizari («Mi s-a parut mai cinstit sa-mi dezvalui necredinta doritoare de har»), lucru rar in lumea culturala de azi. Situarea sa pare sa fi avut ceva din lupta lui Iacob cu ingerul (Facerea, 32, 24-30), cu farmecul aferent... Cum se stie, Ingerul este, de fapt, Dumnezeu Insusi. Iacob s-a luptat ca sa-I smulga binecuvantarea. Pana la urma a obtinut-o, ceea ce-i doresc din inima si dragului de Dan C. Insa pentru el lupta abia daca a inceput...“ (Costion NICOLESCU)
Citeste mai mult

Detaliile produsului

De acelasi autor

De pe acelasi raft

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Noi suntem despre carti, si la fel este si Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te si primesti un cupon de 10% pe care să-l folosesti la urmatoarea ta comanda! In plus, vei afla rapid care sunt promotiile zilei, noutatile si recomandarile noastre.

Ma abonez image one
Ma abonez image one