ALT STOKER, ALT DRACULA

Poveştile cu vampiri sunt la modă, n-avem încotro, trebuie să recunoaştem. Stau mărturie succesul unor autori ca Stpehenie Meyer, L.J.Smith, Richelle Mead care au reuşit să resusciteze interesul publicului căzut în letargie după seria semnată de Anne Rice. Dar atunci când până şi surprinzătorul portret, construit de noul val al literaturii de gen, anume al vampirilor cu faţă umană, sensibili, generoşi şi cu spirit de sacrificiu începe să-şi piardă din prospeţime cu ce mai pot fi seduşi fanii însetaţi de noutate? Cu reîntoarcerea la rădăcini, la cea mai celebră poveste care a popularizat preocuparea literară faţă de anomaliile stomatologice şi a pus Transilvania pe harta Europei. Mai precis, este vorba de o continuare a romanului lui Bram Stoker care, chiar dacă nu se dovedeşte a fi nici în spiritul şi nici în litera creaţiei cunoscutului irlandez, ne oferă ocazia să revizităm sau chiar să vizităm pentru prima oară personaje şi poveşti uitate sau cel puţin eclipsate în ultima vreme de adolescenţi cu puteri supranaturale şi vise romantice.

Dacre Stoker şi Ian Holt, autorii romanului “Dracula, Mortul Viu“, oferă câteva explicaţii la sfârşitul thrillerului disponibil de acum şi în româneşte legate de propriile lor motivaţii şi intenţii scriitoricesti. Dacre, ca descendent al familiei lui Stoker îşi asumă un interes natural faţă de moştenirea literară a străunchiului său, în vreme ce Ian Holt, scenarist şi pasionat de poveşti horror îşi declară la rândul său pasiunea longevivă şi sistematică faţă de povestea lui Dracula, atestată prin afilierea la mai multe asociaţii profesionale de-a lungul timpului. Aşa cum transpar din mărturisirile autorilor, intenţiile acestora au fost destul de ambiţioase: pe de o parte să repare imaginea unei poveşti adaptate timp de 100 de ani de cultura populară într-o variantă deformată. Mai precis, autorii s-au gândit să facă dreptate atât contelui transilvănean, cât şi personajelor pe care adaptările hollywoodiene le-au uitat. Pe de altă parte, autorii au dorit să valorifice o serie de însemnări ale lui Bram Stoker în care acesta manifesta un interes de continuare a poveştii lui Dracula. Astfel că Dacre Stoker şi Ian Holt au scris un roman întemeiat logic şi biografic, fie pe ambiguităţi exploatate direct din romanul Dracula, fie pe documente semnate de marele Bram. Cu toate acestea, romanul de faţă nu are o acoperire istorică totală. Ian Holt şi Dacre Stoker recunosc că şi-au permis să opereze modificări ale datelor şi ale evenimentelor (minore sau nu, rămâne la aprecierea publicului) din romanul lui Bram Stoker pentru ca noua poveste să capete coerenţă. Rezultatul? O naraţiune care cuprinde la un loc vechea echipă a ucigaşilor de vampiri, dar şi pe Jack Spintecătorul, sinistra contesă Elisabeta Bathory, prinţul Dracula şi chiar… pe Bram Stoker (care iată, devine personaj literar şi se întâlneşte cu propriile inventii… doar ca să intre în conflict cu ele, desigur).

