Countdown header img 1

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Countdown header img  mob

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

Ultimele zile la raftul cu

promotiile lunii ianuarie!

12 edituri, titluri cu -30% -10%, 2+1 GRATIS

Start aici maratonului de citit!
Close

Play-back

De (autor): Raymond Chandler

Play-back - Raymond Chandler

Recenzie blog.libris.ro

Stă aşezat în capătul barului, undeva în penumbră, pe un scaun înalt, cu coatele sprijinite de masă, aproape confundându-se decorul. Are în faţă cel puţin două pahare de whisky, dintre care unul este gol, cu cuburile de gheata uscate iar celălalt fiind pe cale să împărtăşească aceeaşi soartă. Apăsând ţigara în scrumiera deja plină de chiştoace, străinul îi face semn barmanului, cu un gest familiar, să îi mai toarne un rând. Chipul său de abia desluşit prin fumul de ţigară e obosit şi neras. Privirea şi glasul îi sunt însă iscoditoare. Străinul nu e un băutor obişnuit al localului şi nu se relaxează, ci se află de fapt în misiune.

Literatura poliţistă în limba română este mai bogată din această lună cu o traducere importantă, graţie iniţiativei Editurii Nemira de a dedica, în cadrul colecţiei SUSPANS, o serie celebrului autor american Raymond Chandler. După ce ne-am învârtit printre atâţia detectivi serioşi, meticuloşi, cu figuri aristocratice, meditative sau năstruşnice, avem de acum ocazia să ne întâlnim şi cu imaginea neconveţională a epocii noir, cu figura flegmatică a detectivului hardboiled, pe care Chandler a făcut-o cunoscută în scrierile sale, prin personajul Philip Marlowe. Desigur s-ar putea să nu ne fie uşor să ne dezlipim din minte, pe măsură ce dăm paginile, expresia inegalabilului Humphrey Bogart care l-a încarnat pe Marlowe în ecranizarea romanului The Big Sleep (roman care l-a şi propulsat pe Chandler în atenţia publicului), dar acest lucru oricum n-ar avea de ce să ne deranjeze… în fond, rolul i s-a potrivit ca o mănuşă lui Bogart.

În romanul Play-back, Philip Marlowe primeşte într-o dimineaţă un telefon de la un avocat prin care i se cere să urmărească o domnişoară la gara din Los Angeles. După ce primeşte câteva detalii de la secretara avocatului (cu care Marlowe nu ezită să flirteze), detectivul se trezeşte prins într-un lanţ de evenimente tot mai misterioase. Căci ţinta lui foloseşte nume false şi este urmărită şi de alţi indivizi, fie că sunt şantajişti de ocazie, fie că sunt detectivi profesionişti. Ce atâta tevatură pentru o femeie care călătoreşte cu trenul în miezul zilei şi care nu pare prea preocupată să îşi acopere urmele? Se zvoneşte că această domnişoară Betty Mayfield ba că ar fi o hoaţă, ba că ar fi o criminală, dar Marlowe are temeiuri să creadă că ea ar fi mai degrabă o victimă pe care diverşi răuvoitori încearcă să o exploateze. Nu e totuşi o victimă neajutorată care aşteaptă un Făt Frumos, se descurcă singură atât cât poate ca să scape şi de avansuri şi de şantaj, deşi cu siguranţă pare a fi genul care atrage necazurile unul după altul. Cum angajatorii refuză să îi dea mai multe detalii şi cum povestea oricum se complică, înainte de a se limpezi, Marlowe decide să dea de capăt acestui caz fără prea multe ajutoare şi chiar să ascundă rezultatele investigaţiei de clientul care l-a angajat.

Protagonsitul cu care ne întâlnim în romanul lui Chandler sfidează bunul simţ detectivist: nu prea îl interesează banii şi nu se teme de încurcături. Adesea ai impresia că nici nu prea ştie de ce face ceea ce face, că îl interesează adevărul în sine, dintr-o curiozitate destul de neprofesionistă. Philip Marlowe este un altfel de detectiv, cu metode neconvenţionale: el nu ezită să-şi dezvăluie identitatea în faţa rivalilor şi nici măcar în faţa ţintei pe care o urmăreşte. Nu se în lături nici să întreţină o aventură amoroasă sincopată cu domnişoara Betty şi nici să încaseze câţiva pumni din partea unor personaje dubioase. De fapt, pe Marlowe par să îl provoace intrigile ilogice şi, ce-i drept, e şi cam fustangiu. Nu se teme de întârzieri, nu stă la pândă încordat, nu se chinuie prea mult să nu iasă în evidenţă. Încrezător în flerul şi inteligenţa sa, Marlowe e oricum convins că va ajunge acolo unde trebuie.

