Countdown header img desk

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Countdown header img  mob

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

-50% la 1000 de titluri

siii TRANSPORT GRATUIT

la orice comanda peste 50 lei

Ne vedem printre rafturi!

N-ai sa mori

De (autor): Anonim

0
(0 review-uri)
N-ai sa mori - Kathrin Schmidt

Recenzie blog.libris.ro

Acum aproape un an de zile am citit o carte publicată tot de Editura Litera care se numea Ţinutul Pustiit. Romanul era despre un bătrân arhitect suferind de boala Alzheimer, care încerca să-şi păstreze amintirile vii, deşi memoria sa se degrada de la o zi la alta, până într-acolo unde separaţia dintre imaginaţie şi realitate în ceea ce priveşte rememorarea biografiei protagonistului devenea tot mai greu de stabilit. Când am descoperit volumul lui Kathrin Schmidt am avut o senzaţie de deja vu evidentă: N-ai să mori relatează tot o dramă a unui personaj cu pierdere de memorie. Doar că de data aceasta logica naraţiunii este răsturnată: nu se mai porneşte de la un protagonist destul de lucid a cărui identitate se spulberă cu fiecare zi care trece, ci se porneşte de la un personaj total amnezic care încearcă să-şi refacă puzzleul biografic.

Helene a suferit un accident cerebral şi se trezeşte, după operaţie, într-un salon de spital, fără să poată recunoaşte mare lucru în jurul ei. Pe cap are o serie de cleme metalice, pe care le resimte ca pe nişte “mine antitanc”, braţele îi sunt brăzdate de perfuzii şi furtunuri iar medicii şi asistentele roiesc în jurul ei la intervale fixe de timp. Deşi pericolul mortal a trecut, orizontul vindecării este destul de îndepărtat, atât pe plan fizic (Helene este parţial paralizată), cât şi pe plan psihic (protagonista suferă de amnezie dar şi de afazie: deşi e capabilă să înţelegă cuvintele, nu poate să vorbească). În salonul de spital în care se află, rutina pare destul de repetitivă şi banală pentru Helene: fizioterapie, logopedie, şedinţe de înot. Efortul de recuperare fizică este dublat însă, pe plan psihologic, de o sarcină şi mai dificilă, căci pentru Helene „gândurile se rostogolesc unele peste altele, fără să mai poată discerne care le este începutul şi care sfârşitul – ele apar brusc şi dispar la fel”. Provocarea supremă pentru Helene este aceea de a-şi “croi un drumeag al gândurilor pe care să poată să îl urmeze“, de a se orienta prin aglomerarea de cearşafuri albe (surprinse sugestiv pe coperta cărţii) care îi fâlfâie prin creier, mişcate de un vânt necunoscut. Concentrându-se zi de zi pe câte un singur eveniment, pe câte un singur personaj care i-a marcat biografia, Helene începe să-şi redescopere trecutul. Vorbim de un trecut care nu se dezvăluie însă sistematic, în ordinea importanţei faptelor, ci total aleator: într-o zi îşi aminteşte că a făcut cursuri de limbă hindi, alteori îşi aminteşte de viaţa în anii 80, în RDG, de ameninţarea Securităţii, alteori îşi aminteşte de infidelitatea soţului, de naşterea copiilor etc. Amintirile Helenei, spre deosebire de cele ale bătrânului arhitect din Ţinutul Pustiit, au însă un caracter magnetic: una o atrage pe cealaltă din întuneric şi chiar dacă acest proces este lent şi nu întotdeauna concludent, sentimentul solidităţii construcţiei mnemonice este mult mai pregnant. Chiar dacă în sine, biografia protagonistei nu pare să fi fost din cele mai fericite: nu lipsesc derapajele din căsnicie, atât din partea soţului, cât şi din partea soţiei, atmosfera tensionată a unui mariaj epuizat chiar înainte de accident, pentru Helene sentimentul redescoperirii acestor lucruri este mult mai intens şi mai important decât conţinutul dramatic al întâmplărilor. Cea mai durabilă şi mai profundă amintire care o urmăreşte pe Helene este cea a aventurii cvasiamoroase cu Viola (sau Viktor), un transsexual alături de care şi-a petrecut timpul în urmă cu ani buni. Obsesia Helenei faţă de acest personaj pare să fie justificată nu atât de sentimentul de vinovăţie faţă de soţ sau de dorul după compania Violei, cât mai ales de faptul că protagonista pare să înţeleaga la adevărata proporţie experienţele Violei abia după ce, la rândul ei, Helene a trecut prin ceva similar: la fel ca Viola (sau Viktor) şi Helene ajunge să se simtă prizonieră şi străină de propriul trup, la fel ca Viola, Helene este nevoită să reconcilieze două existenţe scindate, cât se poate de diferite: cea de dinainte şi de după operaţie. Alături de Helene în tot acest lung proces de recuperare se află întreaga familie: toţi cei cinci copii, precum şi soţul Matthis care par să fie uniţi, printr-un angajament impus de necesitate (care nu exclude însă redescopeririea unor vechi pasiuni) în a face mai suportabilă viaţa pentru protagonistă.