Nu aţi citit romanul Dracula? Nici o problemă, primele trei pagini ale prezentei continuări vă familiarizează rapid cu acţiunea şi cu personajele principale, ca nimeni să nu se simtă exclus de la înţelegerea evenimentelor care urmează. Au trecut 25 de ani de la aparenta dispariţie a contelui vampir. Toţi cei care au participat la incidentele sângeroase au păstrat un jurământ al tăcerii, însă vieţile lor nu au cunoscut decât o persistentă destrămare. Deşi a reuşit să-şi întemeize o căsnicie şi să aibă un fiu, Jonathan Harker trăieşte consumat de patima băuturii, de impotenţă şi de imposibilitatea de a-şi ierta soţia pentru faptul că a fost sedusă de Dracula. Fiul său Quincey Harker nu vrea să-i calce pe urme în cariera de avocat şi e mai preocupat de arta dramatică. Mina Harker şi-a sacrificat întreaga viaţă susţinerii soţului ei de la care nu primeşte recunoştinţă, păstrându-şi în acelaşi timp în mod inexplicabil tinereţea. Jack Seward, ajuns un dependent de morfină se dovedeşte a fi un vânător neobosit de vampiri cu o agendă secretă, în vreme ce lordul Arthur a decăzut şi s-a retras din viaţa publică după moartea violentă a lui Lucy (prietena lui Mina ucisă cu un ţăruş în inimă în romanul lui Bram Stoker), iar Abraham Van Helsing, bătrân şi slăbit nu şi-a pierdut suspiciunile cu privire la supravieţuirea lui Dracula. Când o serie de crime violente încep să bântuie Londra, în 1912, inspectorul de poliţie Cotford e convins că există o legătură între acestea şi faptele sângeroase executate de criminalul misterios supranumit Jack Spintecătorul. Natura noului val de crime nu ocoleşte nici fosta echipă a ucigaşilor de vampiri şi ridică tot mai multe întrebări: Dracula se răzbună după 25 de ani sau un alt vampir a ieşit la vânătoare? Deşi echipa nu se va mai reuni niciodată, fiecare din membrii ei va avea parte de propria porţie de revelaţii înspăimântătoare. Cel pe care îl credeau mort şi diabolic e încă în viaţă şi se dovedeşte a fi… un adevărat cruciat, un luptător în numele Domnului.

Romanul de faţă este cât se poate de încărcat, s-ar putea să se dovedească un ospăţ literar care o să vă cadă greu. Dincolo de poveştile incredibile care se amestecă chiar cu istoria, coincidenţele neconvingătoare, răsturnările de situaţie, abundenţa de violenţă şi sexualitate care nu au nimic de a face cu romanul lui Bram Stoker, dar ar putea fi trecute cu vederea, în măsura în care ele sunt ingrediente omniprezente în reţeta thrillerului contemporan există un punct mult mai sensibil care s-ar putea să provoace dezamăgire: Dacre Stoker şi Ian Holt se joacă de-a avocaţii din oficiu. Mai precis, apreciind că povestea lui Dracula nu a fost redată decât din perspectiva vânătorilor (atât în romanul lui Bram Stoker, cât şi în poveştile ce au urmat) ei s-au simţit datori să îi ofere şi contelui cuvântul, să îl lase să-şi susţină cauza şi să-şi explice acţiunile. Cum? Prin cufundarea lui Dracula în istorie, personificarea sa în domnitorul Vlad Ţepeş şi asocierea unei dimensiuni de apărător al lumii creştine şi de judecător al celor ce încalcă voinţa lui Dumnezeu. Din creatură de neînţeles, Dracula devine o figură istorică implicată în misiuni precise. Din monstru malefic, Dracula devine un erou… iată probabil cea mai profundă şi mai greu digerabila transformare pe care Holt şi Stoker o propun. Ea îi retrage caracterul mitologic, simbolic şi chiar puterea de convingere a celui ce nu se mai dovedeşte a fi nici măcar protagonistul continuării care îi poartă numele. Nu vă îngrijoraţi că nu aţi înţeles… totul, de la prizonieratul lui Harker, călătoria contelui la Londra, transformarea lui Lucy va fi explicat din această perspectivă (autorii sunt cât se poate de meticuloşi în ce priveşte coerenţa).

Problema e că nu ştim câţi dintre cei care apreciază o poveste horror de calitate îşi doresc ca inclusiv portretul vampirului arhetipal să sufere cosmetizări şi umanizări în stilul lui Stephanie Meyer care să ni-l facă accesibil, până în punctul în care începe să ne fie milă de el. Dacre Stoker şi Ian Holt au proiectat pe scena narativă prea multă lumină explicativă care se dovedeşte în cele din urmă a fi fatală pentru orice vampir autentic. “Dracula, Mortul Viu” nu este un altfel de roman cu vampiri (poate doar ceva mai violent şi mai complex narativ) este mai degrabă rezultatul aplicării reţetei la modă a vampirilor sentimentali asupra figurii înspăimântătoare de nepătruns cu care eram obişnuiţi. În ce măsură este aceasta o performanţă sau un eşec vă rămâne vouă, cititorilor, să apreciaţi.

DRACULA, MORTUL VIU - Dacre Stoker, Ian Holt – Editura Humanitas, 2010

Sever Gulea pentru blog.libris.ro