Iosif (Ioan) Naniescu (1818‑1902), sfantul ierarh pe care de‑acum inainte il cinstim cum se cuvine, ca un chip absolut al blandetilor, era basarabean de origine, nascut acum 200 de ani pe plaiurile Sorocai. Iar faptul ca Sfantul Sinod a purces, luminat de Duhul Sfant, la lucrarea de canonizare a marelui ierarh din scaunul Mitropoliei Iasilor este semnul ca avem nevoie de sfinti, avem nevoie de ierarhi blanzi si smeriti, care sa mangaie si sa calauzeasca norodul, nu sa‑l certe sau sa‑l ignore. Caci daca nu ne mangaie Biserica in aceasta lume, cine s‑o faca?!

 

Nicolae Iorga, cu harul lui neintrecut de portretist, il lasa in amintirea posteritatii pe ierarhul Iosif cu chipul desenat de virtutea blandetilor, cu gene lungi si albe, obrajii supti de viata aspra, ochii vii. Dar, pe langa acest portret expresiv, noi stim ca Sfantul Iosif cel Milostiv, Mitropolit al Moldovei, a fost un suflet sensibil, a vibrat la atingerea harului in chip melodic, a fost o alauta a Duhului Sfant, fiind compozitor haruit si cantaret talentat de muzica bisericeasca.

 

Apelativul de „Milostiv” a strapuns cerurile pana la Tronul Celui Preainalt, uimindu‑i pe ingeri si oameni deopotriva. Iar acest supranume descrie profilul sau sufletesc, dar poate fi si o cheie de intelegere a nevoilor epocii sale in care a trait si lucrat. Caci, dupa moarte, in buzunarele ierarhului‑academician au fost gasiti doar doi lei… E limpede ca acest om a trait bucuria in Hristos asa cum a crezut de cuviinta: in smerenie si saracie desavarsita, facand zilnic milostenie, cu mana lui, sarmanilor din Iasi adunati in jurul catedralei nou construite. Aici se cuvine sa mai adaugam un episod, care vorbeste de la sine: Sfantul Mitropolit Iosif, neprimind ajutor pentru construirea catedralei din Iasi (inceputa de Veniamin Costache si ajunsa o deplorabila ruina), il ameninta pe prim‑ministrul de atunci cu… demisia! Ar fi fost o catastrofa pentru orice guvern plecarea din scaun a acestui ierarh cu o notorietate si o faima de exceptie printre romanii de atunci, asa ca banii… s‑au gasit.

 

Spre bucuria mea, am fost pus in situatia de a fi moderatorul unei seri duhovnicesti dedicate evenimentului canonizarii Mitropolitului Iosif cel Milostiv, in prezenta IPS Teofan. Mi‑am incheiat cuvantul tinut la Iasi astfel:

 

Ce putem spune la finalul unui asemenea regal de comunicare si comuniune cu sfintii nostri dragi? Faptul ca filiatia sfinteniei, gena curatiei sufletesti si trupesti, precum si dorinta de mantuire este prezenta si se lucreaza din om in om, asa cum, bunaoara, intalnirea dintre Iosif si Calinic (sfantul nostru drag de la Cernica), doi sfinti uriasi, a fost determinanta pentru cel dintai. Sa poti privi un sfant in ochi, sa vezi acolo oglindita speranta edenica, sa constati «intru clipeala ochiului» ca promisiunea Cerului e ceva concret reprezinta enorm de mult. De aceea, atunci cand prin manastirile si bisericile noastre vedem cu ochii sufletului sfintenia, sa nu o ocolim sfiosi, ci sa ne ducem glont spre ea! Raiul promis se ia cateodata cu japca, cu dorinta fierbinte de a fi acolo sus, cu sfinti cei din veac care au bineplacut lui Dumnezeu. Iosif cel Milostiv a fost unul dintre acesti atleti ai mantuirii aici, pe pamant, printre oameni. Insa tinta lui a fost Cerul, de acolo parca a venit si acolo s‑a intors. Dar nu s‑a intors cu mana goala, ci cu puzderie de suflete, adunate in cosul de roade bune. Academicianul sarman, falit, a plecat de aici cu bratele doldora de suflete, si asta este lucrarea lui scrisa in marea Carte a Vietii. Un academician al saraciei, un venerabil al smereniei, un veteran al faptei bune…! - Razvan Bucuroiu