Romanul lui Kathrin Schimdt nu este o relatare optimistă şi sentimentală despre recuperea după boală. Deşi, aşa cum observam la început, naraţiunea pare să anunţe un final optimist (al convalescentului care desăvârşeşte călătoria spre vindecare), construcţia romanului subminează această anticipaţie facilă: căci da, Helene se află în purgatoriul postoperator, însă drumurile spre iadul decăderii sau spre paradisul vindecării sunt deschise permanent – ameliorările fizice şi psihice sunt dublate de complicaţii postintervenţionale, recuperarea amintirilor se suspendă uneori brusc. Această nesiguranţă perpetuă care planează deasupra acţiunii din roman, această evoluţie lentă (atât pe plan fizic cât şi psihic)a protagonistei care proiectează adesea o senzaţie de zădărnicie a eforturilor întregesc imaginea unei lupte dramatice şi convingătoare a unui personaj care refuză să-şi asume statutul de “ostatic al prezentului“.

N-AI SA MORI - Kathrin Schmidt – Editura Litera, 2011

Sever Gulea pentru blog.libris.ro
Citeste mai mult

N-ai sa mori

De (autor): Anonim

0
(0 review-uri)

Un anevrism cerebral o cufunda pe Helene Wiesendhal intr-o coma din care se trezeste pe jumatate paralizata, amnezica si afazica. Silaba cu silaba, cuvant dupa cuvant, fraza dupa fraza - toate exersate cu mare efort, cu furie, dezamagire si disperare -, miscare dupa miscare, pas cu pas, tresarire dupa tresarire - toate repetate la nesfarsit, cu incrancenare, jena si lacrimi -, Helene isi cauta inainte de toate cuvintele ratacite undeva in necunoscut. Apoi si reface, piesa cu piesa, puzzle-ul vietii, isi regaseste lumea interioara, sotul, copiii, iubirile, aventurile, dezamagirile, gandurile, visurile, cariera de scriitoare, dar si lumea exterioara in care si-a dus viata inainte de accident - Germania de Est de dinainte si scurt dupa caderea Zidului.

Roman al (re)devenirii, nascut din experienta personala a autoarei, „N-ai sa mori” este, de fapt, o evocare a vietii fiecaruia dintre noi, cu tot ceea ce ne misca pe fiecare, in singuratatea si unicitatea vietilor noastre. Cu intrebarile si cu convingerile care ne insotesc totdeauna. Cu tot ce am strans in noi, cu tot ce banuim ca am uitat, dar stim ca zace undeva in sufletul nostru, cu tot ce speram pentru viitor.

„Experienta la limita intre viata si moarte conduce la o constienta literara ce genereaza tonuri nebanuite.” Die Zeit
„N-ai sa mori este romanul unei renasteri, o redescoperire a cuvantului, o poveste de dragoste si cartea unui puzzle de amintiri din istoria recenta a Germaniei. Cel mai bun roman al anului.” Die Welt

Premiul Cartii Germane 2009


Citeste mai mult

-20%

PRP: 28.80 Lei

!

Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.

23.04Lei

23.04Lei

28.80 Lei

Primesti 23 puncte

Important icon msg

Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!

Indisponibil

Descrierea produsului

Un anevrism cerebral o cufunda pe Helene Wiesendhal intr-o coma din care se trezeste pe jumatate paralizata, amnezica si afazica. Silaba cu silaba, cuvant dupa cuvant, fraza dupa fraza - toate exersate cu mare efort, cu furie, dezamagire si disperare -, miscare dupa miscare, pas cu pas, tresarire dupa tresarire - toate repetate la nesfarsit, cu incrancenare, jena si lacrimi -, Helene isi cauta inainte de toate cuvintele ratacite undeva in necunoscut. Apoi si reface, piesa cu piesa, puzzle-ul vietii, isi regaseste lumea interioara, sotul, copiii, iubirile, aventurile, dezamagirile, gandurile, visurile, cariera de scriitoare, dar si lumea exterioara in care si-a dus viata inainte de accident - Germania de Est de dinainte si scurt dupa caderea Zidului.

Roman al (re)devenirii, nascut din experienta personala a autoarei, „N-ai sa mori” este, de fapt, o evocare a vietii fiecaruia dintre noi, cu tot ceea ce ne misca pe fiecare, in singuratatea si unicitatea vietilor noastre. Cu intrebarile si cu convingerile care ne insotesc totdeauna. Cu tot ce am strans in noi, cu tot ce banuim ca am uitat, dar stim ca zace undeva in sufletul nostru, cu tot ce speram pentru viitor.

„Experienta la limita intre viata si moarte conduce la o constienta literara ce genereaza tonuri nebanuite.” Die Zeit
„N-ai sa mori este romanul unei renasteri, o redescoperire a cuvantului, o poveste de dragoste si cartea unui puzzle de amintiri din istoria recenta a Germaniei. Cel mai bun roman al anului.” Die Welt

Premiul Cartii Germane 2009


Citeste mai mult

Detaliile produsului

De pe acelasi raft

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Acum se comanda

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one