Se tot vorbește (și din păcate mai mult se vorbește, decât să se facă ceva în acest sens) despre exodul cadrelor medicale din România, oriunde în străinătate. Condițiile profesionale de la noi și mai ales retribuțiile jalnice de care au parte novicii și chiar și cei cu o oarecare vechime în domeniu îi invită, deloc subtil, pe mulți din cei care și-au tocit retinele, nervii și halatele pe băncile unei facultăți epuizante să părăsească uneori cu părere de rău, alteori cu entuziasm, țara și mentorii lor. Am cunoscut până acum două categorii mari de medici emigranți (cel mai adesea tineri, sub 35 de ani): cei care doreau să ducă un trai decent și să practice profesia pentru care s-au pregătit la un standard considerat obișnuit peste granițe (asta însemnând dotări adecvate și o atmosferă legislativă respirabilă), respectiv cei care au visat să facă performanță într-un anumit domeniu, să ajungă în vârf, în avangarda specializării lor. Cei din această a doua categorie sunt gata să facă sacrificii mari, să-și pună răbdarea la încercare pe intervale lungi de timp, pentru a-și atinge obiectivele, atâta timp cât sunt mânați de o motivație interioară profundă, de o pasiune și o dedicare care devorează orice neajuns. Din această a doua categorie pare să facă parte Martin S. Martin (sau Martin Constantinescu, pe numele său românesc) un cardiolog român care a reușit să plece în SUA, în anii 80, pentru a-și recupera demnitatea profesională și pentru a-și afla împlinirea personală pe un cu totul alt tărâm.

Născut în București și terminându-și studiile medicale în perioada comunistă, Martin Constantinescu reușește, în ciuda antipatiei manifestate de Securitate să ajungă un chirurg promițător la Spitalul Fundeni din București și chiar cadru universitar la UMF Carol Davila. Nedorind să facă niciun compromis politic, refuzând să devină membru de partid, Martin Constantinescu excelează însă pe plan profesional, asistând la operații de pionierat în România, salvându-i nu o singură dată, chiar și pe superiorii săi mult mai puțin competenți. Presat politic și avertizat că urma să fie persecutat pentru verticalitatea sa, Martin Constantinescu reușește să se refugieze în America, lăsându-și inițial familia în urmă, doar pentru a o aborda totul de la început. Așadar, avem de a face cu un om care își sacrifică cariera (fără perspective, dar palpabilă) și armonia familială, pentru a o lua, după ani de studiu și de practică, aproape de la zero, într-o țară străină (deși ospitalieră): alți ani de specializare, multă muncă și răbdare, în atmosfera dură dar corectă și stabilă a meritocrației. Rezultatul? Patru specializări, douăzeci de ani de activitate strălucită, cu intervenții medicale salvatoare și, în final și o familie reunită, fericită și îmbogățită. Departe de a purta vreun gând dușmănos țării în care a ajuns și în care probabil că nu a trăit ani ușori, pentru a căpăta recunoașterea profesională pe care o avea totuși în România, cel devenit Martin S. Martin face, printr-un volum aparte, o autentică declarație de dragoste acestei mame adoptive, numite SUA, care și-a arătat generozitatea inteligentă: nu i-a oferit nimic de-a gata, dar i-a oferit posibilitatea de a-și atinge idealul liberal, atât al profesiei, cât și cel personal, de a-și dobândi autonomia și respectul, în spiritul self-made-menilor celebri.

America despre care vorbește așadar Martin S. Martin este o Americă frumoasă, desigur nu ideală, dar filtrată prin ochii unui om care a știut să-i prețuiască atuurile, mai ales când el a venit dintr-o țară în care fundamentele bunăstării și libertății lipseau cu desăvârșire. Într-un timp al ascensiunii antiamericanismului (cu temei viciat, așa cum sugerează Martin – fie în varianta superiorității arogante europene, fie în varianta militantismului fanatic activ în Orientul Mijlociu), volumul lui Martin S. Martin propune, în forma amicală și caldă a unor scrisori adresate unui prieten, o imagine la firul ierbii asupra câtorva repere care articulează experiența americană și care fac din SUA puterea pe care o cunoaștem astăzi. Rețeta reușitei americane pare să rezide tocmai într-un conservatorism aparte, mai precis în consecvența cu care americanii au reușit să păstreze neatins, de la întemeierea statului lor și până în prezent un anume fond instituțional și ideologic fundamentat cu grijă de părinții fondatori, centrat pe suveranitatea individului (deci nu pe tirania majorității), pe libera inițiativă economică și pe toleranță. Martin S. Martin deschide aproape fiecare scrisoare care vorbește despre numeroase realități americane cu o prejudecată la modă, căutând să îi înțeleagă originile și mai apoi să o demonteze. Pentru cei care sunt convinși că americanii sunt inculți, autorul atrage atenția că SUA au cele mai multe biblioteci și lanțuri de librării din lume (oferind chiar și o explicație pentru care nu vom găsi prea multe rafturi cu cărți în locuințele americanilor). Cei care susțin că americanii ar fi egoiști, obsedați de bani și workaholici pot afla că solidaritatea și cultura voluntariatului sunt chestiuni traduse instituțional de zeci de ani în SUA. Iar dacă dați crezare ușor ideilor conform cărora americanii sunt bădărani și direcți, că nu au o bucătărie specifică, că oferă asistență medicală pe sume exorbitante sau că susțin o armată tiranică și dominatoare pregătiți-vă pentru replici în cunoștință de cauză din partea lui Martin S. Martin. Desigur, autorul își plasează abordările în context explicând pe înțelesul tuturor, reperele instituționale americane: pornind de la forma de organizare politică, ajungând la justiție și chiar la drapel. Desigur, așa cum remarcă și Gabriel Liiceanu în prefața volumului, America lui Martin S. Martin este una subiectiv㠖 autorul își asumă a orientarea procreștină, conservatoare si dezaprobarea profunda a președintelui Obama (pe care îl identifică drept un adversar fără precedent al spiritului autentic american) . Cititorii pot să nu împărtășească perspectivele autorului și chiar să simtă, pe alocuri necesitatea unei poziții critice mai amănunțite în raport cu unele chestiuni (amintesc doar spiritul independent, curajos, asumarea riscului pe care Martin le laudă dar care au condus până la urmă și la declanșarea unei crize economice mondiale).

În ciuda antiamericanismului virulent, așa cum remarcă și Martin, SUA rămâne și astăzi un reper formidabil pentru mulți oameni, atâta timp cât s-a dovedit și se dovedește o țară capabila sa livreze premise stabile pentru bunăstare, o țară în care nemulțumiții lumii pot afla împlinirea – aș adăuga eu, cu condiția să nu se dovedească nemulțumiți cronici. Este remarcabil faptul că, deși Martin S Martin a trăit în lumea comunistă o bună bucată de timp, aceasta nu a reușit să îl înrăiască, să îl transforme într-un supărăcios irecuperabil iar tonul tonic, optimist și loial al volumului dovedeste din plin acest lucru. Martin S. Martin rămâne un profesionist care nu a plecat de bunăvoie, pe care nimeni nu îl mai așteaptă cu adevărat înapoi în România, un om care a acceptat însă doar distanța, nu și distanțarea. Deveniți destinatarii scrisorilor lui si descoperiti o alta fata a Americii, citind acest volum.

AMERICA POVESTITA UNUI PRIETEN DIN ROMANIA – Martin S. Martin- Editura Humanitas, 2012

Sever Gulea pentru blog.libris.ro