Daca am invatat ceva de la sfinti e ca fiecare dintre noi poate sa cada oricat de jos, dupa cum poate sa urce oricat de mult in sus. Si ca, pe cat de onorabili ne simtim, buni crestini ori buni cetateni, pe atat de rai putem sa devenim. Da, cu fariseul ne putem identifica, ca el de rau ne gandim ca putem sa ajungem. Si cu gandul acesta „smerit” plecam acasa de la biserica si ne culcam pe o ureche. uitam ca intotdeauna exista pe grila noastra existentiala sute de anti-modele, oameni pe care ii dispretuim din adancul sufletului si cu care – suntem absolut siguri! – nu ne-am putea asemana in veac si nici macar compara. Pe „fariseii” acestia ii trecem cu vederea din pocainta noastra, sunt mult prea jos pentru noi – criminali precum Stalin, bestii precum Turcanu, prigonitori ai Bisericii precum Diocletian, ucigasi de copii de ieri, precum Irod, pedofilii, violatorii si teroristii de astazi, iar lista poate continua cu exemple mult mai benigne, precum politicienii corupti de dupa 1989. Undeva, in adancul sufletului, ne spunem ca fariseul din Evanghelie: „Doamne, eu sigur nu sunt si Iti multumesc ca nici nu pot sa ajung vreodata ca unul dintre aceste animale, ca oameni nu le pot spune!” In realitate, oricat de bine ne-am purta, ruga, posti, ajuta aproapele, nu facem, de fapt, nimic de la noi. harul dumnezeiesc este cel care ne tine, iar fara el, in anumite conditii extreme, da, putem cobori oricat in jos. Desi ne place sa privim la rai, purtam cu noi si jaratecul gheenei. Ne place sau nu, in sine, fara Dumnezeu, nu suntem nimic. Chiar in clipa cand ne socotim mai presus decat cei mai josnici oameni, mai altfel, mai buni, mai cumsecade, in secunda aceea de incredere in pojghita subtire de umanitate care ne imbraca nesigur instinctele de fiara, cascam in noi o mica portita luciferica si incepem sa ne asemanam lor. Nu va amagiti – daca imparatia cerurilor este doar la un gand distanta, tot asa este si iadul…