Play-back este ultimul roman semnat Raymond Chandler şi, implicit, ultimul roman care îl are ca protagonist pe Philip Marlowe. Cu toate acestea, cititorii români care vor lua parte la aventurile detectivului american pentru prima oară nu au de ce să-şi facă griji că vor fi degustat desertul pe stomacul gol. Un detectiv neconvenţional nu putea avea parte decât de un final la fel de neconvenţional, fără focuri de artificii, fără cine ştie ce spectacol – nici nu vă veţi da seama când s-a terminat. Play-back este pur şi simplu încă o zi din viaţa unui “private investigator” autentic.

PLAY-BACK - Raymond Chandler – Editura Nemira, 2010

Sever Gulea pentru blog.libris.ro
Citeste mai mult

Play-back

De (autor): Raymond Chandler

La inceputul lui 1952…

un client necunoscut il angajeaza pe Marlowe prin diversi interpusi. Sarcina sa este sa urmareasca o splendida roscata care calatoreste sub numele de Eleanor King. in realitate, o cheama Betty Mayfield, iar Marlowe o insoteste din umbra pana la oraselul de coasta Esmeralda, din California. Acolo, insa, nimeni nu sufla un cuvant la auzul intrebarilor lui Marlowe.

Insa Mayfield este urmarita...

si de un al doilea barbat, care a recunoscut-o in trenul ce o ducea spre vest. Misteriosul personaj vrea sa o santejeze dar, in timp ce Marlowe le da tarcoale prin Esmeralda, santajistul sfarseste mort in camera ei de hotel.

Speriata...

Betty, „obiectivul” lui Marlowe, ii cere ajutorul. Si, pentru prima oara in cariera sa, detectivul se hotaraste sa ajute persoana pe care trebuia sa o urmareasca si sa se intoarca impotriva clientului care il angajase. Pe masura ce intra in scena o galerie de personaje dubioase, printre care un avocat taciturn, un gangster „pensionat” si un ucigas platit, cazul devine din ce in ce mai complicat...


 


Citeste mai mult

-5%

2+1 gratis

27.36Lei

28.80 Lei

Sau 2736 de puncte

!

Fiecare comanda noua reprezinta o investitie pentru viitoarele tale comenzi. Orice comanda plasata de pe un cont de utilizator primeste in schimb un numar de puncte de fidelitate, In conformitate cu regulile de conversiune stabilite. Punctele acumulate sunt incarcate automat in contul tau si pot fi folosite ulterior, pentru plata urmatoarelor comenzi.

Indisponibil

Descrierea produsului

La inceputul lui 1952…

un client necunoscut il angajeaza pe Marlowe prin diversi interpusi. Sarcina sa este sa urmareasca o splendida roscata care calatoreste sub numele de Eleanor King. in realitate, o cheama Betty Mayfield, iar Marlowe o insoteste din umbra pana la oraselul de coasta Esmeralda, din California. Acolo, insa, nimeni nu sufla un cuvant la auzul intrebarilor lui Marlowe.

Insa Mayfield este urmarita...

si de un al doilea barbat, care a recunoscut-o in trenul ce o ducea spre vest. Misteriosul personaj vrea sa o santejeze dar, in timp ce Marlowe le da tarcoale prin Esmeralda, santajistul sfarseste mort in camera ei de hotel.

Speriata...

Betty, „obiectivul” lui Marlowe, ii cere ajutorul. Si, pentru prima oara in cariera sa, detectivul se hotaraste sa ajute persoana pe care trebuia sa o urmareasca si sa se intoarca impotriva clientului care il angajase. Pe masura ce intra in scena o galerie de personaje dubioase, printre care un avocat taciturn, un gangster „pensionat” si un ucigas platit, cazul devine din ce in ce mai complicat...


 


Citeste mai mult

De acelasi autor

De pe acelasi raft

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one