„Mama l-a cunoscut pe tata in deportare iar eu sunt fructul iubirii lor...

Despre deportare cum ar trebui sa se scrie? Eu am trei nepoti. si cand le spun cum m-am nascut, unde si cum s-au cunoscut bunicii lor, parintii mei adica, ei spun „asta nu se poate!”. stiu ca a fost asa, stiu ca nu mint, dar nu le vine sa creada ca au fost posibile asemenea lucruri. Dar nu se poate scrie istoria nici asa cum s-a scris. Unde natiunea rusa e cea buna, iar cea germana cea rea. De fapt, Stalin a omorat in lagarele lui de concentrare mai multi oameni decat a omorat Hitler. Nici astia  n-au fost sfinti. Deportarea n-a fost o poveste. Deportarea a fost de azi pe maine. Oamenii au murit de foame, au murit de sete, au murit de boli... Oameni nevinovati. svabii din Banat n-au vrut razboi. De aici i-au luat si au format Divizia „Prinz Eugen”.Pentru faptele omului politic – ca-l cheama Stalin sau ca-l cheama Hitler – sufera omul de rand. Stefan Mlynarzek (Germania)

 

Oamenii de poveste

Aceste persoane au ramas cu rani adanci in suflet. Mai sunt putini, timpul ii macina pe toti, pe rand. Dar vor ramane mereu oamenii de poveste din sufletul celor care le-au ascultat istoria. Sunt persoane cu traume coplesitoare aduse inca din adolescenta si prezente toata viata care te fac sa vezi lumea cu alti ochi si te lasa sa lacrimezi la amintirea lor abia exprimata in cuvinte. Fara sa mai ai prea multe de spus la astfel de relatari adaugam ca „trebuia sa o faca cineva si pe asta!” Anamaria Merce (Romania)
 
Valurile deportarii in arhivele istorice

Memoria deportarii etnicilor germani din Romania in Uniunea Sovieticaa fost conservatacu predilec?ie la nivelul comunita?ii. Dupa1990, forumurile locale ale germanilor din Romania, dar ?i asocia?iile din Germania, au editat unele volume con?inand amintiri ale deporta?ilor. Mai pu?in tratata in istoriografia de limbaromana, tema poate fi reevaluata astazi, cu ajutorul documentelor pastrate in mai multe fonduri arhivistice. In anii 1944-1945, ca forma de repara?ii de razboi, deciden?ii sovietici au deportat in Donbas si in Urali germani din URSS, Romania, Cehoslovacia, Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria. In ciuda protestelor Guvernului Radescu, masura s-a aplicat deci ?i in Romania, in lunile ianuarie-februarie 1945. Aproximativ 70.000 de sasi si svabi din Transilvania, respectiv Banat, au fost obliga?i sa munceasca in condi?ii inumane, fara ingrijire sanitara, prost hrani?i si imbraca?i, in mine de carbune si cariere de piatra, in colhozuri si in construc?ii.

Germanii din URSS, primii deporta?i

Calvarul etnicilor germani din centrul si estul Europei a fost anun?at de masurile luate in Uniunea Sovietica, imediat dupa declansarea campaniei din est, din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. La 28 august 1941 – ca masura preventiva si nu punitiva, dupa cum se preciza – sovieticii au adoptat un decret prin care popula?ia germana din U.R.S.S., aproximativ 1,2 milioane de indivizi, a fost stramutata in Siberia si in Kazahstan. Conform decretului, deporta?ii aveau dreptul sa ia cu ei bunuri in greutate de maximum 200 kilograme, respectiv 1 tona de familie. In fiecare tren trebuia rezervat un vagon separat pentru echipa medicala, alcatuita dintr-un medic si doua surori. In realitate, aceste prevederi nu s-au respectat. Germanii au avut cel mult doua ore la dispozi?ie pentru a strange haine si alimente de stricta necesitate. Celor mai mul?i li s-a refuzat sa ia provizii pentru o luna de zile. Din surghiunul la care i-a obligat statul sovietic, ei s-au intors in mai multe valuri, pana in 13 decembrie 1955. Spre finele conflagra?iei mondiale, s-a desfasurat al doilea val al deportarii etnicilor germani originari din Uniunea Sovietica. Victime au fost cei stramuta?i in vest de autorita?ile celui de-al Treilea Reich. Ei au fost repatria?i impotriva voin?ei lor, si au fost folosi?i la munca for?ata. In aceasta situa?ie s-au aflat 203.706 germani sovietici, interna?i in lagare si colonii speciale in perioada septembrie-decembrie 1945.

