In toiul noptii, micuta Sophie este insfacata din pat de un urias care i se prezinta astfel: „Eu este singurul urias cumsecade si zapacit din tot Taramul Uriasilor. Eu este Marele Urias Prietenos. Eu este MUP.“ Ba mai mult, Sophie afla ca MUP are o indeletnicire nobila si misterioasa: colectioneaza vise pe care le sufla in urechile copiilor adormiti.

In scurt timp, puterile lui MUP vor fi puse la incercare, iar Sophie si noul ei prieten isi propun sa-i opreasca pe uriasii mancatori de oameni, intr-o indrazneata misiune la care participa insasi regina Angliei. ,
    Fragment din volumul "Marele urias prietenos" de Roald Dahl:

    “CAPITOLUL XI Calatorie spre Taramul Viselor

    Dupa ce trasnita petrecere cu sifoclabucel lua sfarsit, Sophie se aseza din nou pe masa enorma.
    — Tu se simte mai bine acum? intreba Marele Urias Prietenos.
    — Mult mai bine, multumesc, raspunse Sophie.
    — De fiecare data cand eu se simte un pic betesit, spuse el, cateva induscaleli bune de sifoclabucel mereu ma face sa ma fericesc la loc.
    — Trebuie sa recunosc ca e o experienta, nu glumal zise Sophie.
    — E zmeurabilos, zise MUP. E gloriumtoriu!
    Se intoarse cu spatele, cobori cu pasi mari in pestera si lua plasa de prins vise.
    — Eu galopeste acum, zise el, sa mai prind niste vise hopa-flatarete pentru colectia mea. Eu face asta in fiecare zi, fara exceptie. Tu doreste sa vina cu mine?
    — Nu, multumesc! spuse Sophie. In niciun caz, cu toti uriasii aceia la panda afara!
    — Dar eu te chiteste cu grija in buzunarul vestei mele, zise el, asa nimeni nu te va vedea.
    Inainte ca Sophie sa poata protesta, uriasul o ridica de pe masa si o vari, in buzunar. Era loc din belsug acolo.
    — Tu doreste cumva o gaurica prin care sa poata privi afara? o intreba el.
    — Este deja una aici, raspunse fetita.
    Gasise o gaura in buzunar, iar cand isi puse ochiul in dreptul ei, reusi sa vada foarte clar. Il vazu pe urias aplecandu-se si umplandu-si valiza cu borcane goale de sticla. Inchise capacul, isi lua valiza intr-o mana, lua parul cu plasa de vise in cealalta si porni hotarat spre gura pesterii.
    De cum se vazu afara, MUP o lua la picior prin pustietatea aceea galbuie si dogoratoare, unde nu erau decat stanci albastre si copaci uscati si unde stateau la panda toti ceilalti uriasi. Ghemuita bine in buzunarul vestei de piele, Sophie nu-si dezlipea ochii de gaurica. Vazu un grup de uriasi aflat la aproape trei sute de metri departare.
    — Tine-ti respiratiile! ii sopti MUP. Tine-ti pumnalele stranse! La drum cu noi! Noi va trece exact pe langa toti uriasii! Tu il vede pe uriasul cela zdravan, cel care este mai aproape de noi?
    — Il vad, ii raspunse Sophie in soapta, dardaind de frica.
    — Acela e cel mai ingrozitor dintre toti. Si cel mai mare dintre toti. El e Carnibalul.”