Magnatii. Cum au inventat Andrew Carnegie, John D. Rockefeller, Jay Gould si J.P. Morgan supereconomia americana

Oamenii care si-au pus amprenta asupra economiei ce a influentat decisiv soarta lumii

Economia americana moderna este creatia a patru oameni: Andrew Carnegie, John D. Rockefeller, Jay Gould si J.P. Morgan. Ei au fost gigantii epocii de aur, un moment de dezvoltare fera precedent care a facut din America cea mai bogata, mai inovatoare si mai productiva tara a planetei. Charles R. Morris ii readuce la viata pe magnatul otelului Carnegie, regele petrolului Rockefeller si vrajitorul cailor ferate Gould, cei obsedati de progres, experimentare si viteze, precum si pe finantistul Morgan, omul de afaceri gentleman, care a luptat pentru o incredere globala in afacerile americane. Magnatii este incredibila poveste a oamenilor hotarati care au cladit economia americana, creand un colos industrial - si o intreaga tara de consumatori din clasa de mijloc.

Magnatii aveau ceea ce astazi le lipseste adesea managerilor: imaginatie si determinarea de a rasturna obstacolele conventionale impotriva dezvoltarii. - Harvard Business Review

Traducere din limba engleza de Marius Chitosca.


Fragment din cartea "Magnatii" de Charles R. Morris:

"Functionarea masinariei
Cateva lucruri sunt demne de mentionat despre Rockefeller ca manager, intrucat are reputatia de a fi nu doar primul mare director executiv corporatist, ci totodata unul dintre cei mai mari care au existat vreodata. El a avut talentul rarisim de a se adapta la fiecare etapa noua de crestere a companiei Standard. A profitat, in anii 1860, de oportunitatea initiala din domeniul petrolului, dovedind o viziune si o energie antreprenoriale extraordinare; el a parut sa vada mereu pajistile viitorului si s-a straduit neobosit sa aduca Standard in fruntea turmei, ajustand rapid tacticile la fiecare cotitura brusca a drumului. Dupa ce a consolidat Cleveland, a demonstrat o capacitate la fel de mare de conducere a ceea ce a reprezentat o intreprindere foarte mare pentru epoca ei. A reusit sa delege bine, dar sa mentina totodata un contact strans cu operatiunile. Chiar cand operatiunile din Cleveland au crescut pana la a ingloba cateva mii de muncitori, se crede ca el ii stia pe nume pe cei mai multi dintre ei. Si a facut toate acestea in timp ce si-a extins agresiv raza cuceririlor strategice. (...)
Daca ar fi sa alegem pe cineva care sa personifice imaginea lui William Dean Howell ca inginer din inima motorului Corliss — punand din cand in cand ziarul jos pentru a unge „vreun loc iritat al masinariei gigantice cu o picatura de ulei" acel cineva ar fi Rockefeller. Ambitia lui Carnegie de a ajunge in varful industriei de otel pare aproape hormonala — energie nestavilita, agresivitate si o ambitie canalizata in mod oportun in ceva constructiv. Ambitia lui Rockefeller pare in mult mai mare masura o chestiune de inteligenta pura ce cauta sa atinga o scara de eleganta si de ordine tot mai mare. Carnegie a fortat lucrurile si i-a batut la cap pe ceilalti, asmutind fara rusine directorii executivi unul impotriva altuia, si si-a zdrobit prea des cei mai buni colaboratori, asa cum a fost cazul lui Henry Frick. Stilul de management al lui Rockefeller, dimpotriva, a fost unul silentios si rezonabil, chiar daca, spre deosebire de Carnegie, el nu a detinut niciodata o cota majora de actiuni in cadrul Standard. Daca a avut ultimul cuvant, asta s-a intamplat pentru ca directorii lui executivi foarte talentati au crezut in inima lor ca el era mai destept decat toti ceilalti. A apelat mereu la cei mai capabili directori executivi pe care i-a putut gasi, le-a oferit suficienta libertate si sprijin, si i-a mentinut intr-o relatie stransa cu el pentru tot restul carierei lor. Pentru o companie atat de agresiva si acaparatoare, lipsa relativa a razbunarilor in bataliile de preluare a companiilor si disponibilitatea de aduce fosti dusmani in cadrul firmei reprezinta o dovada in plus a nivelului de inteligenta foarte ridicat de la centrul companiei. Stilul lui Rockefeller nu era acela de a distruge barbatii si companiile bune, ci de a-i inrola in sprijinul cauzei lui. Prin 1895, cand Rockefeller s-a retras din rolul de management activ, Archbold, din regiunea petroliera, i-a succedat ca presedinte, in vreme ce Rogers, de la rafinariile Pratt, devenit vicepresedinte.
Per ansamblu a fost o performanta extraordinara."