In dezbaterea publica si in limbajul stiintelor si al criticii de arta se amesteca adesea termeni nelamuriti. Este cazul celor mai generali termeni: dezvoltarea, modernizarea, globalizarea. Acesti termeni functioneaza drept cadru al tematizarilor si, in multe situatii, ca obiective asumate in societatile de astazi.
Ei sunt efectiv metanarativii actuali – luand notiunea in acceptiunea consacrata de Jean Francois Lyotard (din La condition postmoderne, 1979), ca relatare (recit) metadiscursiva si cuprinzatoare, cu caracter legitimator de cunoastere si actiuni, ce poate conferi epocilor, sau cel putin perioadelor dinauntrul acestora, signatura proprie (precum „pacea universala” in epoca iluminismului, „dezvoltarea bogatiei”, „emanciparea omului”, „societatea de consum” in perioade diferite ale epocii moderne).
Cunoscutul postmodernist sustinea ca epoca metanarativilor a apus. Nu este nevoie sa insistam asupra observatiei ca metanarativii s-au schimbat, dar nu au incetat sa functioneze.
Aduc in avanscena valori uitate ale vietii in conditiile actualei intelegeri de sine, vag neoliberala, a societatii moderne – persoana, justitia, demnitatea, integritatea. De la astfel de valori se cuvine sa plece, ca premisa a succesului, orice program de dezvoltare si actiunile de schimbare institutionala in consecinta. Caci, luand act de ratacirile proiectelor actuale printre determinismele propuse in epoca moderna, filosofia isi asuma ca persoana umana este reperul ce a mai ramas pentru reunirea dezvoltarii si modernizarii in conditiile globalizarii.
Asumptia mea este ca o seama de valori etice nu sunt nicidecum doar alternative mai bune intr-o situatie confuza, ci conditia preliminara a oricarei reconstructii axiologice si institutionale si a performantelor durabile din vremea pe care o traim. Aceste valori nu sunt, de fapt, numai repere etice, ci valori integrative pentru viata umana in noile conditii ale istoriei. - Andrei Marga