Countdown header img desk

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Countdown header img  mob

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Dulce companie

De (autor): Restrepo Laura

0
(0 review-uri)
Dulce companie - Laura Restrepo

Recenzie blog.libris.ro

Acum vreo doi sau trei ani, pe vremea când lucram ca librar, îmi amintesc că, într-o anumită perioadă se căutau destul de stăruitor două volume semnate de Laura Restrepo. Publicul cel mai interesat era reprezentat din liceeni de clasa a IX-a și a X-a și cum, ambele volume căutate erau și la reducere pe deasupra, cărțile au dispărut un timp, destul de repede de pe rafturi. Recunosc că am rămas surprins, deși nu am dat curs vreunei curiozități ca să descifrez acest mister: cum de o categorie de public fidelă în general trendurilor cu vampiri și povești fantasy își îndrepta alegerea punctual (era clar că se dăduse oarecum sfoară în țară printre colegii de școală) spre romanele Laurei Restrepo, ambele apărute în colecția Raftul Denisei, a Editurii Humanitas (o colecție care nu promovează cu precădere serii de autor adorate de adolescenți). Când în cele din urmă, unul din volumele semnate de scriitoare columbiană mi-a fost strecurat la una din edițiile Schimb de Cărți Brașov, m-am bucurat să am ocazia să-mi satisfac și o curiozitate la care renunțasem cu ceva timp înainte.

Începutul romanului mi s-a părut promițător, atât în ceea ce privește cadrul narațiunii, cât și în ceea ce privește tonul și abordarea povestitoarei (romanul este relatat la persoana I). Avem de a face cu o jurnalistă la o revistă mondenă din Columbia a cărei dimineață începe cât se poate de prost. În fond, ea se află în țara cu cele mai multe minuni pe metru pătrat (din cer se coboară Fecioara, medicii fac operații invizibile) și trăiește alături de o nație care nu poate supraviețui fără doza de superstiții zilnice. Așa cum remarcă chiar protagonista, în Columbia pare să guverneze violența și spectacolul: poveștile curg ca serpentinele iar bătăile între suporterii de fotbal și acțiunile impulsive ale reprezentanților justiției sunt la ordinea zilei. E clar, ca să supraviețuiești într-un asemenea spațiu, deopotrivă fascinant și periculos ai nevoie de ceva experiență de viață, de luciditate și stăpânire de sine. Jurnalista-naratoare pare să le aibă pe toate, cel puțin într-o primă fază a narațiunii– pare exact acel gen de descurcăreață călită în anchetele de presă din cele mai bizare (și poate chiar riscante). Protagonista primește însă sarcina de a investiga un caz deloc apetisant: povestea apariției unui înger, într-un cartier mizer (botezat, cu rezonanțe biblice, Galileea), acolo unde casele dese se agață cu unghiile de coasta erodată ca săpunul iar dughenele vând de toate, de la cârnați și până la lac de unghii.

Într-un peisaj mohorât și sărăcăcios, printre oamenii abandonați de soartă, jurnalista ia cunoștință, în spiritul deontologic al profesiei sale, de cele două perspective asupra așa zisei vizite supranaturale: pe de o parte avem tabăra celor care susțin apariția îngerului drept o intervenție autentic divină, pe de altă parte avem tabăra celor care îi consideră pe adoratori niște nebuni iar pe înger un impostor și un fals profet. Nici unii și nici alții nu se vor arata însă prea credibili până la final, atâta timp cât rivalitatea dintre detractori și adoratori se va dovedi întemeiată mai degrabă pe antipatii, conflicte personale încâlcite, mai degrabă decât pe argumente palpabile.

Cât despre jurnalistă, ea urmează să trăiască pe pielea ei întâlnirea cu presupusul înger, pentru a-și contrua o părere personală în raport cu evenimentele. Fără să fie o practicantă creștină, nici măcar o personaă religioasă, protagonista va trăi însă un șoc când va da ochi cu apariția controversată. De o frumusețe și o seninătate profundă, îngerul se va dovedi o prezență magnetică pentru povestitoare. Nu mai contează că nu e foarte clar dacă într-adevăr creatura pretins supranaturală este un centaur care dizolvă apa în cer, o ființă inuman de poliglotă și pătrunzătoare sau este doar un biet băiat abandonat, epileptic, cu o biografie tristă, lipsit de orice posibilități de a relaționa cu cei din jurul lui. Jurnalista se va îndrăgosti de el și va face totul ca să-l salveze din lanțul violențelor și controverselor în care e cuprins. Dacă prezențele divine au nevoie să fie salvate de furiile populare vă rămâne să descoperiți.

Romanul Laurei Restrepo reconstruieste povestea biblică a sacrificiului divinului și nobilului în numele unor păcătoși care nu par să îl merite. În această reconstrucție însă lipsește miza colectivă, lipsește scopul măreț… îngerul nu pare conștient de impactul pe care îl are asupra oamenilor și nici nu pare învestit cu vreo misiune, în vreme ce nici apărătorii și nici atacatorii săi nu au, la rândul lor, rațiuni prea solide pentru acțiunile lor. Avem de a face cu un conflict surd și lipsit de sens, care o angrenează și pe protagonistă într-o manieră exagerată și neplauzibilă (am înțeles în cele din urmă , că relația pe care o dezvoltă jurnalista cu îngerul s-a dovedit a fi lovitura de grație care i-a cucerit pe adolescenți – și da, pare a fi ușor de inclus în acea categorie generală, serială a poveștilor cu vampiri atât de populare). Dincolo de aceste neajunsuri, merită să citiți acest roman, măcar pentru prilejul de a arunca o privire în suburbiile zbuciumate sudamericane… vă asigur că ele și nu misteriosul înger sunt piesa de rezistență a acestui volum.