Simultan, au fost deporta?i etnici germani din ?arile est-europene intrate in sfera de influen?a a Armatei Rosii, ceea ce conteaza drept al treilea val de deportari. Inca din 1943, in Uniunea Sovietica se vehicula ideea folosirii germanilor la reconstruc?ia economicaa U.R.S.S., ca forma de recompensa pentru distrugerile cauzate prin invazia nazista. Profesorul Eugen Samuilovici Varga, economist marxist de origine maghiara, seful unui institut de politici economice moscovit, a lansat printre primii aceasta ipoteza. Cereri asemanatoare s-au formulat si in alte state afectate de razboiul declansat de Adolf Hitler, precum Fran?a, Belgia si Olanda. Chiar si in Extremul Orient, in China si in Coreea, au existat voci care au cerut folosirea japonezilor la reconstruc?ia economica.

La 9 octombrie 1943, Maxim Maximovici Litvinov, adjunctul Comisarului Poporului pentru Externe, in nota intitulata „Rela?iile cu Germania si alte ?ari inamice din Europa”, a amintit posibilitatea despaguburilor de razboi din partea Germaniei prin folosirea la repara?ii a popula?iei germane. Propunerea sovietica a fost reluata pe canale diplomatice, prin Ivan Mihailovici Maisky, ambasadorul sovietic in Marea Britanie, in luna octombrie 1944.

Din momentul in care solda?ii rusi au patruns in Balcani, au aparut si parghiile transpunerii in practica a acestei decizii. La 23 august 1944, Romania a intors armele impotriva statelor Axei, rasturnand de la putere pe Maresalul Ion Antonescu. Abia in noaptea de 12/13 septembrie 1944 s-a semnat armisti?iul intre Romania si Puterile Aliate, prin care a incetat starea de razboi intre cele doua par?i. Conform conven?iei semnate cu acel prilej, prin art. 18, s-a infiin?at Comisia Aliata de Control (C.A.C.), aflata sub ordinele Inaltului Comandament Sovietic. In perioada urmatoare, aceasta institu?ie a avut un rol foarte important in afacerile militare si politice ale statului roman.

In toamna anului 1944, dupace trupele Armatei Rosii au patruns in Transilvania si in Banat, germanii au fost impar?i?i in mai multe categorii, in func?ie de activitatea politica din trecut. Membrii organiza?iilor militare germane (Waffen SS, Organiza?ia „Todt”) au fost trimisi in lagare de prizonieri, iar cei lipsi?i de activitate politica si militara au fost intrebuin?a?i la „munca de folos obstesc”: saparea transeelor, dezafectarea unor loca?ii, in transporturi, la munci agricole, pentru repararea si construirea drumurilor, soselelor si a cailor ferate s.a. Din cauza grelelor condi?ii de lucru, mul?i dintre ei s-au imbolnavit. „Dar ceea ce este mai grav este imprejurarea ca familiile acestor concentra?i pentru munca in folosul statului au fost expusi celor mai grele priva?iuni si chiar mizeriei, fiindca statul n-a retribuit munca lor”, se precizeaza intr-un memoriu redactat de conducerea comunita?ii germane.

Iugoslavia, Ungaria, Romania

In jur de 13.000 germani din Iugoslavia au fost deporta?i in Uniunea Sovietica inca din lunile octombrie-noiembrie 1944. Romania a inceput deportarile abia in ianuarie 1945. In Conven?ia de Armisti?iu incheiata la 12 septembrie 1944, nu era men?ionata nici o masura punitiva fa?a de germani, desi, in epoca au existat zvonuri ca deportarea era prevazuta intr-o clauza secreta.

In 16 decembrie 1944, Comitetul de Stat pentru Aparare sovietic a emis Ordinul nr. 7.161, prin care urmau sa fie deporta?i barba?ii cu varste cuprinse intre 17 si 45 ani, respectiv femeile cu varste cuprinse intre 18 si 30 ani, de origine germana, din mai multe ?ari est si central europene: Romania, Iugoslavia, Ungaria, Bulgaria si Cehoslovacia.

