EDITORIAL – PROIECT DE TARA AVEM?

La intrebarea frontala a Preasfintitului Ambrozie daca Romania mai are proiect de tara, am raspuns categoric: „Nu avem proiect de tara, nu mai avem din 2007, anul integrarii noastre in Uniunea Europeana. De atunci a ramas o gaura neagra, un intuneric ambulant pluteste peste birourile administratiei centrale si locale, peste mesele de lucru ale strategilor guvernamentali, peste calculatoarele sociologilor, politologilor si formatorilor de opinie. De fapt, peste mintile romanilor. Nu mai avem nimic de facut cu si in propria noastra tara…”.

Oare am dreptate? Chiar nu mai avem nimic de facut cu „eterna si fascinanta Romanie”? S­-a stins oare total lumina ideilor pline de viata, a entuziasmului neconditionat? Oare atata scandal fara limite si frustrare colectiva majora cat au clocit televiziunile „de stiri”, alaturi de mediul virtual, ne­-au pus definitiv pe cric? Ne e deja sila unii de altii, nu mai putem lucra impreuna proiecte mari? Unde va duce aceasta enorma fractura, aceasta uriasa dezbinare bazata pe neincredere si dispret?

Un proiect de tara tot cred ca s-ar mai putea gasi: sprijinirea, cu toate fortele si resursele statului, a familiei. Si cand spun familie, nu spun si „traditionala”, pentru ca asa ceva nu exista, e o inventie. Exista doar familie, si atat. Sa nu cadem in ispita necuvintelor si sa credem ca pentru noi, crestinii, poate exista si o alta forma de alcatuire familiala, „lasata de Sus”. Si acesta poate fi proiectul de tara: refacerea familiei ca baza de diversitate genetica si spor natural, de crestere economica, de stabilitate sociala si de echilibru emotional. Familia este „amortizorul” tuturor socurilor, al tuturor crizelor prin care trec indivizii in particular, si societatile, in general. Fara acest amortizor, in absenta acestui refugiu, oamenii incoltiti, defavorizati nu mai au unde sa se duca. Poate cu exceptia formelor de solidaritate impersonala ale statului (institutii de caritate etc.), a drogurilor sau a balamucului. Familia, prin enzimele ei foarte variate, regleaza metabolismul societal si personal mai bine ca orice program facut din varful pixului.

Asta ne trebuie, in anul Centenarului si al sarbatoririi unitatii nationale: uniti pentru familia romaneasca, prin toate formele de ajutor sau sprijin pe care statul roman le poate acorda. Inclusiv celor plecati la munca in strainatate si ale caror familii traiesc o drama transfrontaliera. Un soi de Famille sans frontieres, acest program trebuie sa ia fiinta si sa functioneze in Romania si in diaspora, unde se nasc mai multi copii decat in tara-­mama. Ce credeti, nu e un proiect suficient de bun pentru tara noastra?

Exodul a avut loc, defrisarea umana s­-a produs in Romania, acum haideti sa reparam ceea ce am stricat!