Intotdeauna au existat mai multe avangarde (etape, valuri, varste...), in ciuda cercetatorilor de a pune sub semnul unui singular o manifestare in cele din urma complexa.
Va fi deci vorba despre avangarde artistice si literare, abordate in special dincolo de granita, artificiala, a lui 1947, tacit acceptata in campul dezbaterilor de la noi drept data-limita pentru fenomen. Iar primatul textului, consecvent aplicat literaturii avangardiste, este acum concurat de o serie de analize despre vizual si auditiv, aceste „marginalia” din studiile si editiile critice.
Fragment din cartea "Marginaliile avangardelor" de Dan Gulea
"Sensul militar
Dar sensul militar, respectiv politic al termenului sunt preexistente sensului cultural, utilizat, in imprejurarile analizate mai sus, de tanarul latinist Eminescu. Astfel, sensurile la care s-a ajuns probeaza o cariera ampla a termenului de avangarda, de-a lungul secolului al XIX-lea; se distinge un sens militar (cel mai bine ilustrat), unul politic si, in fine, unul cultural - din articolul lui Eminescu. Pana la acesta din urma au fost insa mai multe acumulari.
Din punct de vedere cronologic, prima atestare este in Tiganiada (1800-1812), prima varianta, publicata in 1877; Budai-Deleanu aminteste de „armata tiganilor" si de a sa „avartgarda spaimantata", care era la cules de bureti in momentul in care se ivesc inamicii. Contextul este oleaca haios, mai ales daca adaugam si apostrofa Capitanului Alazonios (=Laudarosul), din subsol, care explica termenul: „Dar' de-acea ma mir, pentru ce avangarda (adeca straja de nainte) mersese dupa bureti, cand ea trebuiea sa stee in loc si sa pazasca!" Opinii divergente deci: avangarda poate profita de o ocazie (de pilda, ciupercile) sau trebuie sa stea cantonata pentru a pazi. Simplitian intervine si el in polemica, vorbind despre „avangardele noastre": „Nu este de mirat, deaca vom socoti ca avangarda tiganeasca nu-i ca celelalte a ostenilor reguluite (regulate), ci liganeasca! Si doara le era foame, iar' foamea n-are lege. Dar cauta si la avangardele noastre ce fac cateodata."
Aceste doua ocurente, din Tiganiada si din Hronica Romanilor, chiar daca pot fi datate in aproximativ primul deceniu al secolului al XIX-lea, au fost publicate mult mai tarziu: Sincai in 1853-1854, Budai-Deleanu in 1877. Prima atestare a sensului militar publicata in vremea ei este o traducere a lui Negruzzi din Dumas (1838), un text despre o confruntare a ostilor imparatului Albert cu confederatii helveti, la inceputul secolului XIV."