Cererea sovieticilor referitoare la popula?ia germana apta de munca a surprins autorita?ile romane. Amanunte despre reac?ia guvernului Nicolae Radescu de?inem din coresponden?a diploma?ilor americani acredita?i la Bucuresti. La 4 ianuarie 1945, Burton Berry, trimisul Statelor Unite ale Americii in Romania, a adresat o telegrama Secretarului de Stat, la Washington. El scria ca, in urma cu o zi, ministrul roman al Afacerilor Externe, Constantin Visoianu, greatly disturbed (profund socat/ravasit, n.a.) primise o solicitare din partea generalului rus Vladislav Petrovici Vinogradov, vicepresedintele C.A.C. In mod imperativ, Guvernului roman i se cerea intocmirea, pana la 15 ianuarie 1945, a listelor cu ceta?enii de origine germana, in scopul trimiterii acestora in Uniunea Sovietica. Pentru transport, Vinogradov cerea 5.000 de vagoane. In telegrama sa, Berry nota ca executivul roman protestase impotriva acestei solicitari, care nu era prevazuta in Conven?ia de Armisti?iu. La 4 ianuarie 1945, insusi Nicolae Radescu, presedintele Consiliului de Ministri, printr-un mesaj personal, a confirmat lui Berry cele intamplate. Ini?ial, Guvernul roman s-a opus acestei masuri dure, invocand trei argumente: de naturaeconomica(importan?a elementului sas si svabesc pentru economia romaneasca), umanitarasi legala(nu era prevazuta in Conven?ia de Armisti?iu).

La 6 ianuarie 1945, Comisia Aliata de Control a adoptat Ordinul nr. 031, inaintat guvernului Romaniei, prin care se cerea mobilizarea la muncaa popula?iei germane (barba?ii intre 17 si 45 ani si femeile intre 18 si 30 ani). O singuraexcep?ie se admitea, pentru mamele care aveau in ingrijire copii de pana la un an.

Proteste formale

In aceasta perioada, liderii comunita?ii germane, Hans Otto Roth si Rudolf Brandsch, si I. Constantinescu, presedintele Societa?ii Na?ionale de Crucea Rosie, au presat guvernul sarefuze executarea acestei masuri. In 13, respectiv 15 ianuarie 1945, insusi prim-ministrul Romaniei, gen. Nicolae Radescu a remis gen. Vinogradov douanote de protest. Inaltul demnitar roman a reluat argumentele sale: „Acesti lucratori, al cator numar se mai ridica astazi la o jumatate de milion, se afla stabili?i in ?ara de vreme indelungata (7 veacuri pentru cei din Transilvania, 2 veacuri pentru cei din Banat), ca ei se afla prin aceasta atat de integra?i in complexul de via?a al neamului romanesc incat alcatuiesc o adevarata parte organica a acestuia si ca, in consecin?a, smulgerea lor, fie si vremelnica, din mediul lor firesc, ar aduce in toate ramurile de activitate a ?arii (aparat de stat, armata, industrie, comer?, banci, agricultura etc.) o grava si adesea ireparabila perturba?iune”. Datorita interven?iilor lui Radescu, au fost exceptate, de la aplicarea ordinului cateva categorii de popula?ie precum muncitorii industriali califica?i, femeile germane casatorite cu romani, calugarii si calugari?ele, cei inap?i pentru munca fizica. In realitate, nici aceste excep?ii nu au fost respectate in totalitate.

Se pare ca primele deportari au inceput la 10 ianuarie 1945, la Bucuresti, de unde au fost ridicate 2.000 de persoane. A doua zi, doar „Viitorul”, ziarul Partidului Na?ional Liberal (PNL), a publicat un editorial pe aceasta tema. De altfel, cu o zi in urma, Dinu Bratianu, presedintele PNL, protestase impotriva deciziei, pe care o cataloga drept o „discriminare rasiala”.

Opera?iunile s-au desfasurat conform recomandarii C.A.C. In fiecare resedin?ade jude?, un ofi?er sovietic, sprijinit de Poli?ie si de autorita?ile de stat, coordona misiunea colectarii persoanelor. Etnicii germani erau preda?i Legiunii de Jandarmi si condusi la locurile de adunare (scoli, camine culturale, licee) din orase si comune mari, in apropierea carora erau amplasate sta?ii de cale ferata. sefii organelor locale de jude? si poli?istii intocmeau tabele nominale pe localita?i, care erau trimise apoi Subsecretariatului de Stat al Poli?iei, in cate doua exemplare, prin D.G.P. Conform directivelor, fiecare persoana putea lua cu ea maximum 200 kg de bunuri, constand in haine, lenjerie, veselasi alimente pentru 15 zile.

Sub paza stricta, germanii au fost transporta?i cu camioane si caru?e la garniturile de tren. Au fost urca?i in vagoane de transportat animale, in grupuri de pana la 30 de persoane. Pe diverse rute, deporta?ii au fost expedia?i in Uniunea Sovietica, dupa calatorii ce au durat intre doua si patru saptamani, func?ie de lagarul-destina?ie. La grani?a dintre Romania ?i URSS, deporta?ii au fost transborda?i in alte vagoane, adaptate cailor ferate rusesti cu ecartament larg....

 Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Razvan Mihai, Ilarion Tiu