Fragment din roman:

"O visa pe Annie Wilkes la curtea unui calif arab fabulos, strigand blesteme si invocand varcolaci din sticle si apoi zburand in jurul palatului pe un covor magic. Cand covorul trecu pe langa el (parul ei falfaia pe spate; ochii ii erau aprinsi si duri, ca ai unui capitan navigand printre aisberguri) vazu ca era varstat in verde si alb si alcatuia un numar de inmatriculare de Colorado.
A fost odata ca niciodata, striga Annie. A fost odata ca niciodata, demult, cand s-a sfarsit. Asta s-a intamplat pe vremea cand bunicul bunicului meu era baiat. Asta este povestea despre cum un baietel sarac... Am auzit-o de la un om care... A fost odata ca niciodata. A fost odata ca niciodata.

27
Cand se trezi, Annie il zgaltaia, iar soarele voios al diminetii se reflecta pe fereastra si ninsoarea incetase.
— Trezeste-te, cap somnoros! Annie aproape graseia. Am adus iaurt si un ou fiert pentru tine si dupa aceea o sa fie timpul ca tu sa incepi.
Ii privi fata nerabdatoare si simti o emotie ciudata, noua: speranta. Visase ca Annie Wilkes era Seherezada, corpul ei matahalos imbracat in rochii diafane, picioarele ei butucanoase incaltate cu papuci arabesti roz, cu paiete, in timp ce zbura pe covorul ei magic si canta vrajile care deschideau usile spre cele mai frumoase povesti. Dar, bineinteles, nu Annie era Seherezada. El era. Si daca ceea ce va scrie va fi indeajuns de bun, iar daca ea nu se va indura sa-l ucida pana cand va descoperi cum se sfarseste povestea, oricat de tare ar urla instinctele sale animalice s-o faca, pentru ca trebuie s-o faca...
Nu s-ar putea atunci sa aiba el o sansa?
Privi pe langa ea si vazu ca intorsese cu fata masina de scris inainte de a-l trezi; ranjea stralucitoare spre el cu dintele ei lipsa, spunandu-i ca era foarte bine ca spera si nobil ca se straduie, dar, la sfarsit, numai pieirea va conta.

28

Il impinse pana langa fereastra, astfel incat, pentru prima data dupa cateva saptamani, soarele il incalzi si i se paru ca pielea lui alba ca faina, presarata din loc in loc cu escare provocate de zacutul la pat, isi murmura placerea si multumirile. Rama geamului avea de jur imprejur o margine de gheata si cand intinse mana simti o bula de aer rece care inconjura ca o cupola fereastra. Sentimentul pe care i-l provoca era in acelasi timp si reconfortant, si nostalgic, ca o scrisoare de la un prieten vechi. "