„De sub aceste texte lehamesite si la capatul unei biografii angajate in metafora decrepitudinii apare, aproape riguros, la Ioan Moldovan, semnul unui sacrificiu. Intre vechile sale exercitii de transparenta si actualul tratat de agonie, chiar daca substanta vitala e declinanta, asociindu-si in aceasta panta, ca agent agravant, si malitia scripturala, exista o linie de perseverenta care promoveaza idealitatea lumii in contrast suav cu delabrarea ei.” (Al. Cistelecan)

„Arsa si calcata-n picioare, prefacuta-n cenusa pe „cimpul cu fluieraturi dezamagite”, servita cu aplomb la „praznicul infernal”, poezia regenereaza, creste ca o iarba pe un teren ce parea pentru totdeauna sterp. Senzatia declinului apare invinsa de cea a plinului expresiv. Marcat de o intensitate aparent dezabuzata si de un cinism suav, Ioan Moldovan e neindoios unul dintre cei mai importanti poeti ai bogatei serii lirice optzeciste.” (Gheorghe Grigurcu)