In timp, capodopera lui F. Scott Fitzgerald, Marele Gatsby (The Great Gatsby), publicata pe 10 aprilie 1925, a castigat in valoare: considerata initial o carte spectaculara despre „generatia pierduta", astazi ocupa locul al doilea, dupa Ulise de James Joyce, pe lista celor mai bune romane ale secolului XX alcatuita de publicatia New York Times. S-a bucurat de sase ecranizari.

„Odata cu noul meu roman m-am cufundat cu totul intr-o opera de creatie pura [...], in imaginarea neintrerupta a unei lumi reale si totusi stralucitoare.“ (F. Scott Fitzgerald, in scrisoarea catre editorul Maxwell Perkins, cca 10 aprilie 1924)

„Jay Gatsby, un simbol al povestii americane de succes, vrea sa recupereze trecutul si paradisul pe care le asociaza cu prima lui iubire, Daisy Buchanan. Este amagit de un vis care se dovedeste nedemn de el, iar Fitzgerald inalta caderea lui Gatsby la nivelul unui mit american esential. Romanul se incheie cu unul dintre cele mai sugestive pasaje lirice din literatura: «Gatsby crezuse pana la urma in luminita aceea verzuie, intr-un viitor frematator, care se indeparteaza insa cu fiece an in fata noastra. Ne-a scapat o data, dar ce importanta are... maine o sa fugim mai repede, ne vom intinde bratele mai departe... si tot asa, pana intr-o dimineata... si tot asa, trecem de la o zi la alta, barci impinse de curent, impinse fara incetare, tot mai inapoi, in trecut». In Marele Gatsby, Fitzgerald realizeaza ceea ce nu va mai face in toata cariera sa ulterioara: o satira a moravurilor contemporane care contine adevarurile – personale si sociale – cele mai profunde. Daca subiectul predilect al lui Hemingway este razboiul, al lui Fitzgerald este Visul american si tradarea acestuia, subiect care face conexiunea intre viata privata a scriitorului, cariera lui si cartile sale intr-un intreg tematic. Fitzgerald ramane principalul cronicar al puterii seducatoare a bogatiei si faimei. Nici un alt scriitor american nu s-a pozitionat asemenea lui – chiar in adancul sufletului american.“ (Daniel S. Burt)

„Cred ca romanul este o minune.“ (Maxwell Perkins, in scrisoarea catre F. Scott Fitzgerald din 14 noiembrie 1924)

„L-am citit insa de trei ori. Nu sunt catusi de putin influentat de comentariul dumneavoastra despre mine cand afirm ca m-a interesat si m-a miscat mai mult decat orice nou roman, fie englez sau american, pe care l-am parcurs de cativa ani buni. Cand voi avea timp mi-ar placea sa va scriu mai pe larg si sa va spun exact de ce cred ca este o carte atat de remarcabila. De fapt, cred ca este primul pas inainte pe care l-a facut proza americana de la Henry James incoace.“ (T.S. Eliot, in scrisoarea catre F. Scott Fitzgerald din 31 decembrie 1925)

FRANCIS SCOTT FITZGERALD s-a nascut in St. Paul, Minnesota, la 24 septembrie 1896. A urmat Princeton University, in 1917 intrand in armata, iar dupa demobilizare s-a mutat la New York. Publicat in 1920, primul sau roman, Dincoace de Paradis (This Side of Paradise), s-a bucurat imediat de o mare popularitate, urmat, in 1922, de Cei frumosi si blestemati (The Beautiful and Damned). In 1920 s-a casatorit cu Zelda Sayre (1900–1948), iar cuplul, al carui unic copil, Frances Scott „Scottie" Fitzgerald, scriitoare si ziarista, se naste in 1921, a locuit cand la Paris sau New York, cand pe Riviera franceza, devenind parte a cercului de emigranti americani care ii includea pe Gertrude Stein, Ernest Hemingway si John Dos Passos. In 1925 lui Fitzgerald i-a aparut capodopera Marele Gatsby (The Great Gatsby), care nu a avut succes decat dupa moartea sa. Tensiunile din cuplu s-au accentuat pe parcurs, din cauza alcoolismului scriitorului si a problemelor psihice ale Zeldei, care, din 1930, a fost internata in diferite sanatorii, reusind totusi sa scrie romanul semi-autobiografic Save Me the Waltz, publicat in 1932. La sfarsitul anilor '20, Fitzgerald a inceput sa lucreze la al doilea mare roman al sau, Blandetea noptii (Tender Is the Night), aparut in anul 1934, care transfigureaza dezastrul mariajului cu Zelda. Fiind intr-o constanta lipsa de bani, a publicat masiv povestiri comerciale in diferite reviste. In 1937 s-a mutat la Hollywood, unde, uitat de lumea literara, a scris scenarii de film. In urma unui infarct, a murit la 21 decembrie 1940, lasand neterminat romanul Dragostea ultimului magnat (The Last Tycoon), aparut in 1941. Fitzgerald este autorul mai multor volume de povestiri, printre care Tales of the Jazz Age (1922), All the Sad Young Men (1926), Babylon Revisited and Other Stories (1960). A mai scris volumul autobiografic The Crack-Up (1945) si eseuri. A intretinut o vasta corespondenta publicata postum. Opera lui Fitzgerald este emblematica pentru asa-numita epoca a jazzului din anii '20, despre generatia sa scriitorul afirmand ca „a crescut ca sa descopere ca toti zeii sunt morti, toate razboaiele incheiate si orice credinta in oameni zdruncinata".