Turgheniev este, fără îndoială, un clasic al literaturii universale. Acestea fiind zise, putem să-i îndesăm volumele (cel mai probabil ediţii vechi, moştenite de la părinţi) la locul lor în bibliotecă, alături de ceilalţi titani ruşi şi să ne vedem de ale noastre, de lecturile vremurilor în care trăim. Despre Turgheniev? Numai de bine, mare om, mare caracter, minunat peisagist, iscusit critic al societăţii ruseşti de pe la 1800 şi ceva toamna, important exponent al realismului dar totuşi, mai rezonăm noi cu ceva din magia naraţiunilor lui? Astăzi s-a cam terminat cu efuziunile sentimentale, natura trebuie salvată nu mai e timp să o contemplăm, la pândă în dumbravă nu mai stăm, că vânătoarea a devenit un sport destul de tabu şi costisitor, ne îndrăgostim şi ne întovărăşim repede, fără să mai zăbovim prea mult în aşteptări chinuitoare, apreciem o lume condusă de discursuri raţionale democratice, fără să mai avem prea multe nedreptăţi monstruoase de demascat. Totuşi Turgheniev este cât se poate de actual, măcar prin romanul “Părinţi şi copii” care iată că se găseşte din nou pe piaţă, după o pauză de mai bine de 3 ani. Dincolo de importanţa estetică în literatura universală a lui Turgheniev subliniată de specialişti (ar fi redundant să o mai întărim), există şi o relevanţă prezentă a tematicii abordate în romanul considerat a fi capodopera scriitorului rus, pe care nu avem cum să o ocolim

În 1859, Arkadi Nikolaevici Kirsanov, proaspăt absolvent de facultate se întoarce în provincie, la conacul tatălui său, întovărăşit de noul său prieten, medic aspirant, Evgheni Vasilievici Bazarov. Spirite independente, cu vederi noi, neobişnuite, sfidătoare pe alocuri, Bazarov şi Arkadi vor aprinde repede spiritele în casa lui Nikolai Kirsanov şi îl vor deranja în mod special pe fratele acestuia, Pavel Kirsanov, adept al aristocraţiei principiale. Bazarov este sustinatorul metodelor ştiinţifice de investigaţie, un pozitivist în plină formare, dispreţuind orice formă de romantism şi chiar orice formă de autoritate (în afara celei ştiinţifice, desigur). Perspectiva sa se situează mai sus de glasul sângelui, mai sus de onoare şi de buna cuviinţă pe care le vede a fi doar nişte forme opace de cultivare a supunerii, ignoranţei şi neputinţei. Refractar la a ceda sentimentelor, el va trăi, în mod ironic drama îndrăgostirii de o văduvă bogată, inteligentă şi cuceritoare, amplificată de conştientizarea propriei singurătăţi, în momentele în care atât Arkadi, cât şi oamenii simpli din jurul său îi vor confirma faptul că este un om înaintea timpului său.

Aparent, “Părinţi şi copii” este romanul conflictelor între generaţii: vechea ordine şi noua ordine se întâlnesc într-o bătălie în care câştigătoarea mai are de aşteptat mai bine de 70 de ani. Aparent, romanul lui Turgheniev este despre Rusia aflată pe parcursul anevoios al modernizării în care vocea fiecărui protagonist trasează o direcţie în acest sens: Pavel este naţionalistul, slavofilul care nu ezită să împrumute superficial din obiceiurile lumii vestice, mizând însă pe nobleţea şi creativitatea poporului său. Nikolai este figura adaptabilă care recunoaşte progresul şi ideile noi, încercând să le împace cu propriul ataşament faţă de vechile valori aristocratice. Arkadi este nehotărâtul, incapabil să asume o poziţie consecventă, în vreme ce Bazarov este promisiunea ideilor măreţe trădată însă de slăbiciuni umane. De fapt, “Părinţi şi copii” este un roman despre nevoia reinventării unei ţări şi a unor oameni potriviţi, o nevoie foarte familiară Romaniei, în ultimii 20 de ani (dacă nu chiar 100 de ani), în întâmpinarea căreia s-au grăbit să vină o mulţime de Paveli, Nikolai, Arkadii sau Bazarovi care au eşuat, pe rând, aşa cum eşuează şi în romanul lui Turgheniev. “Părinţi şi copii” este un roman cu adânci şi relevante semnificaţii politice, este un roman pe care putem să-l citim tocmai ca să ne amintim în ce lume trăim azi.

PĂRINŢI ŞI COPII – I.S. Turgheniev – Editura Litera, 2010

Sever Gulea pentru blog.libris.ro