Nu mă pot numi un fan și nici macar un cititor avid al lui Chuck Palahniuk. Nu l-am ocolit însă pe scriitorul american, ba chiar mi-au placut Fight Club și Sufocare. Dincolo de optiunile tematice scandaloase, dincolo de stoarcerea potentialului scabros din orice situatie, Palahniuk mi-a părut un tip cu umor, cinic si coroziv. Poate tocmai de aceea nu am rezistat tentatiei de a citi ultimul roman tradus in românește, la Editura Polirom, anume Snuff (titlul romanului se referă la acele pelicule în care se filmează crime de-adevăratelea, fără efecte speciale). Recunosc că de la povestirea lui Stephen King, cuprinsă în volumul La Asfințit (Editura Nemira, 2010), în care un individ era prins într-o cabină de toaletă și se chinuia o zi întreagă să evadeze, nu mai îmi aminteam sa fi dat peste un cadru al narațiunii la fel de original. Asta până am pus mâna pe volumul lui Palahniuk – acțiunea se petrece în proximitatea unui platou de filmare, unde o fostă regină a filmelor porno caută să doboare recordul contactelor sexuale în serie, să satisfacă nu mai puțin de 600 de bărbați. Ceea ce m-a atras să citesc cartea a fost faptul că Palahniuk nu face alegerea simplă și senzațională, previzibilă, a capturării întregii orgii cu lux de detalii, ci scriitorul american se apropie mai degrabă de sala de așteptare, acolo unde masculii încinși stau la rând și se pregătesc să o încălece pe celebra Cassie Wright. Asta nu înseamnă că Palahniuk nu ajunge să transforme această anticameră a extazului anticipat într-un depozit al grotescului, așa cum ne-a obișnuit ba chiar o face cu destulă imaginație.

În primul rând, organizatorii își iau munca foarte în serios (în fond e vorba de doborârea unui record, în care numărul conteaz㠖 dacă Cassie ajunge să și-o tragă cu 600 de bărbați devine o campioană, dacă și-o trage doar cu 599, rămâne doar o curvă mondială). Astfel că se iau măsuri speciale: bărbații prezenți sunt verificați de boli în prealabil, sexul este exclusiv protejat și toți doritorii să participe la doborârea recordului sunt reținuți în sala de așteptare doar într-o ținută sumară (pentru a evita tentativele de asasinat ale fanaticilor religioși incognito). Sala în care se petrece acțiunea romanului are mai multe în comun cu un cerc al iadului decât cu o anticameră a paradisului: cutiile de prezervative sunt strivite lângă cutiile de covrigei, miroase a obor de vite și a picioare nespălate, a urină și totul e populat de o mare de tatuaje, cicatrici, eczeme și coji. Mai bine de jumătate din cei prezenți sunt actori ratați care speră să ia parte la devorarea unei cât de mici fărâme de celebritate, mai ales că mulți anticipează faptul că protagonista Cassie Wright nu va supraviețui ambiției sale. Evenimentele sunt integrate intr-o punctualitate mecanica: fiecare mascul are dreptul la o durată de timp fixă în care să o penetreze pe Cassie, apoi barbatii sunt scoși, pe rând, pe ușă afară de vigilenta asistentă Sheila (curajoasa cu aere feministe, păzitoare de brute, cea care va pregăti niște surprize de proporții protagoniștilor). În această atmosferă în care pare să troneze anonimatul și biologicul, mirosurile dulcege de colonie și usturoi, câteva din cărnurile încinse capătă individualitate- povestea lui Palahniuk e relatată din patru perspective alternante: cea a Sheilei și a trei dintre cei 600 de bărbați – numărul 137-un actor de mână a doua, rămas fără bani, abuzat în copilărie și nevoit să joace în filme cu homosexuali, numărul 72- un tânăr sensibil care se pretinde a fi copilul lui Cassie și care nu știe dacă e mai bine să i-o tragă mamei lui sau să o salveze și desigur, numărul 600- un veteran al filmelor pentru adulți care are la rândul său o agendă proprie în ceea ce o privește pe Cassie. Pe măsură ce timpul va trece și personajele se vor pregăti pentru intrarea pe platou, dramele mai mărunte sau mai adânci vor ieși la suprafață și vor pregăti un final de proporții pasional și sinistru în același timp (ca în alte romane, Palahniuk rezervă o lovitură de teatru pe măsură).

Așa cum am amintit, scriitorul american își coboară cititorii într-un adevărat infern, acolo unde personajele sale au abandonat orice speranță (cam asta e condiția actorului de filme porno, așa cum remarcă chiar numărul 137) și unde desigur, noțiunea de tabu se topește de la sine (ziarul The Independent remarca faptul că Snuff este într-adevăr un Cernobâl al tabuurilor) iar Palahniuk exploatează din plin acest potențial al universului său narativ (sexul, incestul, homosexualitatea, dezumanizarea sunt ingrediente firești în proza, chiar dacă par înghesuite cu lopata, ca și când autorul ar căuta cu tot dinadisul să redefinească standardele obscenității). Desigur, am putea găsi și ceva profunzimi în acest roman care nu se dă în lături să satirizeze fără perdea circul industriei aparenței (Snuff cuprinde tot felul de mențiuni despre mijloacele folosite de starurile de film pentru a-și păstra aspectul tânăr), obsesia cantității, a competiției, egoismul feroce și goana după popularitate (unii sunt dispuși să se sacrifice în numele popularității în vreme ce alții nu au nicio problemă în a-i sacrifica pe alții în acest sens) etc. Pe de alta parte, Snuff se dovedeste si un inventar original de titluri de filme porno – construite cel mai adesea prin referințe la peliculele consacrate – ex: Coiul lui da Vinci, Flocii mâniei, Să uzi o pasăre cântătoare, Zbor deasupra unui cuib de buci si cate altele. Asadar, cel mai bine e să nu iei foarte în serios romanul lui Palahniuk și să te pregătești pentru o avalanșă umoristică cu pH cât se poate de acid, intr-o atmosfera scabroasa, obscena, devianta, dar construita cu multa imaginatie, fara indoiala.

SNUFF - Chuck Palahniuk- Editura Polirom, 2012

Sever Gulea pentru blog.libris.ro