A fost odată ca întotdeauna o mamă care avea patru fiice dintre care una voia să se sinucidă. Ca să nu sune totul ca un banc sec, să o luăm puţin mai pe îndelete. Trei dintre fetele mămichii erau blonde şi fotogenice, se făcuseră mari, aveau relaţii, familii, slujbe cu care mama se mândrea, aveau aspiraţii şi gusturi adecvate vârstei. În schimb, mezina era brunetă, strica prin asta armonia pozelor de mică, făcea mereu notă discordantă la nunţi, botezuri şi alte întâlniri ale clanului şi, oroare, avusese proasta inspiraţie să îl refuze pe favoritul mamei, în seara balului de absolvire, păcat pe care mama avea să i-l reaminească chiar şi după zece ani. Aflată în jurul vârstei de 30 de ani, mezina părea că eşuase şi pe plan profesional şi pe plan amoros. Locuia la o mătuşă pe care nu o suporta, de abia reuşea să-şi plătească chiria de la o lună la alta, scria două romane siropoase pe lună la o editură obscură şi, evident, nu îşi găsise sufletul pereche. În plus, cei din jurul mezinei păreau mereu să fie cu sute de kilometri înaintea ei, în ceea ce priveşte cariera şi relaţiile interumane şi nu încetau să-i reamintească, cu ochii pe ceasul biologic şi pe planul de pensii, că situaţia nu avea decât să se înrăutăţească, înainte să se îmbunătăţească.

Avem portretul destul de închegat al unei Cenuşărese din zilele noastre aflată într-un autentic iad contemporan: carieră ba, iubit ba, prieteni de suferinţă ioc. Doar că Geri, protagonista romanului lui Kerstin Gier, nu îşi îndură situaţia cu un aer de martir şi nici nu pare să aştepte vreun deznodământ optimist. În fond a fost alegerea ei să scrie despre intrigi amoroase între medici şi infirmiere, cărora le pun beţe în roate asistente şefe acre şi frustrate. A fost alegerea ei să renunţe la facultate, când şi-a dat seama că îi place să compună poveşti de dragoste şi că asta îi poate aduce un venit care să îi permită supravieţuirea. A fost alegerea ei să se despartă de ultimul prieten. Da, poate că Geri a făcut unele alegeri mai puţin inspirate, poate că o urmăreşte şi ghinionul când vrea să ia iniţiativa (să întâlnească bărbaţi pe internet, de gen Capdeciocan31 – iar Geri află că 31 nu semnifică de fapt vârsta) dar, cu toate acestea nu este o plângăcioasă care să-şi verse prea multe lacrimi de milă. E lucidă şi pragmatică, aşa că îşi evaluează cu umor şi cinism situaţia: trăieşte într-un secol în care orice problemă pare să aibă o soluţie… când ceva nu mai merge, ori îl îmbunătăţeşti, ori scapi de el. Cam asta pare să gândească şi Geri: sa-si îmbunătăţeasca viaţa e cam greu (şi nu se poate spune că n-ar fi încercat – oricum nimic nu îi mulţumeşte familia, profesia nu vrea să şi-o schimbe chiar dacă nu îi asigură viitorul iar nenorocul la bărbaţi se dovedeşte aproape legendar), să se ducă la psihoterapeut ca să aştepte 6 luni în care să afle ceea ce ştia deja nu prea o tentează, aşa că varianta cea mai la îndemână rămâne să renunţe la viaţă. Şi preferă să o facă sistematic şi cu bun simţ. Până la urmă să te sinucizi nu e un lucru atât de simplu, e ceva care te obligă să laşi lucrurile în bună rânduială, ca să nu-i stresezi mai mult decât e cazul pe cei pe care îi laşi în urmă. Aşa că Geri face curăţenie în casă (adică aruncă la gunoi trei sferturi din lucruri, inclusiv hainele) şi alege metoda supradozei de somnifere, la un hotel, preferând să trimită scrisori de adio cunoscuţilor, în care să fie sinceră, să-şi manifeste revolta faţă de toate compromisurile şi tăcerile îndurate o viaţă întreagă. Nu contează că o parte a dezvăluirilor lui Geri sunt melodramatice şi copilăroase de-a dreptul (spartul unei vaze, incendiatul părului unei colege etc), gestul rostirii adevărului, înaintea marelui pas pare să fie eliberator pentru sinucigaş. Dar ultima seară a lui Geri la hotel se intersectează cu destinul unui cunoscut, Ole, soţul care tocmai a aflat că e înşelat de nevastă în acelaşi hotel şi care are nevoie de un umăr pe care să plângă. Astfel Geri ratează încercarea de sinucidere, trimite scrisorile de adio şi se trezeşte urmărită de dentistul fermectător care încearcă să o convingă că este chiar Făt Frumos (şi, obiectiv vorbind, chiar are şanse să-şi asume acest titlu).

De fapt, povestea interesantă şi încurcăturile abia de aici încep, ieşind din convenţiile basmului sau al naraţiunilor siropoase: căci Geri şi nu Făt Frumos trebuie să dea ochii cu inamicii, cu tot clanul inflamat de dezvăluirile făcute în scrisorile de adio şi, de asemenea, aceeaşi Geri va ajunge să pună la îndoială însăşi nevoia de un Făt Frumos.

Romanul lui Kerstin Gier este un chicklit îndrăzneţ şi amuzant, cu o protagonistă suficient de vulnerabilă pentru a stârni simpatii dar suficient de conştientă de sine pentru a livra porţii de cinism şi umor care să aprindă lectura. Este un roman care dezvăluie că viaţa are destul farmec prin jumătăţile de măsură (în profesie, în dragoste, în familie) pe care le pune la dispoziţie, de aceea sinuciderea şi Feţii Frumoşi, întrupări ale absolutului, trebuie lăsate pentru altă dată… sau pentru altă viaţă, de basm.

MA SINUCID ALTA DATA – Kerstin Gier – Editura All, 2010

Sever Gulea pentru blog.libris.ro