„Sunt fericit doar cand ma gandesc la renuntare si ma pregatesc pentru ea. Restul e amaraciune si zbucium.
Sa renunti nu-i lucru usor. Totusi, ajunge sa aspiri la renuntare ca sa te simti deja mai impacat. Sa aspiri la ea? Pana si simplul fapt de-a te gandi la ea iti da iluzia ca esti altul, iar aceasta iluzie este o victorie, cea mai magulitoare, dar si cea mai amagitoare.“ (CIORAN)
Fragment din carte:

"Cand ai iesit din cercul de erori si iluzii inlauntrul caruia se desfasoara faptele, iti este aproape imposibil sa iei o pozitie. E necesar un minimum de nerozie pentru orice, pentru a afirma si chiar pentru a nega.

Ca sa intrezaresti esentialul trebuie sa nu practici nici o meserie. Sa stai toata ziua lungit — si sa gemi...
 
Tot ce ma pune in dezacord cu lumea imi este consubstantial. Foarte putin am invatat din experienta. Deceptiile mele mi-au luat-o mereu inainte.

E o placere incontestabila sa stii ca tot ce faci nu are nici o baza reala, ca e totuna sa savarsesti o fapta ori sa n-o savarsesti. Nu-i mai putin adevarat ca in gesturile noastre cotidiene ajungem la un compromis cu Vacuitatea, adica, rand pe rand iar uneori in acelasi timp, consideram aceasta lume si reala, si ireala. Amestecam astfel adevaruri pure si adevaruri sordide, iar aceasta mixtura, umilire a cugetului, este revansa vietii.

Nu durerile violente lasa urme in noi, ci durerile inabusite, staruitoare, suportabile, care fac parte din rutina noastra cotidiana si care ne macina la fel de constiincios ca si Timpul.

Nu putem asista mai mult de un sfert de ceas la disperarea altuia fara sa ne pierdem rabdarea.

Prietenia nu prezinta interes si nu are forta decat atunci cand suntem tineri. In ce-l priveste pe omul in varsta, e clar ca mai mult decat orice se teme ca prietenii o sa-i supravietuiasca. "