Dacă am face un exerciţiu de imaginaţie şi am încerca să proiectăm cum ar fi arătat o Românie naţionalistă de extremă dreaptă (să nu uităm că au trecut de abia 10 ani de când ţara noastră s-a aflat la un pas de a coti –din nou?- într-o asemenea direcţie) probabil că rezultatul n-ar fi prea departe de experienţa trăită de Spania, sub dictatura lui Franco – dacă promisiunea legionară a renaşterii şi progresului prin muncă şi disciplină de fier, însufleţită de misticism ortodox şi putere de sacrificiu oarbă s-ar fi tradus, din visul retoricii iscusite a Gărzii de Fier într-o realitate durabilă, probabil că am fi adăugat încă vreo zece ani de teroare, celor 50 care au urmat. Poate că administraţia mareşalului Ion Antonescu la vremea ei, a fost răul cel mai mic (asta fără să luăm în discuţie contribuţia românească la Holocaust), într-un context politic în care, dacă ar fi avut mână liberă, forţele extremiste legionare ar fi făcut probabil şi mai multe victime.

Ce s-ar fi întâmplat dacă legionarii ar fi triumfat deplin în România? Probabil ce s-a întâmplat în Spania lui Franco, în primii ani ai dictaturii pe care romanul lui Baulenas îi evocă atât de convingător, mai ales că mai bine de jumătate din povestea sa se petrece în Barcelona, capitala unei provincii spaniole care a avut destul de mult de suferit de pe urma victoriei fasciste. Minorităţile ar fi fost puse la pământ, amuţite definitiv, limba şi obiceiurile (ce să mai vorbim de artă şi cultură) ar fi fost interzise şi multe opere arse în piaţa publică, aşa cum s-a întâmplat în provincia bască sau catalană. Apoi, românii s-ar fi trezit degustând de timpuriu din farmecele cultului personalităţii pe care au fost nevoiţi să îl înghită oricum după instaurarea puterii comuniste. Doar că în anii 30 şi 40 ar fi fost nevoiţi să aclame personalităţile Gărzii de Fier, şi nu vreun Comitet Politic Executiv. Să nu mai punem la socoteală toată atmosfera militaristă, apelurile zilnice ale retoricii inflamate şi senzaţia de suspiciune permanentă, pe lângă închisorile şi sistemul de represiune pregătit pentru adversarii politici. Iar cireaşa de pe tort ar fi fost, după câţiva ani desigur, represaliile proporţionale pe care regimul sovietic le-ar fi pregătit unei ţări devotate total ideologiei fasciste (cine ştie, poate că noua dictatură roşie s-ar fi instalat chiar mai uşor, pe terenul pregătit deja de legionari).

Citind cartea lui Baulenas este ca şi cum ai citi despre o variantă alternativă a istoriei României, pe care, din fericire, ţara noastră nu a mai trebuit să o experimenteze. Autorul reuşeşte să stârnească interesul cititorilor (chiar şi al celor care nu sunt pasionaţi de istorie) prin formula narativă pe care o abordează: panorama de epocă a Spaniei anilor 40-50 se construieşte pe două planuri narative (unul urmăreşte evoluţia protagonistului din copilărie, celălalt urmăreşte acţiunile din prezentul narativ) şi evidenţiază caracteristicile unui puzzle: de abia când toate piesele sunt la locul lor (iar asta se întâmplă la finalul romanului) reuşeşti să înţelegi motivaţiile şi biografia protagonistului. Şi îţi vei dori să faci asta, pentru că, de la primele capitole povestea este intrigantă: Juan Aleu, un pictor de litere – veţi remarca ce profesie fermecătoare poate fi aceasta - din Barcelona (amintirile vieţii de familie care apar în roman sunt demne de orice producţie Cinecitta din vremurile de glorie ale neorealismului) are ghinonul să lupte de partea comuniştilor în perioada războiului civil spaniol şi, după triumful lui Franco, este făcut prizonier şi internat într-un lagăr. Juan lasă cu limbă de moarte fiului său rugămintea de a-l căuta şi a-l înmormânta creştineşte pe unul din camarazii de suferinţă ai pictorului. Deşi provine dintr-o familie persecutată de dictatura franchistă, Genis Aleu va ajunge un ofiţer legionar, aparent un slujitor zelos al regimului care i-a destrămat şi persecutat familia. Obsesia lui: să ducă la îndeplinire, oricât de periculos ar fi (cine scormoneşte după oasele inamicilor nu e văzut cu ochi buni), ultima dorinţă a părintelui său… şi nu doar atât. Cum ajunge un puşti crescut într-o casă caritabilă, care trăieşte pe propria piele, de mic, dezamăgiri şi despărţiri sistematice de tot ce îi este drag, un executant respectat al regimului care l-a asuprit? Acesta este puzzleul pe care cititorul îl va recompune.

Panorama de epocă nu ratează nimic: de la viaţa de lagăr, climatul politic din timpul şi de după războiul civil, viaţa în Barcelona din acele vremuri, întreaga zbatere a unei ţări care, deşi n-a participat la cea de-a doua conflagraţie mondială, a suferit suficient, solitară, în acei ani.

Personal, romanul mi se pare un fel de balsam ficţional binevenit pentru toţi aceia care nu contenesc să deplângă ghinionul istoric, de proporţii aproape mitologice, al Românei, în ultimii 100 de ani (şi nu numai). Citind cartea lui Baulenas, veţi remarca că poate nu am fost totuşi, atât de nenorocoşi, măcar o dată în acest secol.

PENTRU UN SAC DE OASE – Lluis-Anton Baulenas- Editura Meteor Press, 2011

Sever Gulea pentru blog.libris.ro