Sever Gulea pentru blog.libris.ro
Citeste mai mult

Dulce companie

De (autor): Restrepo Laura

0
(0 review-uri)

Roman tradus in peste douazeci de tari si distins cu premiile literare Sor Juana Ines de la Cruz(1997), Prix France Culture(1998) si Premio Arzobispo Juan de San Clemente(2003)

Cand o reportera la o revista de mondenitati este trimisa sa investigheze aparitia miraculoasa a unui inger intr-unul dintre cele mai sarace cartiere ale Bogotei, nimeni nu se asteapta ca povestea sa contina vreun sambure de adevar. Nici seful acesteia, si cu atat mai putin ea insasi, o natura rationala si sceptica. Mai ales ca ingerul locuieste intr-o casa din cartierul Galileea, are o mama si un frate, si nevoi ca toti oamenii. Dar cand acesta se dovedeste a fi de o frumusete neomeneasca, o adevarata enigma pentru toti cei din jur, pe care ii fascineaza cu privirea sa hipnotica si lumina pe care o iradiaza, lucrurile se complica. Convertit peste noapte intr-un soi de entitate protectoare a locului, ingerul cu o mie de nume si nici unul pare sa sufere de o maladie stranie, pe care psihiatrii o numesc epilepsie, iar credinciosii din cartierul Galileea sfintenie. Pe masura ce investigatia jurnalistica avanseaza, ies la iveala tot mai multe secrete dar incepe si o superba poveste de dragoste. Unde se afla adevarul, cine este misteriosul inger care vindeca bolile trupului si ale sufletului si este oare posibila iubirea dintre o faptura celesta si una omeneasca?

"Romanul Laurei Restrepo reconstruieste povestea biblica a sacrificiului divinului si nobilului in numele unor pacatosi care nu par sa il merite. In aceasta reconstructie insa lipseste miza colectiva, lipseste scopul maret… ingerul nu pare constient de impactul pe care il are asupra oamenilor si nici nu pare investit cu vreo misiune, in vreme ce nici aparatorii si nici atacatorii sai nu au, la randul lor, ratiuni prea solide pentru actiunile lor" (Sever Gulea)

 

Citeste mai mult

-79%

PRP: 24.00 Lei

!

Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.

5.00Lei

5.00Lei

24.00 Lei

Primesti 5 puncte

Important icon msg

Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!

Indisponibil

Plaseaza rapid comanda

Important icon msg

Completeaza mai jos numarul tau de telefon

Poti comanda acest produs introducand numarul tau de telefon. Vei fi apelat de un operator Libris.ro in cele mai scurt timp pentru prealuarea datelor necesare.

Descrierea produsului

Roman tradus in peste douazeci de tari si distins cu premiile literare Sor Juana Ines de la Cruz(1997), Prix France Culture(1998) si Premio Arzobispo Juan de San Clemente(2003)

Cand o reportera la o revista de mondenitati este trimisa sa investigheze aparitia miraculoasa a unui inger intr-unul dintre cele mai sarace cartiere ale Bogotei, nimeni nu se asteapta ca povestea sa contina vreun sambure de adevar. Nici seful acesteia, si cu atat mai putin ea insasi, o natura rationala si sceptica. Mai ales ca ingerul locuieste intr-o casa din cartierul Galileea, are o mama si un frate, si nevoi ca toti oamenii. Dar cand acesta se dovedeste a fi de o frumusete neomeneasca, o adevarata enigma pentru toti cei din jur, pe care ii fascineaza cu privirea sa hipnotica si lumina pe care o iradiaza, lucrurile se complica. Convertit peste noapte intr-un soi de entitate protectoare a locului, ingerul cu o mie de nume si nici unul pare sa sufere de o maladie stranie, pe care psihiatrii o numesc epilepsie, iar credinciosii din cartierul Galileea sfintenie. Pe masura ce investigatia jurnalistica avanseaza, ies la iveala tot mai multe secrete dar incepe si o superba poveste de dragoste. Unde se afla adevarul, cine este misteriosul inger care vindeca bolile trupului si ale sufletului si este oare posibila iubirea dintre o faptura celesta si una omeneasca?

"Romanul Laurei Restrepo reconstruieste povestea biblica a sacrificiului divinului si nobilului in numele unor pacatosi care nu par sa il merite. In aceasta reconstructie insa lipseste miza colectiva, lipseste scopul maret… ingerul nu pare constient de impactul pe care il are asupra oamenilor si nici nu pare investit cu vreo misiune, in vreme ce nici aparatorii si nici atacatorii sai nu au, la randul lor, ratiuni prea solide pentru actiunile lor" (Sever Gulea)

 

Citeste mai mult

Detaliile produsului

De pe acelasi raft

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Acum se comanda

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one